Cuvântul Domnului
…ascultat
Luca 11,14-23
„În acel timp, Isus scotea un diavol, din cauza căruia un om era mut. După ce a ieşit diavolul, mutul a vorbit şi mulţimile au fost cuprinse de uimire. Dar unii au început să spună: “Cu ajutorul lui Belzebub, căpetenia diavolilor, scoate pe diavoli”. Alţii, ca să-l pună la încercare, îi cereau un semn venit din cer. Isus, cunoscându-le gândurile, le-a zis: “Orice împărăţie, dezbinată înăuntru, se transformă într-un pustiu şi casele sale se prăbuşesc unele peste altele. Deci dacă Satana este dezbinat în el însuşi, cum va dăinui împărăţia lui? Căci voi ziceţi că cu ajutorul lui Belzebub scot diavolii. Dar dacă eu cu ajutorul lui Belzebub scot pe diavoli, ucenicii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri. Dar dacă eu scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi. Când un om puternic şi bine înarmat îşi păzeşte palatul, bunurile lui sunt în siguranţă. Dar dacă asupra lui vine unul mai puternic decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia armele pe care se bizuia şi împarte prada. Cine nu este cu mine, este împotriva mea, şi cine nu adună cu mine, risipeşte.”
… meditat
La trei săptămâni de la începutul Postului Mare Biserica ne invită să ne apropiem de Dumnezeu prezent în taina sfintei Liturghie cu aceste cuvinte: „Doamne, noi ne rugăm cu umilință maiestății tale ca, pe măsură ce se apropie sărbătoarea dătătoare de mântuire, să înaintăm cu tot mai multă evlavie spre celebrarea misterului pascal”. Drumul spre sărbătoarea învierii trebuie străbătut cu evlavie. Pietatea sau evlavia este acea „virtute care ne spune să respectăm, să iubim și să îndeplinim actele exterioare ale religiei (rugăciunea, meditația, participarea la sacramente, pomana, postul)”. Altfel spus, trebuie să se vadă în orice timp și în orice loc al vieții noastre că suntem martori ai învierii, că noi mergem spre întâlnirea cu cel înviat.
Papa Pius al XII-lea spunea că „este necesar ca astfel de practici, ținând seama de timpurile liturgice, să fie orânduite în așa fel încât să se armonizeze cu liturgia sacră, să se inspire într-un fel din ea și dată fiind natura superioară a liturgiei, să călăuzească poporul creștin către ea” (Enciclica Mediátor Déi). Care sunt practicile de pietate, care sunt manifestările evlaviei noastre în acest timp liturgic? Concret: ce facem astăzi pentru ca să fim printre cei care „adună împreună cu Domnul” și nu printre cei care risipesc?
Fiecare avem prezente în viața noastră practici de pietate pe care le îndrăgim. Acestea fac din noi oameni care ne regăsim în cuvintele Domnului: „Ascultați glasul meu și eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul meu; umblați până la capăt pe calea pe care v-am poruncit-o și veți fi fericiți”. Drumul Postului Mare este într-adevăr lung, dar suntem chemați să umblăm până la capăt pe el și vom fi fericiți. Iar această „umblare” nu este o așteptare pasivă a trecerii timpului. Această „umblare” trebuie să fie una plină de evlavie, plină de practici de pietate. Ele sunt pentru noi o sursă de fericire și de siguranță, dar nu pentru lucrurile mărețe pe care le realizăm noi sau pentru vrednicia noastră, ci pentru harul pe care-l simțim prin prezența Domnului. Cine trăiește acest timp cu evlavie simte cum „degetul lui Dumnezeu” îl atinge și-l eliberează de cel rău, simte cum împărăția lui Dumnezeu a ajuns la el, cum împărăția lui Dumnezeu se realizează în viața sa.
Doamne îndreaptă-ți degetul tău sfânt și către noi și îndepărtează-l pe cel rău din viețile noastre.
