Am pornit la colindat!

0
352

Duminică, 18 decembrie 2016, credincioşii din parohia Sfânta Maria Îndurerată, Satu Nou (Rediu II, jud. Neamț), împreună cu pr. paroh Sebastian Bilboc au avut bucuria de a-i primi în sufletul lor prin intermediul colindului, pe membrii corului „Îngeraşii” ai catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi. Copiii au fost pregătiți de domnul Maximilian Husaru, dirijorul corului și însoțiți de părintele Pavel Beșleagă, prof. Lăcrămioara Boroș, părinți și animatori. Colindele interpretate de corul „Îngeraşii” fac parte din repertoriul naţional şi internaţional.

În cea de a patra duminică din Advent când în toate bisericile noastre a fost aprinsă şi lumânarea Îngerilor sau lumânarea iubirii, pr. Pavel în cadrul omiliei, i-a invitat pe credincioşi ca împreună cu sfânta Maria şi dreptul Iosif, să-l recunoască şi să-l preamărească pe Emanuel-Dumnezeu cu noi. Să aibă inimi primitoare și darnice în care pacea adusă de Mesia să domnească. Sărbătoarea Naşterii lui Isus Cristos să fie pentru fiecare un izvor nesecat de bucurie, de căldură, de iertare, de lumină şi un prilej special de comuniune şi de manifestare a carităţii creştine.

Glasurile gingaşe şi joviale ale copiilor, au înălţat inimile creștinilor învăluite de farmecul mesajului divin spre înaltul firmamentului. Cântul îngerașilor de pe pământ, i-a îndemnat la bucurie, la frumusețe, la privire senină, la inocență, la introspecție şi la o întâlnire unică și personală cu Pruncușorul Isus.

Concertul a debutat cu invitaţia la o specială Rugăciune de Crăciun (solistă Alexia Florean) şi Deschide uşa creştine când fiecare inimă se predispune să privească în tăcere și cu admirație spre ieslea din Betleem şi se lasă captivată de zâmbetul dulce al Copilaşului Divin.

Maria Gârleanu a amintit de momentul mult așteptat al împodobirii bradului în Ajunul Crăciunului invitând credincioşii să cânte Brăduleţul meu în jurul căruia să răsune la unison în acest timp sfânt O, ce veste minunată, Adeste Fideles (solistă Alexia Florean), Tu scende dalle stelle (solistă Alexandra Budău) Jingle Belles (solistă Francesca Isarie), Moş Crăciun, Domn, Domn să-nălțăm și Colindul toboșarului.

Colindul, i-a transpus pe cei prezenți în universul minunatelor clipe ale copilăriei, când grăuntele de credință acceptă misterul Întrupării și răspândește cu multă candoare și entuziasm, tuturor oamenilor de bună voință, vestea că s-a născut Mesia, un Copilaş dragălaş, care este Darul special oferit de Dumnezeu într-o noapte unică, de vis, întregii omeniri.

Pr. paroh Sebastian a mulțumit în numele comunității îngerașilor oaspeți pentru momentul de sărbătoare. L-a finalul concertului ei au cântat La mulţi ani (solistă Brigita Simon) cerând de la Pruncușorul Isus binecuvântare, fericire și și-au arătat recunoștința pentru generozitatea și primirea călduroasă.

Colindele sunt clopote de cristal care contopesc într-o armonie celestă inima divină a Copilașului plăpând și inima creaturii răscumpărate!

Crăciun fericit şi binecuvântat! La mulţi ani!

A consemnat, prof. Lăcrămioara Boroș

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