- Astăzi credincioșii Bisericii Ortodoxe și Greco-Catolice sărbătoresc Învierea Domnului. Le dorim tuturor un Paște binecuvântat cu lumina și pacea lui Cristos cel Înviat!
- Astăzi este Duminica Divinei Îndurări. La ora 15.00 ne vom aduna în catedrală pentru a ne ruga împreună Ora Divinei Îndurări: ne vom ruga Coronița și vom consacra Milostivirii Domnului familiile și comunitatea noastră. Vă invităm să participați la acest moment de rugăciune unic din anul liturgic.
- În Timpul Paștelui Biserica ne propune meditarea aparițiilor lui Cristos cel Înviat prin devoțiunea Calea Luminii. Dorim și noi să aprofundăm misterul Învierii în fiecare duminică seară la ora 17:30 parcurgând cele 14 stațiuni ale Căii Luminii. Vă așteptăm așadar începând din această duminică la ora 17:30.
- Sâmbăta viitoare, 22 aprilie, se reia cateheza săptămânală pentru copii. Îi așteptăm pe toți copiii începând cu ora 14:00. De asemenea vom relua pregătirea pentru Mir sâmbătă, 22 aprilie, și pentru Prima Sfântă Împărtășanie duminică, 23 aprilie.
- Astăzi, precum și duminica viitoare, vom încheia acțiunea „Cutia Speranței” pentru strângerea de oferte destinate ajutorării copiilor din misiuni. În altar va fi o cutie mai mare în care se vor aduna cutiuțele cu oferta dumneavoastră. De asemenea cutiuța poate fi lăsată și la biroul parohial oricând în timpul săptămânii următoare.