Isus, prietenul tinerilor
Tânăr 1: Iată-ne, Doamne din nou în faţa ta. Nu am mai venit demult, deşi ştiam că tu stai aici mereu şi ne aştepţi să venim să te întâlnim. Ne pare rău că am neglijat întâlnirea cu tine. Vrem să reluăm începând de astăzi audienţele noastre la tine, pentru că simţim că ne lipsesc. Simţim că avem nevoie de momente de linişte în care să stăm singuri cu noi înşine, dar împreună cu tine. De aceea am venit şi în seara aceasta aici. Vrem să să contemplăm iubirea ta care te-a făcut să-ţi dai viaţa pentru noi. Vom lăsa să ne vorbească tăcerea… Ştim că nu e nevoie de multe cuvinte pentru a ne înfăţişa înaintea ta. Poate de multe ori rugăciunea noastră este o moară de cuvinte care sună în gol, care se înşiruie mecanic fără participarea inimii…. Suntem în faţa ta: inimă la inimă, sub privirea ta. Fără gânduri, fără cuvinte, doar cu tine…
Câteva momente de tăcere…
Tânăr 2: Tu ne priveşti şi ne spui fiecăruia: E timpul să te opreşti, măcar şi pentru o clipă. Ştiu, problemele de zi cu zi nu-ţi dau pace. Alergi mereu, câteodată chiar fără ţintă, iar la sfârşitul fiecărei zile eşti tot mai ostenit. N-ai vrea să te odihneşti puţin? Ştiu, probleme tale sunt importante: şcoală, bani, singurătate, nesiguranţă cât priveşte viitorul tău, te deranjează vorbele de ocară ale celorlalţi, şi atâtea, atâtea probleme ….
De multe ori, dacă nu neîncetat, îţi doreşti să fii lăsat în pace, să nu-i mai auzi şi să nu-i mai vezi pe cei din jur: fiecare cu problemele lui. Poate că eşti sătul de vorbe, de toţi cei care vorbesc prea mult… şi te închizi încetul cu încetul într-o „carapace” comodă; devii pasiv, doar un spectator, şi începi să priveşti lumea cu ochi reci şi nepăsători.
Văd bine, uneori ochii tăi sunt trişti, dar nu te gândi numai la problemele tale, la situaţia din familie sau la încercările de tot felul care te „încolţesc”, la viitorul care ţi se pare atât de nesigur…
Eu sunt aici pentru a împărtăşi cu tine problemele pe care de atâtea ori le ţii numai pentru tine şi nu vrei să mi le împărtăşeşti…. Sunt aici pentru a-ţi spune: Nu te teme, Eu sunt cu Tine! Lasă deoparte atâtea gânduri pentru a rămâne câteva clipe cu mine, opreşte-te din această căutare frenetică şi obositoare. Vino şi odihneşte-te puţin pe umărul Meu.
Eu nu sunt numai Regele Răstignit acum 2000 de ani, dar vreau să fiu şi prietenul tău…
Eu nu sunt numai Dumnezeul care porunceşte, dar sunt şi fratele tău.
Eu nu sunt doar o doctrină, dar sunt o Persoană.
Eu nu sunt patronul care acordă audienţe doar duminica şi anumite momente din zi, dar sunt slujitorul disponibil orice minut din noapte şi din zi.
Nu sunt doar magicianul care rezolvă orice problemă cu bagheta magică…
Eu sunt Cel Ce sunt cu tine, Dumnezeu răstignit şi totodată om, coborât pe pământ pentru ca să nu-ţi mai fie frică să te apropii de mine, pentru ca să îmi vorbeşti asemenea unui prieten, şi pentru a mă lăsa să te iubesc, să intru în viaţa Ta. Nu vreau să te deranjez, nu vreau să te forţez să mă primeşti, nu vreau să îngreunez viaţa ta. Nu vreau să-ţi fiu povară, aşa cum crezi adeseori. Dimpotrivă, vreau să te ajut, să îţi dăruiesc viaţa, să îţi uşurez sufletul, pentru că te văd atât de trist!
Câteva momente de tăcere…
Preot: Dacă ştim că Isus este prezent aici, înaintea noastră, El care poate lua asupra sa toată povara noastră, să-i încredinţăm Lui toate gândurile, preocupările, neliniştile noastre. Să-l recunoaştem pe El ca Domn al întregii noastre fiinţe, ca Domn asupra vieţii, ca Stăpân asupra tuturor problemelor şi greutăţilor, recitând împreună:
Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele,
de cine mă voi înfricoşa? (…)
Chiar dacă ar năvăli o armată asupra mea,
inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar dezlănţui un război împotriva mea,
şi atunci mi-aş păstra încrederea.
Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut:
să locuiesc în casa Domnului
în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să vizitez sanctuarul său.
El mă va ascunde în adăpostul lui în ziua nenorocirii,
Mă va adăposti în ascunzătoarea cortului său,
mă va ridica pe o stâncă (…)
iar eu voi jertfi în cortul lui jertfe de laudă;
voi cânta şi-l voi preamări pe Domnul.
