La 11 februarie 1858, Bernadette Soubirous, o fetiţă săracă în vârstă , de 14 ani a plecat să adune vreascuri împreună cu sora ei şi o prietenă, în apropiere de stânca Massabielle, pe malul râului Gave du Pau. Fiind bolnavă de astm, Bernadette a rămas în urmă. În apropierea unei grote „a simţit o adiere de vânt”, apoi a fost martora unei apariţii: „o doamnă tânără, îmbrăcată în alb”. Când celelalte două fete s-au întors, au găsit-o pe Bernadette cu chipul strălucind de fericire.
La început, Bernadette nu ştia despre cine este vorba, dar „Femeia în alb” i-a spus în timpul uneia dintre apariţii că este „Neprihănita Zămislire”. Bernadette a reţinut termenul, care îi era necunoscut până atunci şi, repetându-l încontinuu ca să nu-l uite, s-a îndreptat către preotul oraşului. Acesta l-a tălmăcit şi astfel au aflat cu toţii cine i se arăta în mod miraculos fetiţei.
Au urmat o serie de 18 apariţii, în cadrul cărora Fecioara Maria i-a dat mai multe sfaturi şi i-a făcut unele dezvăluiri, dintre care o parte au rămas multă vreme secrete. Tot ea a îndemnat-o pe fetiţă să găsească un izvor în grota respectivă. Apa acestuia a fost captată într-un mic bazin special amenajat şi, în scurt timp, s-a constatat că are proprietăţi miraculoase. Tot mai mulţi oameni au început să se adune la locul apariţiilor, unde s-au produs apoi numeroase vindecări miraculoase. Primele dintre ele au avut loc în martie 1858: vindecarea unei femei paralizate (Catherine Latapie) şi a unui bărbat orb (Louis Bouriette).
În 1866 Bernadette s-a retras la mănăstirea din Nevers sub numele de Marie-Bernarde. Bolile de care suferea s-au agravat tot mai mult şi a murit de cancer în 1879, la vârsta de 36 de ani, fiind îngropată în cimitirul mănăstirii. Scepticii se întreabă de ce Fecioara Maria nu a făcut o minune pentru preferata ei, înlăturându-i suferinţele provocate de astm şi de tuberculoza osoasă de care a suferit întreaga viaţă. „Acesta este sacrificiul meu,” spunea Bernadette acceptându-şi boala cu seninătate şi chiar cu simţul umorului, după cum mărturisesc cei care au cunoscut-o. Acesta a fost miracolul vieţii ei: acceptarea, iubirea, dăruirea de sine. Aşa a ajuns la sfinţenie şi se ştie că sfinţii nu fac miracole pentru ei înşişi.
Cea care şi-a trăit viaţa sub semnul miracolului a rămas la fel şi după moarte. După 30 de ani, când a fost necesară exhumarea sa în vederea procesului de sanctificare, trupul Bernadettei a fost descoperit intact, neatins de trecerea timpului. Trupul său se află şi azi în capela mănăstirii din Nevers, într-un sicriu de cristal, părând că doarme. Iată ce scria ea la un moment dat în jurnal: „Nu voinţa mea să se facă, o Marie, ci a ta care e întotdeauna voinţa lui Isus… Sufletul meu, unit cu al tău, să-l preamărească pe Domnul pentru acest omagiu permanent al unei supuneri desăvârşite… Da, Dumnezeul meu, da în toate şi pentru toate, da!”
Vezi sursa
