Vă mărturisesc încă de la început că sunt fascinat de figura lui Ioan Botezătorul. Îmi place foarte mult acest personaj care, în limbajul nostru, ar putea fi numit unul cu personalitate. Îmi place pentru că este omul adevărului autentic pe care îl apără cu orice preţ, este un om total liber care îşi mărturiseşte crezul fără a se sinchisi de ceea ce vor crede ceilalţi, este omul care îşi asumă responsabilitatea unei schimbări pe care o predică, chiar cu preţul vieţii.
Aş vrea astăzi, de aceea, să ne oprim puţin asupra figurii sale pentru că are foarte multe să ne spună, mai ales nouă tinerilor. Şi vom porni de la pasajul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat.
Ne spune Evanghelia de astăzi cu privire la Ioan că el predica astfel: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui! Această predică a sa i-a dat şi titlul de Precursor al Domnului. Interesant cuvânt. Ştim ce înseamnă cursor – este cel care aleargă mult. Este şi la computer. Particula pre înseamnă înainte. Deci pre-cursor – unul care aleargă înainte.
În antichitate, atunci când un împărat voia să ajungă într-o localitate, trimitea înainte sa un sol, un precursor pentru a-i anunţa pe oameni cu privire la marele eveniment. Oamenii atunci începeau să se pregătească. Drumurile erau grele, iar ei încercau să le uşureze, să le îndrepte. Făceau tot felul de pregătiri pentru ca împăratul să fie primit bine de către ei.
Acesta este rolul pe care l-a jucat Ioan Botezătorul. El a mers în mijlocul oamenilor şi le-a vorbit astfel: Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi. Împăratul cerului şi al pământului este aproape. În puţin timp va veni în mijlocul vostru în piele şi oase. Îndreptaţi-i căile.
Este mesajul pe care ni-l transmite şi nouă astăzi: Împăratul este aproape. Pregătiţi calea! Şi ne spune şi cum să o pregătim: convertiţi-vă! Convertiţi-vă, adică schimbaţi-vă modul de a gândi, schimbaţi-vă mentalitatea. Alergaţi în viaţă după ceea ce este cu adevărat important. Nu vă irosiţi viaţa. Nu este important ce aveţi, important este ce sunteţi. Nu este important ce spun ceilalţi sau ce fac ceilalţi. Important este ceea ce vrea Dumnezeu de la voi. Nu vă înşelaţi. Fericirea nu se află în bani, în putere, în plăcere. Fericirea v-o oferă acest rege care va veni în mijlocul vostru. Schimbaţi-vă mentalitatea, schimbaţi modul de a gândi, într-un cuvânt: convertiţi-vă! Lumea greşeşte, mentalitatea societăţii în care trăim este greşită. Vă irosiţi viaţa dacă veţi trăi după principiile sale. Convertiţi-vă!
Dar ceea ce este şi mai interesant în Evanghelia de astăzi este următorul fapt: „În zilele acelea a apărut Ioan în Deşertul Iudeii predicând”. V-aţi întrebat vreodată de ce a mers el să predice în deşert. Cine merge în deşert? Ce cale să pregătească el în deşert unde, e clar, nu vin oameni. Eventual vin, dar foarte puţini. Nu ar fi fost oare mai normal să meargă în mijlocul oraşului în pieţele centrale ticsite de oameni şi să transmită acolo mesajul său? Îl ascultau mai mulţi. Şi totuşi, Evanghelia ne spune că Ioan a mers în deşert, şi acolo a început să strige: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui! În deşert… De ce?
Semnificaţia este foarte profundă. Vrea să ne spună că, pentru a pregăti calea Domnului, pentru a ne convinge de importanţa acelei schimbări de care vorbeam mai înainte, este important să mergem şi noi în deşert, să facem experienţa deşertului. Deşertul este acel spaţiu sacru al tăcerii în care suntem chemaţi să ne retragem din când în când pentru a fi departe de aglomeraţie, de zgomote, de gălăgie. Doar retrăgându-ne în acest pustiu vom asculta glasul lui Ioan Botezătorul. Dacă nu ne vom retrage acolo, nu-l vom asculta pentru că Ioan vorbeşte în pustiu, vorbeşte în tăcere.
