Duminică, 28 februarie, la ora 15:00, toate persoanele care experimentează limitele condiției umane, prin suferința cauzată de boală sau vârstă înaintată, au fost prezentate, în cadrul adorației euharistice lunare, Celui care, în iubirea-I milostivă, și-a asumat, în trupul Său și în inima Sa, toate suferințele omenirii.

În fața Sfântului Sacrament s-au reunit, în momentele de tăcere care au alternat cu rugăciunile rostite sau cântate, prin acompanierea grupului de tineri, credincioși din Iași, printre care cei ai Căminului Sf. Iosif, dar și din comunitatea Butea, însoțiți de Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus și Asociația Uniunii Mamelor Milostive Creștine.

Exemplul de trăire în mod radical a suferinței îl avem în Fecioara Mamă și Regină: total deschisă voinței divine, a împărtăşit, sub cruce, suferinţele Fiului său. Pentru a da un sens celor trăite, ne recomandă: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5). Primirea și meditarea Cuvântului determină unirea vieții proprii cu cea ale lui Isus, singurul a cărui inimă înțelege pe deplin ce este durerea și suferința, singurul prin care  putem primi putere și pace sufletească (cf. Sf. Faustina Kowalska-Mic jurnal, 1454).

                                                                                                                               Celina Romila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.