Sub privirea Mariei

0
869

pelerinaj sub privirea marieiE primăvară, e luna mai, iar natura întreagă este într-o explozie de culori; verdele crud te întâmpină la tot pasul şi toate împreună aduc laude Creatorului şi Maicii sale Preasfinte.

Au trecut 15 zile din Luna Florilor şi iată-mă în zori în faţa Catedralei aşteptând, împreună cu un grup de pelerini, autocarul pentru a pleca în căutarea Mariei, a sanctuarelor închinate Măicuţei noastre.

Grupul de pelerini, format din trei preoţi (pr. Iosif Dorcu, pr. Alois Fechet şi pr. Vasile Petrişor) şi 37 de laici a plecat în zori, la ora 6.18, cu o primă destinaţie – Satu Mare. Fiecare, în gândul său, porneşte în acest pelerinaj cu o intenţie specială de rugăciune. Pelerinajul va dura nouă zile, timp în care se vor vizita sanctuare şi mănăstiri aflate sub ocrotirea Maicii Domnului.

După traversarea României de la Est la Vest, ajungem după-amiază la Satu Mare unde vom celebra prima sfântă Liturghie a pelerinajului în Catedrala Romano – Catolică. Ne este prezentat mormântul fericitului János Scheffler, mort martir în închisorile comuniste.

După Sfânta Liturghie ne îndreptăm tot grupul spre biserica Calvaria – o biserică veche, maiestoasă, recent renovată, care domină zona cu cele două turnuri semeţe. Înainte de intrarea în biserică, ne întâmpină Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes, într-o grotă superbă, înconjurată de verdeaţă şi mulţi trandafiri.

După cazare şi cină, după întregirea grupului (au fost şi pelerini din Timişoara, Baia Mare şi Sibiu) ne retragem la o binemeritată odihnă. Colegul meu, domnul Ioan Drăgan, ne-a aşteptat în Catedrala din Satu Mare… Vom fi împreună până pe 23 mai dimineaţă. Dar până atunci mai este… Seara a plouat un pic. A fost ziua întâi.

 

 

Ziua de 16 mai ne găseşte pe toţi cu multă bună dispoziţie; somnul a fost partenerul tuturor pelerinilor, odihna a făcut uitată călătoria din ajun, iar soarele, chiar dacă nu-i prea convingător, ne anunţă totuşi o zi frumoasă.

Vom părăsi în mai puţin de o oră România. Intrăm în Ungaria cu destinaţia Máriapócs. În momentul coborârii din autocar am înţeles de ce fericitul Ioan Paul al II-lea a venit aici în pelerinaj. E un sanctuar marian deosebit, cu un iconostas superb; picturile înrămate în aur şi argint îţi fură ochiul şi-ţi plimbă inima spre locuri celeste. Aşezat într-o mare de verdeaţă, Máriapócs impresionează prin altar, picturi şi sculpturi în marmură. Fiecare, cred, în gând îşi repetă rugăciunea specială începută în Catedrala din Satu Mare. Mai rămânem puţin în acest lăcaş şi într-un sfert de oră plecăm.

Părăsim Ungaria pentru a intra în ţara natală a PS nostru Anton Durcovici. Destinaţia? Bad Deutsch Alttenburg. Suntem deja aşteptaţi de pr. Pavel Balint, parohul acestei comunităţi. Suntem impresionaţi de frumuseţea, curăţenia şi ordinea locului. De altfel, pe toată durata pelerinajului nostru, frumuseţea, curăţenia şi ordinea vor fi partenere de drum. Mergem la casa preasfinţitului nostru acolo unde, după o prezentare făcută de părintele Pavel, facem o poză de grup alături de o piatră comemorativă ce aminteşte de cel ce a fost, este şi va rămâne în inima noastră unul din  marii păstori ai Diecezei de Iaşi.

Ne îndreptăm spre Biserica construită în stil gotic şi, în momentul în care păşim în curte şi descoperim cimitirul, rămânem fără cuvinte. Mormintele sunt opere de artă, fiecare în parte fiind pus în valoare de crucile şi florile distribuite într-o armonie desăvârşită. Celebrăm sfânta Liturghie în Biserică unde, în urmă cu ceva ani, a primit Botezul Preasfinţitul Anton. Părintele Alois Fechet are cunoştinţe în Bad Deutsch Alttenburg, deoarece a fost paroh al acestei comunităţi după anul 1989. Ne întâlnim cu un baron şi o baroneasă care, în dărnicia lor, ne-au oferit hrană rece pentru mai multe zile. Le mulţumim şi rămânem impresionaţi de naturaleţea şi simplitatea acestor oameni cu totul deosebiţi. Ne luăm rămas bun de la părintele Pavel şi urcăm în autocar pentru a ne îndrepta spre Viena. Ziua ne părăseşte uşor – uşor, iar autocarul înaintează pe străzile Vienei pentru a se opri, la un moment dat, în faţa unui hotel unde suntem cazaţi. Deşi suntem puţin obosiţi, mai rămânem jos în holul hotelului un grup restrâns într-un dialog plin de viaţă şi umor. Camerele de hotel sunt cu paturile suprapuse… E un hotel de tineret, motiv pentru care facem haz de necaz pe seama înălţimii paturilor. Adorm într-un târziu. Noaptea dintre 16 şi 17 mai am petrecut-o… „la înălţime”. A fost ziua a doua.

