Premierea copiilor participanţi la Olimpiada de religie

0
764

premierea copiilor de la olimpiada de religieDuminică, 6 mai 2012 în cadrul Sfintei Liturghii a copiilor de la ora 9.15, a avut loc premierea elevilor din parohia „Adormirea Maicii Domnului” Iaşi de către pr. Petru Dorcu. În parohiile „Sfânta Tereza” şi „Sfântul Anton” premierea a fost tot în cadrul Liturghiei pentru copii.

La Olimpiada Judeţeană de Religie – cult Romano-Catolic din anul şcolar 2011-2012, susţinută la Liceul „Bogdan Vodă” din Hălăuceşti la 10 martie 2012, au participat în total 74 de elevi de gimnaziu şi de liceu. Din parohiile ieşene au participat 7 elevi, sub coordonarea prof. pr. Petru Sebastian Tamaş şi prof. Lăcrămioara Boroş. Pregătirea lor a fost una serioasă şi rodnică, cu rezultate atât la nivel şcolar cât mai ales la nivel spiritual.

 

Elevii ieşeni au avut bucuria de a fi însoţiţi de decan/paroh pr. Iosif Dorcu iar la întoarcerea spre Iaşi au avut posibilitatea de a vizita Casa memorială a lui Vasile Alecsandri din Mirceşti.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. Petru a subliniat importanţa participării elevilor la ora de religie romano-catolică fie în şcoală, fie în parohie, i-a felicitat pe elevii care anul acesta au reprezentat parohia la Olimpiada Judeţeană. A fost adresat şi un cuvânt de încurajare pentru cei care vor dori să participe la Olimpiada de Religie şi la alte activităţi propuse de Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli.

Pentru efortul lor elevii au primit o diplomă, obiecte şi cărţi religioase şi dulciuri. Un gând de mulţumire şi recunoştinţă se îndreaptă şi spre toţi cei care au contribuit la buna desfăşurare a acestor activităţi.

Elevii care au participat la olimpiadă sunt:

Prof. pr. Petru Sebastian Tamaş

Parohia “Adormirea Maicii Domnului” Iaşi

Bianca Broşteanu, cls. a VII-a, Liceul „V. Alecsandri” Iaşi – DIPLOMĂ DE PARTICIPARE

Farcaș Felicia, cls. a V-a, Liceul „V. Alecsandri” Iaşi – PREMIUL I

Parohia “Sf. Tereza” Iaşi

Dâscă Petrica Sergiu, cls. a VI-a, Şcoala „T. Maiorescu” Iaşi, PREMIUL I

Prof. Lăcrămioara Boroş

Parohia “Adormirea Maicii Domnului” Iaşi

Chelaru Carmil, cls. a VII-a, Liceul „D. Cantemir” Iaşi – DIPLOMĂ DE PARTICIPARE

Imbrea Diana, cls. a VI-a, Şcoala „O. Cazimir” Iaşi – PREMIUL I

Parohia “Sf. Anton” Iaşi

Gherghelucă Eduard, cls. a VIII-a, Şcoala „Şt. Bârsănescu” Iaşi – MENŢIUNE

Parohia “Sf. Tereza” Iaşi

Leuştean Robert, cls. a V-a, Şcoala „N. Iorga” Iaşi – PREMIUL II

Felicitări tuturor şi succes!

 

„Olimpiada de religie a fost pentru mine o experienţă nemaipomenită fiind  un bun prilej de a învăţa ce înseamnă competiţia. Cred că fiecare dintre noi a învăţat ceva din această experienţă. Mulţumesc drei profesoare Lăcrămioara Boroş care ne-a coordonat pe parcursul pregătirii pentru olimpiadă şi în mod special părintelui paroh Iosif Dorcu care a mers cu noi la Hălăuceşti, încurajându-ne pe fiecare. Mulţumesc tuturor!” (Chelaru Carmil)

„La olimpiadă, atât eu cât şi ceilalţi elevi aveam  mari emoţii. Când am predat lucrarea m-am gândit: «Doamne, te rog să fi făcut bine». În acea seară am aflat emoţionată că am obţinut punctaj maxim. Această experienţă m-a făcut să cred şi mai mult în Dumnezeu şi sper ca şi la următoarea etapă să am tot atât de mult succes. Multumesc părintelui Petru Tamaş care m-a ajutat sa ajung aici!” (Farcaş Felicia)

„La prima rostire, cuvântul „olimpiadă” îţi dă fiori, gândindu-te numai la învăţat. Mult învăţat. Dar, dacă descoperi plăcerea, vei avea o părere diferita. Pentru mine orice olimpiadă e importantă şi mă străduiesc foarte mult pentru a da tot ce pot. La olimpiada de religie am avut emoţii uşoare, însă concentrându-mă, am reuşit să obţin un rezultat frumos”. (Imbrea Diana)

 

 

Mai multe fotografii puteţi găsi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.