Postul Mare este un timp de rugăciune, un timp de meditare asupra păcatelor săvârşite şi mai ales, un timp de apropiere profundă cu Isus Cristos. Pe tot parcursul acestei perioade, creştinul este cel care, parcurgând drumul crucii lui Cristos până pe Golgota, trăieşte frica, ruşinea, durerea pe care însuşi Isus le-a trăit cu toată fiinţa Sa dumnezeiască.
Vineri, 11.03.2016, copiii parohiei noastre, alături de pr. Pavel Beşleagă şi de ministranţii pe care îi îndrumă şi îi călăuzeşte, au parcurs Calea Sfintei Cruci meditând astfel chinurile şi durerea la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu. Fiecare, mai mic, mai mare, a citit cu multă evlavie şi emoţie cuvintele corespunzătoare fiecărei staţiuni. În vocea fiecărui copilaş a răsunat bucuria unei făpturi pure chemată de Cristos la o viaţă frumoasă, cu totul dăruită Lui, plină de credinţă şi de iubire faţă de Biserică, mama tuturor. În rugăciunea lor, copiii i s-au adresat lui Isus cu tristeţe şi mâhnire pentru răul ce există în societatea de astăzi, în speranţa că Isus le va asculta ruga şi îi va mângâia. Însuşi Cristos a spus: ,,Lăsaţi copiii să vină la mine!’’. Aşadar, Isus însuşi nu doreşte privatizarea inocenţei ci mai degrabă apropierea celor tineri de Patima Sa, de durerea Sa, de lumina Învierii Sale. Prin momentele Căii Sfintei Cruci cei mici au primit în inima lor misterul morţii lui Cristos care va culmina în Duminica Paştelui în lumină şi dragoste.

Chelaru Carmil Matia Giorgio

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.