Adoraţia euharestică – Scrisoare pentru enoriaşi de la un enoriaş…

0
577

După celebrarea Sfintei Liturghii şi primirea Sfintei Împărtăşanii, care sunt cele doua mari acte creştine şi euharistice, nu există o practică mai pioasă, mai sfinţitoare, mai catolică ca adoraţia Sfântului Sacrament.

Toţi ştim că dumnezeiasca Euharistie este permanent păstrată în fiecare din Bisericile noastre. Chiar şi atunci când nu este expusă solemn, ea rămâne zi şi noapte în Tabernacol ca centrul viu al pietăţii credincioşilor. Trebuie să ai prea puţină credinţă, mult prea puţină sensibilitate creştină, pentru a lăsa să treacă şi o singură zi fără ai face o vizită acestui Preabun Dumnezeu care ne iubeşte atât de mult şi care ne lasă în Sfântul Sacrament dovada tandră a iubirii sale.

O candelă veşnic aprinsă este semnul prezenţei Sfântului Sacrament în Tabernacol. Această candelă este, în gândul Bisericii, simbolul creştinului care trebuie să dorească să fie astfel înaintea lui Isus – un veritabil adorator, cu totul strălucind de iubire şi cu totul luminat de credinţă. Adevăraţii adoratori ai Sfântului Sacrament sunt candele vii ale Bisericii. Ei trebuie să fie în întregime din aur curat prin iubire şi în întregime din argint prin nevinovăţie; trebuie ca rugăciunea lor să fie plină de suavitate şi de ungerea Sfântului Duh, asemenea uleiului curat şi parfumat care se consumă în candelă în prezenţa lui Isus.

 

Adoraţia Sfântului Sacrament presupune o viaţă creştină şi în reculegere ca pregătire prelungită. Dacă suntem distraţi în faţa Altarului, foarte adesea defectul este în noi şi în întreaga noastră viaţă prea mondenă. Este adevărat că, la rândul său, adoraţia ne ajută să trăim creştineşte. Trebuie să îngenunchem cu încredere în faţa Sfântului Sacrament, cerând Îndurătorului Mântuitor ceia ce ne lipseşte pentru a-l putea sluji.

Reculegeţi-vă cu iubire şi bucurie la intrarea în Biserică. Ajutaţi-vă pentru aceasta de recitarea unor rugăciuni pioase, a psalmului „Miserere”, de exemplu, sau, asemenea Sfântului Toma de Aquino, recitând o parte din „Te Deum”. Acest mare sfânt devotat slavei Sfântului Sacrament, spunea totdeauna la intrarea în Biserică îngenunchind: „Tu Regele Măririi, Cristoase: Tu totdeauna eşti Fiul Tatălui…”

E nevoie de timp pentru reculegere rugăciune. Calitatea cea mai necesară rugăciunii este fervoarea; dar când calitatea se poate alătura cantităţii, rodul adoraţiei este nemăsurat de profund. Să nu aşteptăm ca Domnul nostru să ne adreseze din întunericul şi tăcerea Tabernacolului reproşul pe care l-a făcut apostolilor în Grădina Măslinilor: „Nu aţi putut să vegheaţi o ora împreună cu mine?”

Rugăciunea şi mai ales rugăciunea în faţa Sfântului Sacrament este, după Sfânta Împărtăşanie, actul cel mai excelent, cel mai folositor de care suntem capabili pe acest pământ; timpul pe care îl folosim sau, mai curând, pe care îl restituim Lui Dumnezeu, este fără îndoială cel mai bine întrebuinţat.

Păstraţi-vă pe parcursul adoraţiei cea mai profundă reculegere de care sunteţi capabili, nu numai prin strădania sufletului, dar din iubire pentru Isus. El nu este acolo pe altar decât pentru a fi mai prezent în voi şi, mai ales, ca voi sa fiţi în El. Unirea, viaţa interioară, este unicul început al tuturor exerciţiilor exterioare ale religiei. Vegheaţi mai ales asupra ochilor, asupra privirii: ceremoniile religioase, deşi sunt oficiate pentru a excita respectul şi devoţiunea noastră, să nu ne distragă de la ceia ce este de mii de ori mai important.

Înainte de toate, aşezaţi-vă prin credinţa în prezenţa dumnezeiescului Învăţător! El este acolo, înaintea voastră, prezent pe altar la fel de real precum reali sunteţi şi voi prezenţi la picioarele Lui. El vă vede, vă ascultă, vă aude, vă binecuvântează, vă iubeşte…

„Pâinea pe care Eu o voi da este Carnea mea, care se va da pentru mântuirea lumii…” Şi, ţinându-se de promisiune, în ajunul pătimirii sale, la Cină, el dă pâinea misterioasă şi o schimbă în Trupul său, spunând: „Luaţi şi mâncaţi toţi; căci acesta este Trupul meu”.

ISUS este bunul Dumnezeu, Adevărul Întrupat; Cuvântul său este Lumina care operează ceia ce semnifică. El spune: „Acesta este Trupul meu”; deci acesta este Trupul său. Eu cred, îl ador şi mă copleşeşte. Cred în Cuvântul său; mă cufund cu umilinţă în faţa misterelor iubirii sale atotputernice…

Începeţi totdeauna adoraţia prin a reînnoi în spirit de credinţa certitudinea prezenţei cât se poate de reală a bunului Dumnezeu în Sfânta Hostie consacrată. Dacă foarte adesea rugăciunea noastră devine goală, lâncedă, chiar înaintea Tabernacolului, este vina spiritului de credinţă vie si arzătoare care ne părăseşte.

„Adoro Te, devote,latens Deitas, Quae sub his figuris vere latitas: Tibi se cor meum totum subjicit, quia Te contemplas totum deficit”.

Te ador cu devoţiune, o Divinitate ascunsă, care te ţii ascunsă real sub aceste specii: Inima mea se supune în întregime ţie, căci, contemplându-te, se simte copleşită în totalitate.

(după Mgr. DE SEGUR, Prie-Dieu pour Ladoration du Saint Sacrament)

 

P.S./ Am voit sa scriu cele de mai sus pentru că, din cele 1675 de familii din Parohia noastră, se găsesc cu greu circa 60 de adoratori care ar putea asigura permanenţă la Adoraţia zilnică pe care părinţii noştri cu iubire şi responsabilitate au instituit-o. Ar fi mare păcat să se pericliteze această permanenţă care este o binecuvântare pentru credincioşii noştri. Vă mulţumim mult cucernici părinţi ai noştri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.