Luni, 2 decembrie 2013

0
302

Cuvântul Domnului

…ascultat

Mt 8,5-11

În acel timp, intrând Isus în Cafarnaum, a venit la el un centurion, rugându-l: „Doamne, servitorul meu zace în casă, paralizat, suferind groaznic”. El i-a spus: „Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca”. Dar centurionul i-a răspuns: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat. Căci şi eu sunt un om supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce

, şi altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. Auzind, Isus a rămas uimit şi a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că nu am găsit la nimeni în Israel o astfel de credinţă. De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob”.

 

…meditat

La Cafarnaum vine în întâmpinarea lui Isus un centurion roman care îi cere să îi vindece servitorul grav bolnav; credinţa lui este atât de mare, încât ne uimeşte, şi îl uimeşte şi pe Isus. Paradoxală este însă identitatea celui care cere ajutorul lui Isus: este o persoană impură, un păgân, un soldat, chiar mai mult, un reprezentant al puterii responsabile de cucerirea ţării Israel!
Cuvintele sale “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat”, scot în evidenţă o credinţă convinsă, determinată, însoţită de un profund simţ al nevredniciei. În Isus, care se îndreaptă spre casa centurionului, putem vedea chipul Dumnezeului nostru care vine să viziteze omenirea. Iar dacă Dumnezeul care se manifestă în învăţătorul din Galilea este cel care vrea sa intre în casa mea, în viaţa mea, o face pentru că vrea să ne ducă pe fiecare din noi să locuim în casa sa, să împărtăşim însăşi viaţa lui. Dumnezeu ne cere să colaborăm la visul lui, primindu-l mai ales prin credinţă, iubind voinţa sa şi aşteptând promisiunile sale.
Sunt două conduite care ni se cer: umilinţa ca şi condiţie pentru a renunţa la delirul autosuficienţei atunci când pretindem că ne putem salva prin propriile noastre mijloace, şi încrederea în Dumnezeu, care e mereu alături de noi în orice situaţie.


“Casa sufletului meu este prea îngustă pentru ca Tu să poţi intra: lărgeşte-o Tu. E în ruină: repar-o Tu. Conţine lucruri care n-au cum să îţi fie pe plac: ştiu, nu neg asta, dar cine poate să o cureţe? Şi cui, dacă nu ţie, îţi voi striga: Purifică-mă Doamne de păcatele mele ascunse şi ocroteşte-mă de păcatele altora. Cred, şi de aceea vorbesc, Doamne, Tu ştii”. (Sf. Augustin)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