Cuvântul Domnului
…ascultat
Luca 18,9-14
„În acel timp, Isus a spus această asemănare, pentru unii care credeau în sinea lor că sunt drepţi şi-i dispreţuiau pe ceilalţi: “Doi oameni s-au urcat la templu să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş. Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile». Vameşul, stând departe, nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeul meu, ai milă de mine, păcătosul!» Vă spun că s-a întors acasă îndreptăţit acesta din urmă şi nu cel dintâi; căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat!”
… meditat
Ştim că fericitul Ioan Paul al II-lea își lua forța pentru împlinirea misiunii sale din rugăciune. Zilnic avea ore de tăcere prin care, în dialog cu Dumnezeu, se pregătea pentru a merge la întâlnirea cu lumea. Asemenea lui mulți alții trăiesc în „dialog cu Dumnezeu” pentru a putea „dialoga mai bine cu oamenii”. Este greu să ne imaginăm lumea fără dialog, fără orele de discuții pentru pace sau fără dezbaterile științifice etc. Dialogul este esențial în toate formele lui. Însă este cu adevărat o virtute să știi să porți un dialog rodnic. Să încercăm astăzi să reflectăm asupra modului în care noi dialogăm cu Dumnezeu și cu oamenii. Ce este și cum este dialogul nostru?
Sfânta evanghelie ne prezintă doi oameni care se roagă, care încep un dialog cu Dumnezeu, însă diferența dintre ei este covârșitoare. Ambii au „dialogat”, însă Isus spune că doar unul s-a întors acasă îndreptățit, doar unul a reușit să poarte un adevărat dialog, chiar dacă amândoi au vorbit. Ce a făcut diferența? Smerenia, una dintre virtuțile indispensabile într-un dialog care vrem să fie rodnic. Toți avem nevoie de dialog, avem nevoie să fim deschiși, să discutăm și să-i facem și pe alții să intre în dialog cu noi, dar dacă nu avem umilință, dialogul este sortit eșecului. Dialogul (cu Dumnezeu și cu oamenii) dacă este lipsit de umilință se transformă fie într-o etalare a calităților noastre (o formă verbală a narcisismului), fie într-o polemică cu învinși și învingători.
Adevăratul dialog pleacă de la premisa că interlocutorul nostru este mai bun, că are de spus și de oferit ceva mult mai prețios decât ceea ce posedăm noi. Dialogul are cu adevărat valoare atunci când scopul său este atingerea unui bine cum este pacea, adevărul, credința, mântuirea. Ceea ce poartă spre rău, spre conflict și compromisuri, nu e dialog, ci doar un „ansamblu de replici”. Adevăratul dialog se termină întotdeauna cu o strângere de mână, cu o îmbrățișare, cu un sărut, cu o lacrimă de fericire.
Este esențial să învățăm să vorbim unii cu alții, să știm să intrăm în dialog cu Dumnezeu, să ascultăm și să ne apropiem de oameni. Altfel spus, prin dialog trebuie „să ne dăm silința să-l cunoaștem pe Dumnezeu” și pe ceilalți. Însă aceasta presupune umilință, calm și disponibilitatea de a asculta, mai presus de dorința de a vorbi.
Doamne învață-ne să ne rugăm.
