1. Miercuri, 17 mai, se împlinesc 9 ani de la beatificarea episcopului nostru martir Anton Durcovici. Vom aniversa acest moment de har pentru dieceza noastră prin Liturghia celebrată de Ps Iosif Păuleț de la ora 18:00.

 

  1. Joi, 18 mai, avem solemnitatea ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI. Programul sfintelor liturghii va fi ca cel de duminica: 8:00, 9:15, 11:00, 16:00 și 18:00.

 

  1. Vineri, 19 mai, vom începe novena de pregătire la solemnitatea Rusaliilor. Anul acesta de Rusalii vom avea și bucuria celebrării sacramentului Sf. Mir în parohia noastră. Vă invităm să ne unim în rugăciune pentru a cere împreună darurile Duhului Sfânt asupra parohiei noastre și mai ales asupra candidaților la mir și asupra familiilor lor.

 

  1. Între Sărbătoarea Înălțării și a Rusaliilor, Biserica ne invită să creștem în invocarea Duhului Sfânt. În acest sens vă propunem o inițiativă specială: o noapte de veghe și adorație euharistică de sâmbătă, 20 mai, la ora 19:00 până duminică, 21 mai, la ora 7:00 dimineața. Pentru o mai bună organizare îi invităm pe cei care doresc să participe să se înscrie la biroul parohial pe tabelul cu orele de adorație.

 

  1. Sâmbătă, 20 mai, la ora 19:00 invităm tinerele familii din parohia noastră la o întâlnire care vrea să aprofundeze tema prezentată în cadrul misiunilor populare: „Anotimpurile căsniciei”. Sunt așteptate toate familiile tinere care doresc să experimenteze mai mult harul sacramentului căsătoriei.

 

  1. Duminica viitoare, 21 mai, vom avea Ziua Presei la nivel diecezan. Colecta va fi pentru susținerea financiară a proiectelor Oficiului pentru Comunicații Sociale al Episcopiei de Iași, în special pentru Radio ERCIS FM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.