La catedrală-i viu CUVÂNTUL,
Şi viu e dorul de DIVIN,
Şi sfânt e locul, sfânt şi gândul,
Ca şi slujirile ce-aici se ţin!
Slujind şi dăruind lumină,
Cuvântu-n suflet se aşterne
În inima care suspină
După grădinile eterne…
Acum, când totu-i alergare,
Un cerc rotit la nesfârşit,
El ne propune-o altă stare:
A Celui ce-atât ne-a iubit…
De la Iordan plecat în lume,
Odihnă nu şi-a mai aflat;
La pieptul său vrând să ne-adune,
Pe cruce fost-a ridicat…
Azi preotul-crainic Vasile
Îi duce vestea mai departe,
Şi-o face, Doamne, atât de bine,
Tot îndreptând cărări deşarte!
E-atât de tânăr: doar treizeci,
E la-nceput de veste bună;
Cuvântul său fi-va în veci
Izvor, în lume, de lumină!
Rămâneţi pe cărarea strâmtă
Iubind cuvântul cu-nfocare:
Purtaţi spre noi IUBIREA SFÂNTĂ,
Iubire ce, iată, nu moare…
Emil BEJAN
