Astăzi putem afirmă că noua catedrală a Iaşiului se poate alătura, prin arhitectură, acustică şi celebrările săvârşite aici, marilor catedrale ale Europei şi ale lumii. Dar, la fel de bine, catedrala din Iaşi poate fi şi un lăcaş de cultură pentru toţi melomanii cetăţii noastre. Concertele de orgă sau concertele vocal-simfonice pot fi o adevărată încântare şi îmbogăţire a sufletului pentru toţi ieşenii cu drag de armonie.
În acest sens, toţi ieşenii, care iubesc muzica clasică religioasă, sunt aşteptaţi miercuri, 10 noiembrie, la ora 19.00, pentru a urmări un concert susţinut de Corul academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii din Iași. Vor putea fi ascultate lucrări religioase de Schubert, Ramirez, Rossini, Franck, Mozart, Verdi, Brukner. Soliștii serii vor fi Diana Bucur, soprana, şi Cristian Bălăşescu, tenor.
Corul va fi dirijat de maestrul Doru Morariu.