Sâmbătă, 4 decembrie 2010, a avut loc în catedrala „Sf. Fecioară Maria, Regină” o oră de rugăciune în faţa icoanei sfintei Fecioare Maria de la Cacica la care au participat în special copii din parohie, părinţi şi bunici, persoane consacrate şi credincioşi. Un moment special a fost pregătit de Ana Maria şi Bernard Lazăr. Cântecele au fost  acompaniate la orgă de dl. Maximilian Husaru. Momentul spiritual a fost organizat de pr. Petrică Dorcu, responsabil cu pastoraţia copiilor din parohia noastră.

Pr. Petrică la începutul acestui moment de rugăciune i-a invitat pe cei prezenţi să-şi deschidă inimile şi sufletele pentru a participa cu evlavie la această întâlnire cu sfânta Fecioară Maria.

Inimi gingaşe de copii s-au adunat în jurul icoanei sfintei Fecioare Maria de la Cacica pentru a o privi mai de aproape şi de a se lăsa pătrunşi de iubirea ei maternă. Glasurile cristaline ale copiilor au înălţat către ceruri cântece mariane, rugăciuni prin care au cerut darul păcii în lumea întreagă, binecuvântare asupra tuturor  familiilor, şi-au exprimat dorinţa ca fiecare copil, tânăr, adult sau bătrân să trăiască în mod activ şi conştient  acest timp sfânt al Adventului şi ca toate sufletele care se află departe de Dumnezeu, de Isus Cristos şi de Mama noastră cerească să dobândească o convertire sinceră.

Pr. Petrică a citit textul biblic din evanghelia sfântului Ioan (In 2,1-12) şi apoi a explicat copiilor că sfânta Maria prezentă la nunta din Cana Galileii, ne dă un exemplu de rugăciune, care nu trebuie să aibă multe cuvinte, dar trebuie să fie rostită mereu cu evlavie şi încredere, pentru că Fiul său ştie de ce avem nevoie. Pentru ca rugăciunea noastră să fie ascultată trebuie să avem o inimă curată, credincioasă şi generoasă. Copii, a spus pr. Petrică, să avem curajul să-i cerem ajutorul şi mijlocirea sfintei Fecioare Maria în orice moment al vieţii noastre. Ea va fi mereu alături de noi şi nu ne va uita nicicând, chiar dacă noi prin gânduri, cuvinte şi fapte, ne vom îndepărta de Ea şi de Fiul ei. Ea se va ruga pentru întoarcerea şi statornicia noastră.

Apoi s-a recitat misterul al doilea de lumina Nunta din Cana, cu rostirea a primei părţi din rugăciunea Bucură-te Marie de către zece copii.

Momentul de rugăciune s-a încheiat cu intonarea unui cântec marian iar pr. Petrică a împărţit copiilor prezenţi dulciuri din partea lui Moş Nicolae.

Impresii

„Astăzi, la ora de rugăciune a copiilor a fost frumos, deoarece toţi copii parohiei noastre s-au adunat în faţa icoanei Maicii Domnului de la Cacica. Unii copii au citit câteva rugăciuni deosebite şi împreună am intonat cântece mariane. M-am simţit minunat în faţa acestei icoane pe care am avut ocazia să o văd şi la Cacica, dar a fost prima dată când am putut să fiu atât de aproape de ea şi prin ea, de sfânta Maria. Nu voi putea uita niciodată această zi în care mi-am reînnoit legătura cu Maica Domnului şi sper de acum înainte să o simt mai aproape de mine şi de familia mea pe sfânta Maria de la Cacica.” (Georgiana Dancă)

„M-am bucurat să revăd icoana sfintei Fecioare de la Cacica, dar acum la noi, în parohia noastră. A fost un moment frumos să mă rog în faţa icoanei cu ceilalţi copii. M-am rugat ca anul acesta familia mea să fie apărată de pericole.”(Alexandru Torboli)

„Ora de rugăciune  m-a făcut să simt în suflet un sentiment de bucurie pentru că m-am putut ruga la icoana făcătoare de minuni a sfintei Fecioare Maria. A fost un moment special pentru că toţi copiii din parohia noastră au putut să vadă această icoană şi să se roage sfintei Maria.” (Alexandra Irimia)

„Ora de rugăciune la icoana Maicii Domnului de la Cacica a fost frumos şi interesant. Ne-am rugat şi am cântat Mamei noastre cereşti. M-am bucurat să văd câţi copii au venit să o salute pe Mama lui Isus. Am mers la Cacica de mai multe ori, am văzut icoana făcătoare de  minuni dar acum când Ea, a venit în pelerinaj la noi, la catedrală a fost altfel. Acum Fecioara Maria de la Cacica ne-a vizitat. M-am bucurat nespus că pot petrece câteva clipe alături de Ea. Ora de rugăciune a fost frumoasă şi plină de spiritualitate. Sper să mai petrecem astfel de momente frumoase alături de toţi copiii din parohie!” (Iuliana Farcaş)

„A fost o experienţă frumoasă, unică în care noi, copiii din parohia „Adormirea Maicii Domnului” ne-am putut ruga la icoana sfintei Maria de la Cacica. Toţi ne-am rugat, am cântat, ne-am deschis inima şi ne-am dat seama ce mamă bună este sfânta Fecioară Maria. A fost prima dată în viaţa mea când am fost aşa de aproape de Icoana Mariei de la Cacica. Nu ştiu dacă aş mai avea vreodată ocazia aceasta. În acea oră de rugăciune mi-am dat seama cât de multe lucruri face o mamă pentru copilul său şi câte trece cu vederea. Am înţeles de ce este importantă rugăciunea către preasfânta Inimă a Preacuratei Maria. Mulţumesc părintelui şi tuturor care au organizat această oră de rugăciune şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să fiu prezentă.” (Raluca Maria Marcu)

„A fost foarte frumos ca noi, copii să ne rugăm la icoana Maicii Domnului de la Cacica. Am rugat şi am înălţat cântul nostru de laudă către Dumnezeu şi sfânta Maria. Mi-ar place să mai fie astfel de momente deoarece când m-am rugat am simţit o uşurare în sufletul meu.” (Diana Constantin)

„La ora de rugăciune a fost frumos deoarece toţi copii au venit cu bucurie să se roage la icoana sfintei Fecioarei Maria de la Cacica. Ne-am  rugat şi am cântat. A fost o zi minunată!” (Felicia Farcaş)

„Am rămas plăcut impresionată de ce am simţit la rugăciunea specială închinată sfintei Fecioarei Maria de la Cacica. Am avut ocazia de a o privi şi de a mă lăsa privită de Mama lui Isus. M-am rugat şi am cântat împreună cu toţi copiii din parohia noastră.” (Francesca Giurgilă).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.