Duminică, 6 octombrie , după liturghia de la ora 16.00, a avut loc noi prima şedinţă a Acţiunii Catolice în cadrul parohiei. Au participat tineri din parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi din alte parohii alte Diecezei. Scopul principal al acestei întâlniri a fost  organizarea și stabilirea responsabilităților pentru anul asociativ în curs. A fost o mare bucurie să constatăm că grupul se reînnoiește și crește de la an la an. A fost prezent și noul părinte vicar, Cristian Bîrnat, responsabil cu tinerii în parohie și asistent spiritual parohial ACT.

 

Sperăm din suflet ca angajamentele pe care noi le-am luat să le respectăm, să fim mereu uniți și să realizăm multe activități cu o inimă deschisă. Mereu să fim ancorați în Cristos, căci doar așa vom învăța să fim altruiști, deschisi, optimiști și vom crește împreună în credință.  Tot in aceasta seara au avut loc alegerile pentru consiliul parohial. Responsabilii din  acest an asociativ sunt: LUCA ALEXANDRA-VERONICA, preşedinte, BLĂJUȚ EMANUEL, vicepreşedinte, TIBA ANIȘOARA, secretar și administrator, FERENȚ CORNELIA, responsabil latura formativă, JMURCIUC OLESEA, responsabil latura liturgică, COMORAŞU ADINA, responsabil latura caritativă, LUPU EMILIAN, responsabil latura cultural-recreativă, pr. Cristian Bîrnat, asistent spiritual parohial.

Oana Sescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.