Ascultă-mi, Doamne, glasul când te chem:
îndură-te de mine şi răspunde-mi! (…)
Eu caut, Doamne, faţa ta, Doamne
Nu-ţi ascunde faţa de la mine,
nu îndepărta cu mânie pe slujitorul tău;
tu eşti ajutorul meu, nu mă respinge
şi nu mă abandona, Dumnezeul mântuirii mele.
Chiar tatăl meu şi mama mea m-au părăsit,
dar Domnul m-a primit la sine.
Arată-mi, Doamne, calea ta,
călăuzeşte-mă pe calea cea dreaptă
din cauza duşmanilor mei.(…)
Cred că voi vedea bunătăţile Domnului
pe pământul celor vii.
Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul.
Preot: “54 După ce l-au prins, l-au luat şi l-au dus în casa marelui preot, iar Petru îl urma de departe. 55 Şi, aprinzând un foc în mijlocul curţii, s-au aşezat de jur împrejur. Petru s-a aşezat printre ei. 56 O servitoare, văzându-l aşezat lângă foc, l-a fixat cu privirea şi a spus: „Şi acesta era cu el!” 57 Dar el a negat zicând: „Femeie, nu-l cunosc”. 58 După puţin timp, un altul l-a văzut şi i-a zis: „Şi tu eşti dintre ei”. Dar Petru a zis: „Omule, nu sunt”. 59 După vreo oră, un altul insista spunând: „Cu adevărat şi acesta era cu el, căci este galileean”. 60 Însă Petru i-a zis: „Omule, nu ştiu ce spui”. Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a cântat cocoşul. 61 Iar Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului care îi spusese: „Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă vei renega de trei ori”. 62 Şi, ieşind afară, a plâns amar.”
Preot: Cristos ni s-a descoperit astăzi ca prieten. Cu toate acestea,câte nu sunt multe momentele în decursul unei zile în care ne este ruşine să ne mărturisim credinţa? Sau frică de ce vor spune alţii, ce părere vor avea despre mine?
Se zice că odată Diavolul era împreună cu Dumnezeu şi priveau la oamenii de pe pământ. La un moment dat Diavolul îi arătă lui Dumnezeu un tânăr care consuma alcool cu prietenii în toaleta liceului şi-i zise: „Îl vezi pe tânărul de acolo?” „Da, răspunse Dumnezeu, îl văd” „E-al meu” zise Diavolul bucuros. „Dar – continuă el – parcă duminica trecută era în biserică şi zicea că el al tău”. De câte ori credinţa noastră e doar de suprafaţă? De câte ori nu există o prăpastie între ceea ce mărturisim în biserică şi ceea ce trăim afară?
Cum se numeşte omul care una promite şi mărturiseşte şi alta face? Să fie făţarnic cuvântul? Sau om cu două feţe? Sau trestie bătută de vând? Sau om fără personalitate? Fals? Mormânt spoit? Ţambal zăngănitor?
M-am întrebat adesea: oare de ce atunci când unii şi-au l-a luat în râs pe Mahomed, musulmanii de pretutindeni au reacţionat cu violenţă, iar atunci când alţii au scris despre Isus că ar fi fost căsătorit, foarte mulţi dintre creştini au zis că probabil aşa o fi fost? De ce nu ne apărăm niciodată Dumnezeul, Prietenul? De ce nu avem curajul să ridicăm glasul atunci când Numele lui e luat în derâdere?
Meditând zilele acestea la pătimirea ta, mă gândeam: oare ce e mai dureros – durerea suferită atunci pe Calvar sau sentimentul de azi că tu te-ai chinuit atât iar unora nici nu le pasă? Şi nu mă gândesc la necredincioşi, la atei, la marii păcătoşi, ci la fiii tăi care ăşi permit tot felul de compromisuri în viaţa de fiecare zi, gândind „Ce-i mare scofală, doar nu omor pe nimeni”, când tu pentru această „scofală” ţi-ai dat viaţa!
Iartă-ne, Doamne, pentru trădările noastre. Pentru toate acele momente în care ne e frică să ne mărturisim credinţa. În care te vindem pentru o sticlă de suc sau pentru un rânjet forţat la glumele proaste ale altora. Iartă-ne pentru toate acele promisiuni aşa de repede uitate. Pentru minciunile pe care ţi le spunem în biserici şi pentru prostiile pe care le rostim pe stradă. Schimbă tu această atitudine făţarnică într-o iubire autentică faţă de tine, Cel prezent în taina euharistică.
Cântece:
1. Când viaţa ne pare lipsită de sens
De ce nu privim la cer mai des?
Căci am putea, uniţi în rugăciune,
Să reclădim speranţa-n lume.
Ref. Din suflet noaptea să o risipim
Şi-ncrezători în Dumnezeu
Din dragoste să ne dăruim
Şi fericiţi vom fi mereu.
2. Să alungăm norii de tristeţe
Şi-atunci când ne va fi mai greu
Bucuria s-o menţinem în suflet
Cerând-o de la Dumnezeu.
