Joi, 8 septembrie în sărbătoarea Naşterea Sfintei Fecioare Maria, un grup frumos de credincioşi din Parohia noastră au plecat în pelerinaj la Cacica.
În drumul lor spre sanctuarul marian, ei s-au rugat sfântul rozariu şi au înălţat cântece de laudă şi de mulţumire Sfintei Fecioarei Maria.
Rectorul sanctuarului, pr. Romuald Bulai, OFM Conv. a întâmpinat cu bucurie cele două grupuri de credincioşi din parohia „Adormirea Maicii Domnului” Iaşi şi din parohia „Fericitul Ieremia” Roman şi, împreună, s-au rugat ca aceste momente petrecute în jurul Sfintei Fecioare să aducă roade spirituale îmbelşugate pentru ei dar şi pentru toţi cei dragi rămaşi acasă şi care s-au încredinţat rugăciunilor lor.
Înainte de Sfânta Liturghie, concelebrată de pr. Vasile Petrişor, pr. Adrian Blăjuţă şi pr. Cristian Pal s-a recitat sfântul rozariu, timp în care au fost ocazii de spovadă.
La predică Pr. Cristian i-a îndemna pe credincioşii veniţi în pelerinaj să se apropie cu iubire, încredere şi evlavie de Sfânta Maria, care, cu dragostea ei de Mamă, îi va primi în braţele sale, îi va asculta şi le va mijloci de la Fiul ei preaiubit, darurile şi harurile de care au nevoie în trăirea cu responsabilitate şi dăruire a vocaţiei lor.
După-amiază, programul pelerinajului a continuat cu Calea Sfintei Cruci
prezidată de pr. Vasile Petrişor pe uliţa ce înconjoară Sanctuarul, amintind de patimile dureroase suferite de Isus Cristos şi drumul anevoios spre Calvar.
Apoi a urmat adoraţia Euharistică, la care pr. Adrian Blăjuţă şi pelerinii au adus laudă lui Isus Cristos prezent în Taina Altarului şi mulţumire pentru că, în marea sa iubire, a dăruit-o pe însăşi Maica sa să fie şi Mama noastră cerească.
După binecuvântarea euharistică, pelerinii au plecat spre casă, plini de bucurie şi mulţumire interioară, pentru că au avut acest minunat dar de a fi alături de Sfânta Fecioară Maria de la Cacica, zi când Biserica întreagă a sărbătorit ziua ei de naştere pe acest pământ.
Mai multe fotografii de la pelerinaj găsiţi aici: ALBUM FOTO
Impresii:
„Îţi mulţumesc o, Dumnezeul meu pentru aceste daruri minunate pe care mi le-ai dat: darul credinţei, darul iubirii şi darul vieţii. Eu am putut să-ţi ofer această zi minunată prin sfânta Biserică. Sf. Fecioară ne adună împreună să-l preamărim în rugăciuni şi prin cântări pe Tatăl, pe Fiul şi Duhul Sfânt. Te iubesc Mamă sfântă pentru această zi în cinstea ta, împreună cu tine să mergem la Isus.” (Tereza)
„De câte ori mă îndrept spre dulcea Bucovină, inima mi se dilată, iar dorinţa de a o vedea, de o reîntâlni pe Măicuţa noastră creşte cu fiecare km percurs de autocar… Cacica – loc de întâlnire pentru toate inimile deschise spre cer. Deschisă era şi inima mea când vocea pr. Vasile, în drum spre altar, mi-a şoptit: „Faceţi prima lectură…” Nu ştiu dacă am spus ceva, dar ştiu că o căldură mi-a năvălit în tot corpul… Am început să împreunez mâinile tot mai strâns şi să privesc la Măicuţă pentru a cere ajutor… Într-un final am păşit spre Altar cu genunchii tremurânzi. După un zâmbet din Altar, am înţeles că va fi bine. Am avut emoţii pentru că la Cacica nu merge cu jumătăţi de măsură. Totul trebuie să fie făcut cu toată dăruirea.
Pelerinajul de la Cacica are ceva cu totul special pentru că specială este atmosfera, rugăciunea şi bucuria întâlnirii cu Regina noastră. De 25 de ani emoţiile, tririle sunt la fel de intense. Cacica rămâne pentru mine locul lacrimilor de iubire… Maică Preacurată ai milă de noi şi de întreaga lume!!!” (Emil B.)
„În urma acestui pelerinaj, am rămas cu amintiri de neuitat, pentru că sf. Maria m-a ajutat să ajung cu bine în acest loc. Mă voi adresa ei cu o rugăciune: O Mamă bună, pură, Preacurată, ce tu veghezi din cer la noi, la lumea toată. Îndreaptă-ţi Tu privirea şi luminează-mi calea, să nu cad în întuneric, căci Tu mi eşti scăparea. La Tine mă voi ruga, pentru a mă apăra. De rele să mă fereşti, în viaţă să mă călăuzeşti. Amin!” (Lupu V. )
„Am venit în pelerinaj la Cacica pentru a-i mulţumi sf. Fecioare pentru toată iubirea, grija şi harurile pe care le-am primit în ultimul an. I-am încredinţat ei întreaga noastră familie, i-am împărtăşit bucuriile şi durerile şi tristeţile noastre. Mamă, te iubesc!” (Roca Valeria)
„Mulţumesc Măicuţei Sfinte că în ultima zi mi-a creat oportunitatea de a merge să îmi înalţ sufletul şi să-i mulţumesc pentru toate harurile şi darurile primite. Prin cântările şi rugăciunile în mers, mă simţeam precum Apostolii care călătoreau cu Isus pe mare. Un timp foarte frumos a fost când am participat la Calea Crucii. A fost foarte înălţător să urmăm Calea lui Isus, aşa cum îl urmau femeile evlavioase împreună cu Maria, Mama sa. Totul a culminat cu Sfânta Liturghie care am oferit-o pentru întoarcerea celor rătăciţi. La fel de înălţător a fost când l-am adorat pe Isus prizonier în Sfânta Taină, într-un Altar măreţ, care cred ţine pe oricine prizonier la picioarele lui.” (Tereza Marcu)
„Cu ajutorul Măicuţei Domnului am participat şi anul acesta la pelerinajul de la Cacica de pe 8 septembrie. Am simţit acea mângâiere şi alinare pe care numai un copil le poate simţi de la mama lui. A fost magnific, ceva ce nu se poate exprima în cuvinte.” (Monica Bitiuşcă)
„De câte ori merg la Cacica, când mă întorc sunt alta: mai optimistă, mai puternică în credinţă şi mai ales cu gust de rugăciune. Simt ocrotirea Maicii Domnului de la Cacica în toate. O iubesc!” (Eugenia)
„Un pelerinaj reuşit în scopul făcut. S-a simţit o apropiere de cele sfinte şi o mulţumire sufletească. Mulţumim!” (Fam. Silvestru)
„Ca de fiecare dată când vin la Cacica, Mama m-a primit cu braţele deschise, m-a ascultat şi m-a încurajat. Mă întorc acasă plină de speranţă şi de haruri, cu dorinţa de ale împărţi la rândul meu celor care au nevoie.” (Emilia)
„Ce poate fi mai frumos decât o zi petrecută cu Mama, împreună cu fraţii noştri? În ziua ei de naştere ne-a chemat la Cacica şi am răspuns „prezent”. Mulţumim lui Dumnezeu că a făcut acest lucru posibil!” (Egida Diac)