Duminica a IV-a din Advent: Păcatul nostru nu oboseşte bunătatea lui Dumnezeu

0
797

Evenghelia lui Matei se deschide cu o lungă genealogie: este ca un album de familie al lui Mesia şi este în mod evident un mijloc pentru a înţelege preferinţele şi alegerile lui Mesia şi apoi ale lui Dumnezeu.

Matei, între multe inele genealogice care vin de la Avram până la Isus, alege trei grupe de 14 persoane.

Numărul 14 este numărul lui David; 4+6+4 = DVD.

Alăturarea lui Mesia cu David semnifică apoi faptul de a sublinia fidelitatea lui Dumnezeu care a păstrat promisiunile făcute lui David.

Matei vrea să ne spună că totul se poate prăbuşi, însă Dumnezeu rămâne fidel şi ceea ce promite se împlineşte: cu orice preţ; şi cu preţul crucii!

Acest gând ne umple sufletul de o linişte, care rezistă la orice probă. Cât este de mângâietor faptul de a te putea baza pe fidelitate lui Dumnezeu: a Dumnezeului nostru!

Ieremia privind omul exclamă: „Fidelitatea a dispărut, a fost alungată din gura lor” (Ier 7,28). Însă infidelitatea noastră nu îl descurajează pe Dumnezeu: „Puternică este iubirea sa pentru noi şi fidelitatea Domnului rămâne în veac” (Ps 116). Să nu uităm că în special Biblia se referă la Dumnezeu numindu-l „stâncă”: bineînţeles, stâncă de fidelitate.

Apoi Matei aminteşte patru femei: Tamar; Rahab, o prostituată cananeancă; Rut, o femeie păgână; „cea care a fost femeia lui Urie”: chiar ea nu este numită, dar este numită Betsabeea, concubina lui David.

Evenghelistul Matei ar fi putut să facă o geanealogie fără să fie numite aceste femei, protagoniste ale unor evenimente mai degrabă ciudate şi discutabile.

În schimb nu. Matei, care l-a cunoscut pe Isus şi a înţeles stilul său, îl aminteşte prin intermediul acestor personaje. Mesajul este acesta: Dumnezeu crează mântuirea în interiorul unui popor de păcătoşi. În mod misterios, prin urmare, păcătoşii deasemenea pregătesc calea lui Mesia şi devin grota săracă unde lui Dumnezeu nu i-a fost ruşine să se nască.

Prezenţa explicită a acestor patru femei în strămoşi lui Mesia este o invitaţie la speranţă, la încredere. Nimic nu este mai potrivnic pentru credinţă aşa cum este descurajarea, frica, renunţarea.

Prezenţa acestor patru femei în arborele genealogic al lui Isus este deasemenea o invitaţie la a nu ne mai scandaliza de păcat, oriunde se gaseşte acesta.

Păcatul, oricare ar fi el, nu-l opreşte pe Dumnezeu: numai orgoliul poate bloca (împiedica) calea!

Apoi, cine crede în Dumnezeu nu acuză (învinovăţeşte), nu dispreţuieşte; cine crede în Dumnezeu nu se apără cu respingerea, însă mereu şi numai cu puterea îndurării (milostivirii): de fapt Dumnezeu este salvatorul (mântuitorul) şi nu ucigătorul (torţionarul): pedeapsa şi-o dă omul singur, refuzând iubirea lui Dumnezeu.

În cele din urmă Matei povesteşte naşterea lui Isus.

Deja prima lectură, prezentând faimosul text din Isaia, ne invită să nu-l obosim pe Dumnezeu cu fricile noastre şi cu îndoielile noastre.

Isaia spune: „Ascultaţi voi cei din casa lui David!… însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel…”.

Matei are prezent acest text când povesteşte naşterea lui Isus şi citeşte naşterea lui Isus în lumina acestui text.

El ştie că semnul lui Dumnezeu este întotdeauna umil; ştie că venirea lui Mesia nu va fi teatrală (spectaculoasă): va fi fără exhibiţii (jonglerii, scamatorii, ostentaţie), într-o condiţie clară (desluşită), înţeleasă doar prin credinţă. Aşa a fost!

Şi Maria a fost implicată în acest stil dumnezeiesc de a face istorie. Ea, chiar în momentul cpnceperii lui Isus, devine o problemă, devine poate chiar o pacoste pentru Iosif. Cu toate acestea ea rămâne liniştită, calmă, pentru că ea crede. Ea este credincioasă, pentru că este umilă. Ce mare învăţătură!

Iosif, de asemenea, trebuie să depăşească încercarea; o depăşeşte pentru că este umil, crede şi intră în lucrarea lui Mesia.

Dumnezeu, ca întotdeauna, face lucruri mari cu cei mici, cu aceia care nu se lasă conduşi de orgoliu. Să nu uităm această învăţătură fundamentală!

Crăciunul ne repropune alegerile lui Dumnezeu, stilul său, căile sale. Să ne recunoaştem cu umilinţă că suntem în afara Crăciunului: adică în afara alegerilor lui Dumnezeu: pentru că este adevărul, este adevărul păcatului nostru. Să ne convertim şi viaţa noastră va fi luminată de Crsitos şi va deveni un nou Betleem: şi noi vom simţi în inimă o bucurie imensă, care este semnătura (semnul) sigură a prezenţei lui Dumnezeu în noi şi a noastră în el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.