Vedeţi, de foarte multe ori noi suntem influenţaţi în acţiunile, în comportamentul nostru de ceilalţi. Ei bine, retrăgându-ne în deşertul tăcerii ne vom regăsi pe noi înşine, pentru a nu fi influenţaţi în alegerile noastre de ceilalţi, de ceea ce spun ceilalţi, de ceea ce fac ceilalţi, de modul în care gândesc ceilalţi. În pustiu înveţi să trăieşti pe picioarele tale, nu aşa cum dictează ceilalţi, nu aşa cum trăiesc ceilalţi, lăsându-te purtat de val. În acest pustiu al tăcerii te întâlneşti cu tine însuţi, descoperi ce este cu adevărat important pentru tine, te descoperi pe tine însuţi şi îl descoperi pe Dumnezeu. Pustiul este momentul decisiv din viaţa noastră când ne decidem pentru ce trăim, cum trăim, cu cine trăim. Este momentul în care, favorizat de tăcere, te pui faţă-n faţă cu viaţa ta şi vezi ce ar trebui să mai schimbi în ea pentru a nu o irosi. Trebuie să facem această experienţă a deşertului. Este singura şansă să-l întâlnim pe Cristos la Crăciun, este singura şansă să-l descoperim prezent în viaţa noastră. Pustiul ne face mai puternici, ne face mai liberi, pustiul ne face persoane.
Iată de ce Ioan Botezătorul a mers în deşert pentru a predica: pentru că mesajul lui poate fi primit, înţeles şi acceptat doar de cei care se află acolo în deşert. Degeaba mergi în aglomeraţie, în gălăgie, în zgomot să prezinţi adevărul. Nu te va auzi nimeni pentru că sunt prea multe glasuri. În deşertul tăcerii, în schimb, eşti doar tu singur, tu cu tine însuţi, tu cu Dumnezeu. Nu te va deranja nimeni să-l asculţi pe Dumnezeu care îţi cere să faci schimbări pentru a deveni liber. Aşadar Ioan Botezătorul merge în deşert, spunându-ne prin acest fapt că putem pregăti calea Domnului doar dacă ne vom retrage şi noi în acest spaţiu sacru al tăcerii.
Dragi tineri, care astăzi vă pregătiţi pentru a da o mărturie publică despre dorinţa voastră de a sluji Biserica, de a sluji în Biserică, o mărturie că doriţi să trăiţi o viaţă de slujire. Ce aş putea să vă spun oare în acest moment atât de important pentru voi şi pentru Biserică? Aş vrea să mă folosesc de ceea ce spunea un tânăr dintre voi ieri la ziua de reculegere. Am început ieri ziua printr-un joc de cunoaştere. Am adus într-o valiză tot felul de obiecte: pixuri, creioane, foi, sticle, sacoşe, mingi de ping-pong şi multe altele. Fiecare participant trebuia să-şi aleagă un obiect, şi pornind de la acel obiect să se caracterizeze pe sine, să spună ceva despre sine. Printre acele multe obiecte se afla şi un pistol, sau mai bine zis o brichetă sub formă de pistol. Un tânăr a ales acest pistol. Eram cu toţii foarte curioşi ce va spune despre el, ce legătură poate avea cu acest pistol. Acest tânăr se ridică în picioare şi întreabă: „Ce aţi spune dacă în stradă aţi vedea o persoană cu un pistol în mână îndreptat asupra oamenilor? Aţi fi şocaţi, nu? Ei bine, eu vreau să fiu un astfel de tânăr în mijlocul celorlalţi tineri. Vreau să-i şochez prin viaţa mea de credinţă, vreau să-i şochez prin modul meu de a trăi viaţa în conformitate cu învăţătura lui Isus”. Dragi tineri vă doresc tuturor şi fiecăruia în parte să şocaţi, să-i şocaţi pe ceilalţi prin viaţa voastră. Să fiţi o mărturie pentru prietenii voştri, pentru profesorii voştri, pentru părinţii şi fraţii voştri. Să fiţi o mărturie vie a adevărului unic şi absolut care este Cristos.
Dar nu uitaţi, nu uitaţi! Pentru a reuşi să faceţi acest lucru, pentru a reuşi să şocaţi, trebuie mai întâi să vă retrageţi în pustiu, în pustiul tăcerii. Acolo Ioan Botezătorul vă va fi maestru şi vă va învăţa să vă schimbaţi mentalitatea, să vă schimbaţi modul de a gândi. Vă v-a învăţa că esenţialul vieţii este să trăiţi alături de Cristos.
