La catedrală-i viu CUVÂNTUL,

Şi viu e dorul de DIVIN,

Şi sfânt e locul, sfânt şi gândul,

Ca şi slujirile ce-aici se ţin!

Slujind şi dăruind lumină,

Cuvântu-n suflet se aşterne

În inima care suspină

După grădinile eterne…

Acum, când totu-i alergare,

Un cerc rotit la nesfârşit,

El ne propune-o altă stare:

A Celui ce-atât ne-a iubit…

 

De la Iordan plecat în lume,

Odihnă nu şi-a mai aflat;

La pieptul său vrând să ne-adune,

Pe cruce fost-a ridicat…

 

Azi preotul-crainic Vasile

Îi duce vestea mai departe,

Şi-o face, Doamne, atât de bine,

Tot îndreptând cărări deşarte!

 

E-atât de tânăr: doar treizeci,

E la-nceput de veste bună;

Cuvântul său fi-va în veci

Izvor, în lume, de lumină!

 

Rămâneţi pe cărarea strâmtă

Iubind cuvântul cu-nfocare:

Purtaţi spre noi IUBIREA SFÂNTĂ,

Iubire ce, iată, nu moare…

Emil BEJAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.