Cuvântul Domnului
…ascultat
Ioan 4,43-54
„În acel timp, după ce a stat două zile în Samaria, Isus a plecat în Galileea. El însuşi spusese, că un profet nu este preţuit în patria sa. Când a ajuns în Galileea, a fost bine primit de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim, în timpul sărbătorii, deoarece luaseră şi ei parte la sărbătoare. Isus s-a întors deci în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. În Cafarnaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta, aflând că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la el şi l-a rugat să vină şi să-i vindece fiul, care era pe moarte. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” Slujbaşul împărătesc i-a spus: „Doamne, vino până nu moare fiul meu”. „Mergi, i-a zis Isus, fiul tău trăieşte”. Şi omul acela a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus şi a pornit la drum. Pe când se cobora el, l-au întâmpinat slujitorii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat la ce oră a început să-i fie mai bine. Ei i-au zis: „Ieri, la ora unu după-amiază l-au lăsat frigurile”. Tatăl şi-a dat seama că tocmai la ora aceea îi spusese Isus: „Fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toţi cei din casa lui. Aceasta este a doua minune făcută de Isus, după ce s-a întors din Iudeea în Galileea.”
… meditat
Prin această evanghelie avem o invitaţie de a progresa în credinţă şi, în acelaşi timp ne indică şi calea. Slujbaşului neliniştit care îl roagă să vină să-i vindece fiul, Isus îi cere tocmai o întărire a credinţei. Oamenii aşteaptă mai întâi să vadă ceva concret şi mai apoi să creadă, dar e necesar să credeţi mai întâi în cuvânt, aceasta este adevărata credinţă. Ce aşteaptă Isus de la noi? Încrederea totală în milostivirea şi puterea lui Dumnezeu. Pentru a crede, să nu aşteptăm ca Isus să apară în mod vizibil, atunci nu va mai fi vorba de credinţă, va fi o simplă constatare. Acel om a avut forţa de a crede în cuvântul lui Isus: Nu a făcut nimic, dar Isus mi-a vorbit! Şi nouă ne vorbeşte Isus dar cine îl mai ascultă? Avem urechile ocupate cu tot felul de căşti, nu mai avem timp pentru El, suntem ocupaţi până peste cap, poate mâine îmi voi aminti de El, dar am uitat şi mâine și tot aşa…poate altădată!
„Doamne, vino până nu moare fiul meu”. Fiul meu, sau poate sufletul meu, vino până nu moare inima mea! Suntem disperaţi în fata morţii, apelăm cu insistenţă la Dumnezeu în faţa unui necaz. Doamne m-ai uitat, eu sunt cel care acum …. ceva timp … m-am gândit la tine, de ce nu mă ajuţi?
Fiul meu, eu tot timpul mă gândesc la tine, chiar şi pe cruce răstignit, gândul meu tot la tine era, chiar şi în strigătul de agonie profunda când Îl rugam pe Tatăl să vă ierte şi să nu vă socotească acele păcate, gândul meu era spre tine! Tu, prietene drag, de ce mă uiţi atât de repede?
„Fiul tău trăieşte”. E învierea! E bucurie în familie, e bucurie în inima celor care îl descoperă pe Dumnezeu, care îl primesc, care ascultă de El! Atunci când Cristos intervine, omul se transformă într-o fiinţă nouă! Întâlnirea noastră zilnică cu Cristos prezent în Sf. Taină, prezent în cel de lângă noi, ne transformă? Ne lăsăm transformaţi ori de câte ori mergem la scaunul de spovadă şi auzim cuvintele lui Isus: ţi s-au iertat păcatele, mergi în pace? Mergi fiul tău trăieşte!
Doamne, dă-ne viața cea adevărată.
