1. Iubiţi credincioşi, după cum am anunţat duminica trecută, astăzi, de la ora 15:00, va avea loc o oră de adoraţie, organizată de un grup de persoane consacrate, dar la care pot participa toţi credincioşii.
2. În cadrul programului de cateheze lunare pentru întreaga comunitate, mâine, 1 februarie, la ora 18:45, Pr. Corneliu Berea va prezenta tema cu titlul „Milostivirea şi mijloacele de comunicare”. Întâlnirea va avea loc în Aula „Fericitul Anton Durcovici”. Sunteţi invitaţi în număr cât mai mare, de la adolescenţi până la cei mai în vârstă.
3. Marţi, 2 februarie, este sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Tot marţi se încheie şi Anul Vieţii Consacrate. În afară de cele trei Liturghii obişnuite din timpul săptămânii, Preasfinţitul Petru Gherghel va prezida, la ora 11:00, o Liturghie pontificală la care, pe lângă credincioşii din parohie, vor lua parte şi persoanele consacrate din zona Iaşi. Tot atunci se vor binecuvânta şi lumânările.
4. Joi seară, la ora 19:00, va avea loc adoraţia lunară a tinerilor, adoraţie la care mulţi tineri doresc să-i mulţumească Domnului pentru rezultatele de la examene şi nu numai…
5. Vinerea viitoare vom începe novena de nouă luni la Inima Preasfântă a lui Isus şi vom vizita şi bolnavii care nu pot veni la biserică.
6. Duminica viitoare, după Sfintele Liturghii, vom începe să adunăm semnături pentru modificarea unui articol din Constituţie, care se referă la clarificarea unor termeni legaţi de familie. Toţi cei care doresc să semneze (şi ne-am bucura să fie cât mai mulţi), să aibă la ei cartea de identitate. Este o iniţiativă de o amploare deosebită la nivel naţional pentru salvarea, din punct de vedere legislativ, a familiei creştine tradiţionale formată dintr-un bărbat şi o femeie.
7. Centrul Diecezan Caritas Iaşi, anunţă scoaterea la concurs a unui post de îngrijitoare bătrâni la domiciliu în municipiul Iaşi, cu normă de 8 ore. Data limită de înscriere este luni, 1 februarie 2016.
8. Vă mai anunţăm că a apărut revista Lumina creştinului pe luna februarie.
Vă dorim tuturor o duminică frumoasă şi o săptămână binecuvântată!