1. În această seară la ora 19.00 va avea loc în catedrala Adormirea Maicii Domnului un eveniment intitulat „Dialog între artă și spirit”, în cadrul căruia muzica se va îngemăna cu rugăciunea pentru a apropia mai multe pe oameni de Dumnezeu.

 

  1. Sâmbătă, 2 aprilie 2022, Seminarul liceal din Bacău în colaborare cu Oficiul pentru Vocaţii organizează pentru băieţii de clasa a VIII-a, care simt chemarea lui Dumnezeu, o zi vocaţională în care să poată vedea şi experimenta viaţa de seminar. Înscrierile se fac la biroul parohial.

 

  1. Elevii care vor susţine la sfârşitul acestui an şcolar examenul de Bacalaureat sunt invitați de către Oficiul pentru pastorația școlară sâmbătă, 2 aprilie 2022, la pelerinajul anual al absolvenţilor de liceu la sanctuarul marian de la Cacica. Înscrierile se fac la biroul parohial.

 

  1. Vineri 1 aprilie și sâmbătă 2 aprilie sunt prima vineri și prima sâmbătă a lunii cu devoțiunile în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus și a Inimii Neprihănite a Mariei. Vineri vom vizita bolnavii pentru spovadă și împărtășanie.

 

  1. Am început de două zile novena la Duhul Sfânt, pregătindu-ne astfel sufletește pentru evenimentul Misiunilor populare din parohia noastră. Dorim să avem inima deschisă la tot ceea ce Dumnezeu va binevoi să ne ofere prin „Săptămâna de re-creare prin simplificare”. La afișiere, pe saitul parohiei amdis.ro și pe pagina de facebook catedralacatolicaiasi puteți vedea programul misiunilor. La ieșirea din catedrală puteți lua fluturași cu programul și tema misiunilor. Tineri din parohie au pregătit și un clip de promovare pe care vă invităm să îl urmăriți și apoi să îl distribuiți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.