Un altfel de Rege… O altfel de Împărăţie…

(Predică rostită de pr. Cătălin Farcaş în Catedrala Adormirea Maicii Domnului la sărbătoarea Cristos Regele Universului)

Când Isus se afla în fața lui Pilat adus de mai marii iudeilor şi acuzat ca fiind un răufăcător, Pilat, ascultând toate acuzele care i se aduceau lui Isus, l-a întrebat: „Tu eşti regele iudeilor?”. Isus nu a răspuns cu da sau nu, ci a spus aceste cuvinte: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta”. Nu, împărăţia lui nu este din lumea acesta, dar cuprinde şi lumea aceasta. El, Cuvântul lui Dumnezeu, de o fiinţă cu Tatăl, el nu poate să nu aibă totul în comun cu Tatăl, chiar şi domnia supremă asupra tuturor creaturilor. Împărăţia lui cuprinde toate cele văzute şi nevăzute. El este Regele întregului univers şi noi, creştinii, suntem invitaţi astăzi, în ultima duminică a anului liturgic, să-l adorăm, să-l preamărim şi să-i mulţumim în această calitate de rege.

Instituind această sărbătoare la data de 11 decembrie 1925, papa Pius al XI-lea spunea: „Sufletele noastre au un rege mare şi bun; un rege care a murit ca să ne dea viaţă; şi-a vărsat sângele ca să ne scoată din robia păcatului; a înfiinţat sacramentul Euharistiei pentru a rămâne în mijlocul nostru şi a ne conduce. Cu toate acestea mulţi oameni s-au răzvrătit pentru a se întoarce la robia patimilor şi a diavolului. Ce alegeţi? Sau slujiţi satanei şi lumii şi vă osândiţi, sau slujiţi lui Cristos prin păstrarea poruncilor şi înfrânarea patimilor şi vă mântuiţi”. Prin aceste cuvinte, de fapt, papa a subliniat şi caracterul sărbătorii de astăzi. Îl sărbătorim pe Cristos Rege, însă un rege care nu a venit să stăpânească peste ţări şi popoare, ci a venit ca să îi elibereze pe oameni din sclavia păcatului şi să-i împace cu Dumnezeu. El nu este forţă şi teroare care să constrângă, ci este Iubire şi Adevăr, iubire şi adevăr care odată intrate în inima omului aduc pace şi bucurie.

Titulatura de Rege cu care îl sărbătorim azi pe Cristos nu este deloc întâmplătoare, ci ea este adânc înrădăcinată în cuvântul Sfintei Scripturi. Cristos este cel care s-a ridicat din viţa lui Iacob pentru a stăpâni, după cum citim în Cartea Numerilor. Profetul Isaia spune despre el: „mare va fi stăpânirea lui şi pacea lui nu va avea hotar”. Iar profetul Daniel, la rândul lui, declară: „Lui i s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile îi slujeau lui. Stăpânirea lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia lui nu va fi nimicită niciodată”. Şi în Noul Testament citim, de exemplu, în cuvintele îngerului Gabriel: „va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Iar sfântul Ioan, în apocalipsul său, îl descrie pe Cristos astfel: „Regele regilor şi Domnul domnilor”.

Iată, aşadar, că Sfânta Scriptură, şi aici am citat doar câteva pasaje, ni-l prezintă pe Cristos ca rege. Iar prin faptele şi cuvintele lui, Cristos a împlinit din plin aceste cuvinte. Căci, haideţi să ne întrebăm, care sunt atribuţiile, sau puterea unui rege? Este puterea de a da legi, iar Cristos are această putere. În predica de pe munte Isus în şase rânduri îmbunătăţeşte prerogative din Vechiul Testament prin aceste cuvinte: aţi auzit că s-a spus … eu însă vă spun. Un rege are puterea de a judeca, iar Cristos are această putere. Evanghelia de astăzi nu face altceva decât să confirme din plin acest lucru. Iar strâns legată de puterea de a judeca, un rege are puterea de a răsplăti sau de a pedepsi. „Veniţi binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii” le spune Cristos celor găsiţi vrednici, celor care şi-au trăit vocaţia la iubire. „Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor săi!” le va spune celor păcătoşi, celor care nu l-au slujit pe Cristos în cei săraci sau în nevoie.

