La invitaţia călduroasă a părintelui paroh Butacu Benone jr., din Parohia „Naşterea sfintei Fecioare Maria” din Huşi, duminică 20 decembrie 2015, Corul „Îngeraşii” din parohia noastră au susţinut un concert în cadrul Proiectului Crăciunul – bucuria inimii. Colindele interpretate fac parte din repertoriul naţional şi internaţional. Ei au fost însoţiţi de pr. Pavel Beşleagă, de domnul dirijor Maximilian Husaru, de prof. Lăcrămioara Boroş şi de câţiva părinţi.

La acest moment de sărbătoare au participat părinţi, bunici, prieteni şi toţi cei care s-au lăsat cuceriţi de bucuria şi pacea pe care o aduce în suflete colindul.

Copiii au animat prin cântece sfânta Liturghie de la ora 11.00 iar pr. Pavel a subliniat în cuvântul de învăţătură că bucuria trebuie să fie mereu împărtăşită. Să o imităm în viaţa noastră de credinţă pe sfânta Fecioară Maria care a mers în grabă la vara sa Elisabeta pentru a o face părtaşă la marea ei bucurie şi demnitate că va fi Mama lui Isus – Om şi Dumnezeu. Asemenea Elisabetei, să ne lăsăm inima învăluită de harul lui Dumnezeu care ne transformă şi ne întăreşte speranţa şi iubirea.

Într-o atmosferă minunată de sărbătoare, în Duminica a patra din Advent când am aprins cea de a patra lumânare – lumânarea îngerilor – glasurile suave şi vesele ale coriştilor au răsunat până în înaltul cerului şi au slăvit iubirea nemărginită şi milostivă a Tatălui ceresc manifestată prin trimiterea Fiului său  la noi, pe pământ.

Bucuria sfântă pe care o cerem în această duminică de la Dumnezeu să ne fie însoţitoare fidelă pe drumul vieţii noastre.

La sfârşitul concertului, pr. paroh Butacu Benone, în numele întregii comunităţi i-a felicitat şi le-a mulţumit copiilor pentru aceste momente de înălţare sufletească!

Crăciun fericit şi binecuvântat!

Prof. Lăcrămioara Boroş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.