Splendoarea curăţiei

0
287

Marţi, 10 decembrie 2013, la ora 19.00, în sala mare de cateheze a catedralei romano-catolice „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, Iaşi, va fi ţinută o conferinţă pe tema: „Splendoarea curăţiei”.

Materialul este pregătit de părintele Felician Tiba, responsabil al Oficiului pentru Familii din Dieceza de Iaşi, şi se adresează tuturor tinerilor din parohiile din Iaşi, precum şi studenţilor şi elevilor din oraşul celor şapte coline. Evenimentul este organizat în colaborare cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi.

De ce această temă? Curăţia este o virtute care face persoanele frumoase, atrage şi uneşte persoanele, recomandă persoanele, menţine înţelegerea în familii, e o virtute pentru toţi. În cadrul prezentării, curăţia va fi pusă faţă în faţă cu instinctul sexual din om, evidenţiindu-se că e posibil şi astăzi ca un tânăr să trăiască în mod autentic, aşa cum de fapt vrea Dumnezeu, curăţia. Curăţia nu este împotriva iubirii, ci susţine şi întăreşte iubirea. În final, va fi evocată figura episcopului martir Anton Durcovici ca model de trăire a curăţiei.

Pr. Cristian Bîrnat

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