Da, Cristos este rege, dar nu un rege care a venit ca să-ţi întemeieze domnia cu forţa unui cuceritor, ci cu bunătatea şi blândeţea unui păstor, după cum ne spune şi prima lectură: „De acum eu însumi voi căuta oile mele şi voi veghea asupra lor! Cum se îngrijeşte păstorul de turma sa, atunci când oile sunt risipite, aşa voi avea eu grijă de oile mele şi le voi aduna din toate locurile, în care au fost risipite în zilele înnorate şi întunecate”. Cu o astfel de grijă veghează Cristos asupra noastră tuturor pentru a ne scoate din mrejele păcatului şi a ne întoarce la staulul iubirii lui Dumnezeu. Fericitul papă Ioan Paul al II-lea spunea aceste cuvinte: „El vine ca Rege să ne arate iubirea lui Dumnezeu. Împărăţia instaurată de el acţionează ca ferment şi ca semn de mântuire pentru construirea unei lumi mai drepte, mai frăţeşti, mai solidare, o lume inspirată de valorile evanghelice ale speranţei şi ale viitoarei fericiri la care cu toţii suntem chemaţi”.

Iată, aşadar, că împărăţia lui Cristos nu este o împărăţie a forţei, ci o împărăţie a iubirii, nu este o împărăţie a asupririi, ci a slujirii, nu este o împărăţie a minciunii şi a păcatului, ci o împărăţie a adevărului şi a harului. Iar la această împărăţie suntem chemaţi cu toţii să participăm şi să o extindem în jurul nostru.

Însă, nu vom reuşi să facem acest lucru dacă nu trăim cu adevărat cele două precepte ale iubirii pe care ni le-a lăsat Cristos, Regele nostru: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele.

La data de 17 noiembrie 1976, la Milano, era înmormântat ofiţerul Giovanni Ripani, o figură emblematică a luptei împotriva bandelor mafiote din Italia. La înmormântarea lui, card. Colombo, care oficia acea liturghie, a spus: „Mi s-a spus că în buzunarul hainei răposatului s-a găsit un carnet cu maxime şi rugăciuni, uzat deja de prea multă întrebuinţare, carneţel care îl mângâiase pe bunicul său în timpul războiului şi care l-a mângâiat şi pe el până în ziua nefericitei sale morţi. Pe cea din urmă pagină, în chiar ziua morţii sale, Giovanni scrisese cu propria mână: «Mă încred în Patima, Moartea şi Învierea lui Cristos». Iată ce purta acest poliţist mai de preţ decât fluierul şi pistolul”. Am putea şi noi să continuăm: ce dovadă mai clară a dragostei sale faţă de Dumnezeu se poate găsi în viaţa unui om decât aceste cuvinte de încredinţare în mâinile lui. Căci iubirea înseamnă încredere, înseamnă abandonare în mâinile celui care te iubeşte, te mântuieşte şi te conduce plin de iubire la staulul harului divin.

Într-un azil se afla odată un bătrânel care suferea de o boală cumplită care îi deformase complet faţa făcându-l extrem de respingător la vedere. De acest bătrânel se îngrijea o soră, pe nume Felicia. Aceasta, în ciuda aspectului bolnavului, nu contenea ca în fiecare zi să-l îngrijească, să-l hrănească, să-i vorbească şi să-l încurajeze mereu cu zâmbetul pe buze. Un vizitator, trecând pe lângă bolnavul acesta a declarat plin de indignare: „cât de mult suferă acest om; să mai spună careva că există Dumnezeu şi că acesta este bun şi milostiv”. Dar o infirmieră, care cunoştea activitatea sorei Felicia, i-a răspuns: „Dacă nu ar fi existat Dumnezeu, nu ar fi existat nici sora Felicia”. O iubire autentică faţă de Dumnezeu nu poate să dea naştere decât unei iubiri autentice faţă de aproapele, mai ales faţă de cei care sunt în suferinţă.

Iubiți credincioși, dragi ascultători, numai împlinind şi trăind această iubire vom putea face să înflorească împărăţia lui Cristos. Numai trăind această iubire vom putea da mărturie tuturor că avem un rege care ne-a iubit el mai întâi pe noi; un rege care ne-a lăsat un strălucit exemplu iubindu-i el mai întâi pe cei săraci şi suferinzi şi apoi cerându-ne să-i imităm iubirea. Peste puțin timp începe un nou an liturgic, un an în care îl vom contempla și comemora pe Cristos în diferitele momente ale vieții sale pământești. Invitația mea este ca în acest an să ne apropiem mai mult de Cristos, să învățăm de la exemplul lui, să apelăm la mijlocirea lui pentru ca, împreună cu el, iubirea noastră să devină mai puternică, mai dezinteresată, mai autentică. Numai aşa, în momentul în care ne vom prezenta în faţa lui Cristos, Regele nostru, vom auzi şi noi cuvintele: veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi moştenirea pregătită pentru voi. Să dea bunul Dumnezeu ca toţi să auzim aceste cuvinte şi să ne bucurăm de şederea la dreapta Tatălui.