Pelerinaj parohia la Cacica
Când pașii fiecărei ființe se întoarce acasă tresaltă, ard de nerăbdare să se-ntâlnească cu ființă iubită, mama. Așa erau și pașii pelerinilor din Iași, sâmbătă 9 septembrie dimineață devreme, când ne–am îndreptat mai întâi spre catedrală pentru a pleca apoi spre Cacica, locul nașterii spirituale pentru mulți dintre noi. Curtea catedralei era deja animată de frați și surori nerăbdători. Părintele paroh, Daniel Iacobuț, punctual ca un ceasornic elvețian, a dat startul plecării la ora 7.00. Am urcat în două autocare conduse de doi frați.
Am avut o surpriză plăcută să constat că la volanul autocarului se afla o… tânără de 25 de ani (nu-i dădeam nici 18), Evelina-Ioana, care ne-a condus pe drumul de rugăciune cu eleganță, discreție și un profesionalism ieșit din comun, participând chiar și la rugăciuni pe parcursul drumului. Măicuța Noastră iubitoare ne aștepta deja cu brațele deschise. După un rozariu făcut împreună am participat la Jertfa Sfintei Liturghii celebrată de părintele Daniel. Cuvântul viu de învățătură a fost despre iubire, implicare, comuniunea perfectă dintre Mamă și Fiu. A urmat prânzul și alte momente de relaxare în preajma sanctuarului. La ora 13.00, conduși de părintele paroh, am pornit pe drumul crucii. Aproape toți (doar puține persoane au lipsit motivat) am făcut cunoștință cu drumul pietros de pe ulițele satului, memorând cele 14 stațiuni ale trecerii Mântuitorului îndreptate spre calvar. Pașii mai grei sau mai ușori, mai tineri sau mai bătrâni, mai încercați sau mai neexperimentați, s-au rugat împreună. După revenirea în biserică, am primit binecuvântarea finală, prin mâinile părintelui, de la Mama noastră cerească.
Puțin după ora 14.00 am plecat din Cacica, cu promisiunea nemărturisită, de a reveni și la anul. Următoarea destinație, mănăstirea Surorilor Clarise „Sfânta Maria a Îngerilor”, din orașul Roman. Cu toții am fost impresionați de frumusețea locului marcat de simplitate și… clauzură. Măicuțele din spatele gratiilor ne-au vorbit despre libertate cu atâta dragoste încât mulți dintre noi am înțeles ce înseamnă să fii liber cu adevărat. De altfel seninătatea și bucuria de pe chipul măicuțelor vorbea mai mult decât o mie de biblioteci citite. Vrem să nu rămână o amintire această vizită și să revenim când va fi posibil.
Ultima destinație a pelerinajului nostru a fost Institutul franciscan din Roman. Frumusețea și simplitatea locului ne-a convertit tuturor privirile sufletului spre jertfa înaintașilor noștri, în special a părintelui Anton Demeter, depus în capela de rugăciune a Institutului. Mormântul amenajat va vorbi generațiilor viitoare despre sacrificiu și iubire, despre lumină și dăruire. Puțin după 18.30 am urcat în autocare pentru a ne întoarce acasă. Încărcați, umpluți de frumusețea comuniunii în rugăciune și trăire spirituală.
De la privirea Măicuței care ne-a condus și ne conduce mereu dincolo de zarea vieții și până la privirile senine, încărcate de libertatea spiritului, a surorilor clarise din mănăstirea de clauzură „Sfânta Fecioară Maria a îngerilor”, de la simplitatea și frumusețea jertfirii arătate de înaintașii noștri, părintele Anton Demeter fiind unul dintre ei, până la ultima rugăciune rostită-n drum spre casă, toate împreună și fiecare în parte ne vorbesc de frumusețea comuniunii și bucuria întâlnirii.
Emil Bejan
