„Înfruntă-ţi uriaşii!”, fii un David şi găseşte pietrele necesare pentru a-ţi înfrunta duşmanii – au fost cuvintele care ne-au condus pe parcusul zilei de 31 martie, zi pe care ne-am dat-o nouă în reculegere. La această zi au participat actuali şi foşti membri ai Acţiunii Catolice ai Parohiei Iaşi Centru, dar şi membri ai grupului Taize din Iaşi. Dimineaţa a început cu un moment de rugăciune în stil Taize, moment în care am încercat să ne eliberăm de grijile trupului şi am intrat într-o atmosferă de tăcere interioară pentru a auzi mai mult glasul conştiinţei şi al lui Dumnezeu.
Pe parcursul acestei zile ne-a îndrumat părintele Vasile Petrişor, vicar al parohiei, care ne-a propus să medităm pe marginea textului biblic ce vorbeşte despre lupta lui David cu Goliat. Din meditaţia ţinută de părintele am înţeles că duşmanii nu îi învingem prin suliţe şi săbii, ci prin încrederea în Dumnezeul cel viu. Imediat după meditaţia ţinută de Padre, ne-am împărţit pe grupe, pe categorii de vârstă şi statut (am fost tineri cu vârste pornind de la 19 ani şi ajungând undeva în jurul vârstei de 30 de ani), unde am încercat să vedem cine e Goliatul din viaţa noastră? Ce nume are el? Cum se manifestă? Când ne necăjeşte? Tot în grupuri am meditat şi faptul că David l-a învins pe Goliat pentru că îl cunoştea mai bine pe Dumnezeu, iar apoi ne-am întrebat cum reacţionăm noi în faţa uriaşilor din viaţa noastră, cum îi învingem, ce tipuri de pietre folosim.
Cei până în 25 de ani, majoritatea studenţi, am descoperit că ne confruntăm cu indiferenţă, invidie, orgoliu, cu teama de a nu fi interpretaţi greşit atunci când vorbim în faţa celorlalţi, cu dependenţa de PC, cu faptul că uneori folosim rău site-urile de socializare… Am realizat că uneori ni se pare mai comod să stăm pe facebook decât să mergem la o liturghie în timpul săptămânii. Gândindu-ne la aceste lucruri, am înţeles că le putem învinge folosind piatra voinţei, a perseverenţei, a pasiunii de a apăra numele lui Dumnezeu, a priopităţilor, – toate stând sub semnul credinţei, care, precum memoria, trebuie alimentată.
Tinerii care au trecut deja pragul vârstei de 25 de ani au spus că se confruntă cu problemele de la serviciu, cu faptul că uneori se simt singuri, cu oboseala, cu teama de viitor, cu stresul. Au mărturisit că aceste probleme pot fi rezolvate cu ajutorul rugăciunii, al perseverenţei şi că e important să ne acceptăm aşa cum suntem şi să ne mulţumim cu tot ceea ce ne dă Domnul.
Au fost şi câteva persoane căsătorite, care au mărturisit că ei nu se mai gândesc la faptul că societatea nu le oferă prea multe, ci la cum să se adapteze acestor lucruri, la cum să ajute cât mai mult familia, la schimbările care au intervenit în viaţa lor, mai ales atunci când o mamă poartă în pântec o nouă viaţă. Au mărturisit, de asemenea, că uriaşii din viaţa lor pot fi învinşi prin comunicarea cu partenerul de viaţă şi împreună cu el.
Cam toţi tinerii am spus că timpul este o probemă, că nu ne mai ajunge şi am descoperit că, de fapt, nu reuşim să îl organizăm bine, că uneori începem mai multe lucruri şi nu reuşim să le terminăm, în loc să termină ceea ce am început şi abia apoi să ne apucăm de altceva.
A fost o zi rodnică pentru toţi, ne-a ajutat mult faptul că am fost de vârste şi statut diferit. Noi, cei mai mici am învăţat de la cei mai mari că, odată cu trecerea anilor, vom vedea un pic altfel viaţa şi nu se va mai pune accentul pe problema invidiei sau a fricii de a nu fi interpretat greşit, că responsabilităţile noastre se vor schimba, dar că viaţa îşi va păstra frumuseţea ei. Cei mai mari un pic decât noi au dat un remember la viaţa lor şi au învăţat câte ceva de la noi.
„Ziua de reculegere a fost ca o punte între noi şi Cristos, între noi şi iubirea sa infinită! Am reuşit să intrăm în interiorul nostru, vorbind cu noi inşine despre piedicile care ne stau împotriva unei bune desfăşurări a relaţiei noastre cu credinţa! Am reuşit să ne dăm seama care ne sunt uriaşii care ne ţin departe de adevărata fericire şi să căutăm modalităţi prin care să învingem uriaşii…”, Alexandru Cadar
„Pe mine m-a impresionat partea de la predică, când părintele a spus că, deşi l-a învins pe Goliat, David a avut un alt Goliat atunci când a păcătuit cu soţia lui Urie, iar după acest gest, Dumnezeu l-a iertat şi l-a numit om după inima Lui. De aici am avut de învăţat că Dumnezeu ne iartă, oricât de mult am greşi, si, de asemenea, El ne iartă mai repede decât ne iertăm noi înşine”, spunea şi Monica Frâncu, vorbind despre ziua de reculegere.
Ne bucurăm că ne-am oprit din drum şi că ne-am odihnit un pic, că am reuşit să ieşim puţin din fuga aceasta continuă a vieţii şi, în speranţa că vor mai fi şi alte astfel de zile, mulţumim părintelui Vasile pentru aceasta, dar şi preoţilor şi surorilor de la fostul centru Xaverianum din Iaşi, acolo unde s-a desfăşurat această zi.
