1.- În zilele de miercuri și vineri din Timpul Pascal, începând cu ora 19:00, vă invităm să urmăriți catehezele despre Sfânta Liturghie pe care le va prezenta preasfințitul Iosif Păuleț. Prin aceste cateheze excelența sa dorește să ne ajute să conștientizăm cât mai bine marea taină ce se săvârșește pe Sfântul Altar pentru a participa de fiecare dată cu folos.

2.- În fiecare zi de joi, vă invităm să vă alăturați la devoțiunea Căii Luminii care se va celebra imediat după Sfânta Liturghie de la ora 18:00. Calea Luminii, asemenea căii Sfintei Cruci din Postul Mare, ne ajută, prin parcurgerea ei, să-l simțim pe Isus mereu aproape de noi pentru că El este viu și prezent cu noi până la sfârșitul veacurilor.

3.- Vineri și sâmbătă sunt primele din luna mai, cu devoțiunile obișnuite la Preasfânta Inimă a lui Isus și la Inima Neprihănită a Mariei. Pe bolnavii pe care îi vizitam în prima vineri din lună sperăm să-i putem vizita pentru spovadă și împărtășanie imediat ce vor fi ridicate restricțiile.

4.- Începem luna mai, lună închinată în mod deosebit cinstirii Preacuratei Fecioare, Maria. În fiecare seară, începând cu ora 17:25 vom recita sfântul rozariu și vom cânta litaniile lauretane. Vă invităm și pe dumneavoastră să vă încredințați Maicii Preacurate și să recitați în fiecare zi, împreună cu noi, această rugăciune atât de dragă Mamei noastre cerești.

5.- Sâmbătă, 2 mai, vom reînnoi la picioarele Maicii Preacurate consacrarea diecezei noastre recitând rugăciunea pe care odinioară o făcea episcopul Anton Durcovici și vom cere cu încredere de la Preasfânta Fecioară Maria să mijlocească pentru noi și pentru lumea întreagă încetarea acestei pandemii. De asemenea vom cere de la Domnul să fim binecuvântați cu ploaia bună și curată de care au nevoie atât de mult câmpurile noastre.

6.- Cei care doriți celebrarea unei sfinte liturghii pentru vii sau pentru răposați, găsiți detaliile necesare AICI !

Vă dorim în continuare

binecuvântarea și prezența lui Cristos cel Viu

în viața dumneavoastră!

CRISTOS A ÎNVIAT!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.