1. Miercuri, 22 februarie, începem Postul Mare celebrând Miercurea Cenușii, zi de Post și de Abstinență. Programul Sfintelor Liturghii este cel din timpul săptămânii: 6:30, 7:30 și 18:00. La fiecare sfântă liturghie va fi impusă cenușa celor prezenți în semn de primire a invitației la convertire și la penitență.
  2. Înaintea situației tragice provocate de cutremurele din Turcia și Siria, dorim să ne arătăm într-o manieră concretă apropierea și solidaritatea. De aceea, episcopul nostru Iosif Păuleț, a stabilit ca în dieceza de Iași toate colectele din duminica viitoare, 26 februarie, să fie destinate susținerii celor care suferă din cauza acestor cutremure.
  3. Pe toată durata Postului Mare, miercurea, vinerea și duminica la ora 17.30, înainte de Sfânta Liturghie de seară, vom face împreună Calea Sfintei Cruci. De aceea în Postul Mare adorația euharistică de vineri de la ora 17:00 se va transfera în ziua de joi la aceeași oră. Ca și în alți ani am invitat un preot predicator pentru a ne ajuta să ne deschidem inimile harului lui Dumnezeu și să ne convertim. Anul acesta pr. Ionuț Imbrișcă, profesor și spiritual la Seminarul nostru din Iași, ne va ține predici tematice în fiecare miercuri și vineri seara despre rolul virtuților în trăirea vieții creștine.
  4. O modalitate concretă de a trăi rodnic Postul Mare este și meditarea în fiecare zi a Cuvântului lui Dumnezeu. În acest sens, câțiva tineri din parohia noastră au redactat un Jurnal inspirat din Cuvântul Domnului care ne poate ajuta prin reflecții, imagini și poezie în apropierea zilnică de iubirea lui Dumnezeu. Vă invităm să vă folosiți de acest însoțitor de călătorie pentru Postul Mare, achiziționându-l la ieșirea din catedrală.
  5. În fiecare joi din Postul Mare, Preasfințitul Iosif Păuleț va ține o cateheză cu teme legate de anul pastoral „Uniți în Duhul Sfânt”. Cateheza va avea loc în catedrala Adormirea Maicii Domnului începând cu ora 19.00.

6. Duminica viitoare, 26 februarie, la ora 19:30, va avea loc în catedrala „Sfânta Maria Regină” concertul de muzică clasică Natura Viva în cadrul festivalului Classix 2023. Cei care doresc să participe pot obține invitații pentru concret de la biroul parohial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.