Secolul XX poartă stigmatul celor două războaie mondiale şi a consecinţele lor devastatoare. Înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 26 iunie 1945 apare ca o reacţie la aceste cumplite evenimente. Cele 50 de naţiuni care semnează Carta ONU – actul constitutiv al ONU, îşi propun să elimine din istoria umanităţii flagelul războiului şi să promoveze progresul social şi condiţii mai bune de trai, şi în aceste scopuri să practicăm toleranţa şi să trăim în pace unul cu celalalt, ca buni vecini (Carta Naţiunilor Unite).
În acest context, Adunarea Generala a ONU, considerând că ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii, şi că aspiraţia cea mai înaltă a omului este făurirea unei lumi în care fiinţele umane se vor bucura de libertatea cuvântului şi a convingerilor şi vor fi eliberate de teamă şi mizerie, la 10 decembrie 1948 adopta Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Este un document unic ce îşi propune avansarea şi protejarea demnităţii umane prin orice mijloc. Pentru prima dată în istoria umanităţii 50 de state independente îşi propun să conlucreze pentru afirmarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
E bine de ştiut că Ziua Internaţională a Drepturilor Omului – sărbătorită în fiecare an, în întreaga lume, pe 10 decembrie – marchează întocmai acest eveniment.
Să avem fiecare conştiinţa acestei zile şi să o onoram prin fapte bune, caritabile… să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile către milioanele de refugiaţii, către victimele traficului de fiinţe umane, către cei prigoniţi pentru credinţa lor, către copiii soldaţi şi prizonieri de război, către cei îmbolnăviţi de foame si de sete.
