Cred în Sfânta Treime

0
769

Solemnitatea Sfintei Treimi… Dacă rămânem la această formulă abstractă, atunci ne va fi greu să ne imaginăm de ce anume acest titlu face conţinutul unei sărbători. În calendarul nostru creştin există sărbători care ne vorbesc de la sine: Naşterea Domnului, Învierea Domnului, Coborârea Duhului Sfânt. Dar ce să înţelegem noi din Sfânta Treime?

La catehism am învăţat că Sfânta Treime este misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Aşa este. E o definiţie… Dar trebuie să fim conştienţi că Dumnezeu nu poate fi sub nici o formă închis într-o definiţie. El va fi mereu dincolo de tot ceea ce ne putem imagina sau spune despre el.

 

Deci, cum să înţeleagă Sfânta Treime? Pentru a ne ajuta, trebuie să înţelegem acest adevăr foarte important: înainte de a fi o dogmă, este o experienţă, experienţa apostolilor, a creştinilor din trecut şi a celor de astăzi. Sfânta Treime este experienţa noastră. Apostolii erau evrei devotaţi. Ei, conform credinţei părinţilor lor, nu erau dispuşi deloc să creadă într-un Dumnezeu Treime. Pentru ei era ceva de neimaginat. Ei au fost, practic, forţaţi să creadă că Isus este Fiul unic al lui Dumnezeu, părtaş la divinitatea Tatălui împreună cu Duhul Sfânt.

 

Ei au fost forţaţi de cuvintele şi actele sale. Discursul său asupra fericirilor şi multe alte discursuri puteau veni doar de la cineva care îl cunoştea foarte bine pe Creatorul omului. În rugăciunea sa, Isus îl numeşte pe Dumnezeu „Tatăl meu”, un cuvânt pe care nimeni nu a îndrăznit până atunci să i-l adreseze. Şi când citea Scripturile, el nu se mulţumea doar să comenteze textele sacre; el vorbea ca cineva care ştia de unde vin ele şi unde se îndreaptă. El şi-a permis să spună nişte cuvinte care i-au depăşit total pe iudei: „Aţi auzit că s-a spus…, dar eu vă spun…”. Multe din cuvintele rostite de el au fost greu de suportat pentru cei care le ascultau, ca de exemplu: „Tatăl meu şi cu mine, una suntem”. Tocmai de aceea, unii l-au considerat nebun sau blasfemator. Dar mulţi au recunoscut într-un final că el venea de la Dumnezeu.
De fapt, Învierea lui Isus a fost aceea care i-a ajutat pe ucenici să înţeleagă şi să creadă că el spunea adevărul, că el nu era nici nebun, nici mincinos şi nici hulitor. Dar, mai ales, a fost darul Duhului Sfânt din ziua de Rusalii acela care le-a deschis inimile ca să priceapă. De altfel, Isus însuşi le spusese: „Când va veni Duhul Adevărului, el vă va ajuta să înţelegeţi tot ce v-am spus”. Şi exact asta s-a şi întâmplat – în acea zi ei au crezut şi au început să proclame cu curaj: „Isus este Domnul… El este Fiul lui Dumnezeu”.
Ucenicii au reluat şi recitit Scripturile în această nouă lumină. Astfel, au reuşit să înţeleagă adevărul pe care înainte nici nu şi-l puteau imagina. Pentru ei totul devenise luminos: Dumnezeu înseamnă Tată, Fiu şi Duh Sfânt. El ne-a creat din iubire. Fiul a venit printre noi şi a devenit fratele nostru. Duhul Sfânt a venit în noi pentru ca noi să participăm la viaţa sa divină. Ei sunt copiii preaiubiţi ai Tatălui. Noi creştinii, în ziua Botezului nostru, am fost aruncaţi în acest ocean de iubire care este în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acest mare mister este proclamat la începutul fiecărei Sfinte Liturghii, la fiecare semn al crucii pe care îl facem şi ori de câte ori recităm Crezul.
Iată mărturia unei fetiţe de numai 11 ani: era cu o zi înainte să primească Prima sfântă Împărtăşanie. Catehetul o întreabă: În viaţa creştină, ce este cel mai important pentru tine? Fetiţa se ridică atunci în picioare şi cu multă pietate face semnul sfintei cruci, zicând cu voce tare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Catehetul insistă: Asta-i tot? La care fetiţa răspunde: Da. Asta-i tot. Catehetul era puţin descurajat deoarece părea că fetiţa a învăţat altceva. Şi totuşi, fără să-şi fi dat seama poate, această fetiţă spusese esenţialul credinţei creştine. Făcând semnul sfintei cruci, afirmăm credinţa noastră în Dumnezeu care este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu este cel care ne-a creat din iubire şi ne cere să trăim în iubire. Isus ne-a numit odată copii preaiubiţi ai Tatălui. Sărbătoarea Sfintei Treimi vrea deci să ne invite să intrăm în această comuniune de iubire care le uneşte pe cele trei persoane ale sfintei Treimi.

Această sărbătoare ne spune, aşadar, că suntem cu toţii membrii aceleiaşi familii a lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că suntem cu toţii chemaţi să trăim împreună ca fraţii.
Această iubire pe care noi o primim de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este asemenea unei lumini pe care noi trebuie să o transmitem la toţi cei pe care îi întâlnim: în familiile noastre, în cartierele şi satele noastre, în diferitele locuri unde trăim şi muncim. Şi, mai ales, să nu uităm de cei bolnavi, marginalizaţi, de toţi cei care sunt încercaţi de suferinţă şi dificultăţi. Şi ei fac parte din aceeaşi familie pe care Dumnezeu o iubeşte. Suntem trimişi cu toţii pentru a sădi mai multă iubire în această lume pentru că are nevoie de ea.

Cu Maria şi cu toţi sfinţii din cer să cântăm această iubire care vine de la Tatăl, de la Fiul şi de la Duhul Sfânt. Să fim martori ai acestei iubiri în faţa fraţilor noştri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.