În perioada 7-12 iulie 2014, la parohia “Adormirea Maicii Domnului”, Iaşi, s-a desfăşurat campusul anual pentru copii. Au participat circa 150 de copii. A fost o săptămână plină de bucurie, entuziasm, voie bună și socializare.

Animatorii, pregătiți timp de un an de zile, de către Surorile Providenței s-au implicat cu mult altruism în această săptămână de campus care a devenit deja o tradiție a lunii iulie. Copii cu experiență sau copii care au venit pentru prima dată la acest campus s-au întâlnit luni dimineața,  pe data de 7 iulie, cu o dorință arzătoare de a petrece 6 zile încărcate de activități interesante alături de animatori, în număr de 21, de Surorile Providenței și de pr. Pavel Beșleagă. Programul fiecărei zilei a început la 8.30 cu rugăciunea animatorilor și a continuat de la ora 9.00 cu primirea copiiilor până după-amiaza la ora 15.30.

În prima zi, într-un mod special, copiii au fost invitaţi să fie cât mai creativi. Toate cele 6 zile au început, cu un moment de rugăciune pregătit de către pr. Pavel Besleaga. Apoi bansurile au fost cele care au pus tot corpul în mișcare și au dat startul distracției. Copiii au fost împărțiți în grupe în funcţie de vârstă, începând de la clasa 0 până la clasa a VIII-a. Fiecărei grupe i s-a acordat un timp în care să se cunoască mai bine. Au învățat să colaboreze împreună și să își unească toate ideile pentru a-și găsi un nume propice grupei, să coloreze un steag și să compună un strigăt. Copiii au fost foarte docili, au colaborat și au creat lucruri frumoase.

Animatorii au prezentat imnul oficial al campusului, compus de către ei. Tema campusului a fost „Nemo și perla albastra”, piesa de teatru  împărțită în 6 acte, fiecare act fiind jucat în câte o zi de către animatori. Nemo, un tânăr pescar, a fost personajul principal al scenetei. El a parcurs un drum spre găsirea perlei albastre, fiind singura soluție a personajului de a-și găsi fericirea. Pe parcursul drumului, personajul trece prin diferite stări de spirit, întâlnește personaje care îl îndrumă, fiind illustrate diferite valori morale și spirituale propice pentru formarea unui caracter corect al copiilor. Copiii au avut ocazia de a-și împărtăși părerea la activitatea formativă referitoare la scenetă și de a discuta pe larg împreună cu animatorii grupei și cu ceilalți participanți. Pe lângă discutii, copiii au desfășurat diverse acțiuni la activitatea formativa. Au creat lanțul prieteniei, colierul păcii, au compus rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu și au avut și libertatea de a se juca. Dupa prânz, copiii au învățat să fie cât mai practici prin participarea la diferite ateliere: reciclare, dans modern, teatru, creații din scoici, din carton, din lână etc. Munca depusă la aceste ateliere a fost prezentată părinților la spectacolul final de sâmbătă 12 iulie 2014, în urma căruia copiii s-au despărțit, e adevărat, cu greu, de animatori, surori și prieteni, însă cu o dorinţă impresionantă de a prelungi campusul. Jocurile mari au consumat toată energia copiilor și au fost atracția principală a campusului. Cele mai râvnite jocuri au fost cele cu apă. Au fost organizate jocuri tip stafetă, cazinou, la stand etc. Copiii au participat, la sfârșitul campusului, și la o tombolă, fiecare participant având ocazia de a primi un mic cadou.

Campusul a reprezentat posibilitatea de a îndruma copiii spre o educație aleasă, de a le oferi noi alternative de petrecere a timpului liber și de a socializa. Copiii au plecat acasa cu un bagaj de cunoștințe, plini de entuziasm și emoție și cu dorința în suflet de a participa și anul viitor la campus.

Atât copiii, cât și animatorii au deprins adevărate lecții de viață de la Surorile Providenței,  s-au încărcat cu multă energie, răbdare și entuziasm. Surorile, mai exact sora Adriana și sora Cristina, au participat activ alături de copii la jocurile mari, au știut să aplaneze micile tensiuni apărute între copii și au creat o atmosferă propice unui campus de vară. Munca depusă de către surori, pr. Pavel și animatori pentru pregătire campusului a avut un impact major asupra participanților, efortul lor nefiind în zadar.

Împreună am reușit să creem lucruri frumoase! Implicarea surorilor și a animatorilor nu a avut limite. Felicităm toate persoanele implicate în acest campus, animatorii, în special pe sora Adriana, sora Cristina și pr Pavel Beșleagă. Fără implicarea lor campusul nu s-ar fi putut desfășura.

Bacușcă Fabian şi Coțofanu Paraschiva-Alexandra

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.