1. Luni, 18 octombrie 2021, în sărbătoarea Sfântului Luca, patronul medicilor, se va celebra o Sfântă Liturghie specială în Catedrală la ora 18.00, la care sunt invitaţi să participe, în mod deosebit, toţi lucrătorii sanitari şi voluntarii care se îngrijesc de cei aflaţi în suferinţă.

 

  1. Sâmbătă, 23 octombrie 2021, elevii care vor susţine la sfârşitul acestui an şcolar examenul de Bacalaureat sunt aşteptaţi la pelerinajul anual al absolvenţilor de liceu la sanctuarul marian de la Cacica, organizat de către Oficiul pentru Pastorația Școlară. Înscrierile se pot face la biroul parohial.

 

  1. Duminica viitoare, 24 octombrie, la sfânta Liturghie a tinerilor de la ora 16.00 episcopul Iosif Păuleț va deschide în mod oficial anul universitar pentru toți studenții catolici din Iași. Îi invităm așadar pe studenți să participe la această importantă inițiativă a Oficiului pentru Pastorația Universitară.

 

  1. Duminica viitoare, 24 octombrie, în Biserica Catolică se celebrează Ziua Mondială a Misiunilor. Vom susține misiunile și pe misionari atât prin rugăciunile speciale de la Sfintele Liturghii, cât și prin ofertele ce se vor face la colectele de la fiecare celebrare.

 

  1. Programul sfințirii mormintelor de anul acesta de la toate cimitirele din Iași poate fi consultat la afișierele de afară.

 

  1. Astăzi, 17 octombrie, Ps. Iosif Păuleț își sărbătorește ziua de naștere. Îi dorim din toată inima „La mulți și binecuvântați ani” și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cei 67 de ani de viață și pentru slujirea sa episcopală în mijlocul nostru. Ca și cadou spiritual vă invităm să ne rugăm împreună un „Bucură-te Marie” pentru intențiile episcopului nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.