1. Un anunț foarte important pentru întreaga dieceză, dar și pentru comunitatea noastră parohială: Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit pe mons. Petru Sescu episcop auxiliar al diecezei de Iași. Îl însoțim pe episcopul ales cu rugăciunea și urările noastre sincere pentru o slujire episcopală după inima lui Isus Bunul Păstor.

 

  1. Pe data de 7 octombrie vom celebra comemorarea Sfintei Fecioare Maria Regina Sfântului Rozariu. Pentru a trăi și mai bine sărbătoarea vă propunem o oră de rugăciune mariană de la ora 17.00 la 18.00. În aceeași seară, după Sfânta Liturghie, îi invităm pe tineri la adorația euharistică din prima joi a lunii.

 

  1. Marți, la ora 19.00, va reîncepe cateheza pentru tineri. Sunt așteptați să participe toți tinerii care doresc să se apropie mai mult de Dumnezeu și de ceilalți.

 

  1. Spunându-le bun venit tinerilor studenți proaspăt sosiți în Iași, îi anunțăm că pe data de 24 octombrie la ora 16.00 vom celebra Liturghia de deschidere a noului an universitar.

 

  1. După Liturghiile de la 9.15, 11.00 și 16.00 tinerii din Acțiunea Catolică au pregătit un panou cu activitățile lor obișnuite și sunt disponibili să vă ofere mai multe detalii despre asociația lor. Îndrăzniți să intrați în dialog cu ei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.