După sfințirea caselor… Familia – o provocare?

0
694

familia crestinaA merge pentru binecuvântarea caselor, în postura seminaristului, a celui care se roagă sau îl ajută pe preot, dându-i la mână ceea ce are nevoie, este o experiență destul de interesantă: deoarece nu eşti tu în prim-planul familiei vizitate, ci ești acea persoană care, probabil cum ar gândi unii „e tânărul care îl ajută pe părintele”. Totuşi este captivant, în această postură, să stai și să observi diferitele forme de familii din ziua de astăzi: familii complete sau incomplete, cu copii sau fără, cu membrii tineri sau în vârstă; familii mixte (şi este interesant cum diferenţa de religie nu este întotdeauna un impediment pentru a trăi o viață de familie reuşită) sau familii catolice; dar și familii în care soţul sau soţia sunt plecați în străinătate pentru a lucra şi a întreține pe cei lăsați în ţară din diferite motive

(şcolarizarea copiilor, serviciul partenerului, imposibilitatea de a veni toată familia în străinătate sau doar dorința provizorie de a lucra peste hotare); familii care îl așteaptă cu drag pe „părintele de la biserică” sau familii cărora le este indiferent dacă vine preotul sau nu, etc. Am descoperit cu ocazia aceasta  modul in care oamenii gândesc, felul lor de a fi şi modul in care privesc Biserica, pe cei care o compun. Am întâlnit oameni pe care nu i-am văzut niciodată la biserică dar şi persoane pe care le vezi zi de zi la liturghie. S-a întâmplat şi să nu ni se deschidă uşa, dar de asemenea s-a întâmplat ca oamenii sa ne invite sa luam prânzul la ei. Familii diverse care constitue comunitatea parohială de astăzi, Biserica actuală, în care preotul, dar şi credinciosul, trebuie să slujească, să-l cunoască pe Dumnezeu, să ajungă la sfinţire .
Stările pe care le resimţeam erau fie de bucurie (când întâlneam familii tinere ce priveau cu speranţă spre viitor sau familii cu copii mici ce se bucurau de venirea părintelui), fie de descurajare (când observam familii triste, deoarece unul dintre părinţi era la muncă peste hotare departe de cei dragi sau familii înjumătăţite datorită separării voite a soţilor sau părinţi în vârstă rămaşi singuri care duceau dorul copiilor ce au plecat la casele lor etc.). Nu ştiam în vreun moment ce tip de familie avea să urmeze, trebuind să mă adaptez la fiecare situaţie întâlnită. Toate acestea au determinat în mine întrebări diferite: de ce familia este atât de diversă? Oare voi reuşi pe viitor să înţeleg şi să sprijin aceste familii? Oare cum vede familia de azi rolul preotului în viaţa sa? Preotul mai face faţă unor asemenea situaţii sau e renunţat să mai lupte? Sunt întrebări şi în acelaşi timp provocări  nu doar pentru mine, dar pentru fiecare dintre noi.
Noul an al familiei, al doilea în dieceza noastră, este un timp propice pentru a reflecta la situaţia familiei de astăzi, la valorile ce trebuie să o caracterizeze, la contribuţia ce trebuie să o aducă preotul şi laicul în sânul ei, la aportul ce îl putem aduce noi în cadrul familiilor pe care le cunoaştem şi cu care colaborăm, printr-o relaţie de prietenie ce ne leagă; putem reflecta la familia din care provenim, la raportul familial la care suntem datori să contribuim străduindu-ne să construim cât mai fidel conform îndemnurilor Bisericii.
Această nouă perioadă dedicată familiei poate fi privită ca pe un dar din partea lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne oprim din când în când din activităţile noastre cotidiene, pentru a ne întoarce privirea către un aspect important ce influenţează viaţa noastră – familia. Să privim cu iubire spre familia noastră şi a celuilalt, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru familia în care ne-am născut, în care am dobândit credinţa, cât şi pentru familia celui de lângă noi, deoarece în ea avem posibilitate de a descoperi diversitatea. De la El să cerem binecuvântarea şi darurile sale asupra familiei proprii, a celuilalt, asupra familiei comunităţii din care facem parte (în cazul nostru poate fi şi cea a comunităţii parohiale), asupra întregii familii care constituie Biserica.
Familia  trebuie să fie în centrul gândurilor noastre, într-un timp dedicat special pentru aceasta, iar reflexia spre ea o datoria a fiecăruia întrucât este martorul unei perioade speciale în această privinţă. Oare toate acestea nu sunt o provocare specială  din partea lui Dumnezeu adresată personal fiecăruia? Răspundem? Cum?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.