 

Joi 17 mai ne trezim, coborâm la micul dejun şi, într-un sfert de oră, plecăm cu tot cu bagaje, pentru a vizita oraşul. Avem şi un ghid care ne explică, într-o limbă curată românească, tot ce se desfăşoară înaintea ochilor noştri. Primul popas – Catedrala Sf. Ştefan. Impunătoare prin înălţime şi dantelăria din piatră, construită în stil gotic, îţi taie respiraţia în momentul în care pătrunzi în interior. Ferestrele foarte înalte, acoperite de vitralii, altarul principal, dar şi cele secundare îţi încântă ochiul şi-ţi dispune inima spre sacru şi rugăciune. Restul e tăcere…

Urcăm din nou în autocar şi trecem în revistă clădirile impunătoare din centrul Vienei. Aici, la opera din Viena, au loc celebrele concerte de Anul Nou. Aici aerul respiră muzică, respiră cultură… Vizităm şi Palatul Schönbrunn, care îşi etalează grădinile imense foarte bine îngrijite cu grupuri statuare, cu fântâni arteziene şi plante decorative. Pe deasupra, multe, foarte multe flori, iar trandafirii de toate culorile predomină.

Din nou în autocar pentru a merge la Melk – celebra mănăstire benedictină care ne copleşeşte cu totul. Înconjurată de grădini, zidurile stau de strajă, transmiţându-ne, parcă, mesajul de credinţă puternică ce a fost pe aceste locuri. Un asemenea edificiu nu putea fi construit fără efort maxim, credinţă multă şi dăruire totală. În Biserică am intrat doar foarte puţin, pentru că timpul a fost mereu „duşmanul nostru”. Plecăm pentru celebrarea sfintei Liturghii la Maria Laach am Jauerling. După sfânta Liturghie, servim prânzul din hrana rece oferită de baronul şi baroneasa de la Bad Deutsch Alttenburg. În acest sat de munte, curăţenia, aerul, natura încărcată de verde crud s-au întâlnit parcă să ne salute. Ne bucurăm de această primire şi, de asemenea, se bucură şi părintele paroh al acestui sanctuar care ne prezintă puţin istoricul lăcaşului. Părintele Fechet a fost traducătorul principal, secundat de foarte multe ori cu brio de părintele Decan.

Din nou urcăm în autocar pentru a pleca la Maria Taferl. Aici, pe o culme de munte, străjuieşte, cu cele două turnuri ale sale, renumita biserică. Vederea panoramică din faţa sanctuarului ne lasă pe toţi fără cuvinte. Toată valea Dunării se vede de aici, din faţa acestei capodopere arhitecturale. Intrăm în Biserică şi ne este imposibil să ne rugăm pentru că am uitat respiraţia afară. Picturi, coloane de marmură, lucrări în aur şi argint, orga – totul impresionează prin somptuozitate şi frumos. Ne adunăm în faţa altarului, ne rugăm şi cântăm; în toate bisericile, de altfel, vom cânta şi ne vom ruga pentru că este luna mai şi bucuria-i peste tot. Ieşim din Biserică, facem o fotografie de grup şi, la un moment dat, privind toată valea Dunării, zărim în fundal, undeva departe… munţi înzăpeziţi.

–        Acolo trebuie să ajungem, ne spune părintele paroh.

Acolo se află Mariazell – cel mai mare sanctuar de pelerinaj al Austriei. Privesc munţii îndepărtaţi şi un fior deja mă încearcă pentru că aici, la Mariazell, vom întâlni un prieten drag al Catedralei şi al meu – părintele Cristian Diac. După câteva cumpărături, urcăm în autocarul care porneşte hotărât să ajungă la timp acolo în munţi.

Începe urcuşul pe serpentine şi văi ameţitoare care te fac să te întrebi cum a fost posibilă construirea unor drumuri atât de riscante. Autocarul, sub comanda celor doi şoferi tineri, răspunde la toate virajele docil şi prompt. Vocea părintelui Paroh ne anunţă că părintele Cristian a ajuns deja la Mariazell şi ne aşteaptă.

Seara coboară mai repede peste munţi… Ajungem, în sfârşit, la Mariazell. Ne cazăm în două pensiuni, iar într-una din ele urmând să servim şi cina într-o atmosferă de familie cu multă bună dispoziţie şi cu părintele Cristian care a fost pe toată durata şederii noastre aici un amfitrion generos cu multă bucurie în suflet, în stilul său caracteristic.

După cină facem o plimbare scurtă până la sanctuarul care se află la câţiva zeci de metri. Ne întoarcem în cameră pentru odihnă. A fost o zi plină, plină. A fost ziua a treia.

 

Ziua de vineri, 18 mai, se arată a fi o zi plină de promisiuni pentru că, deşi este puţin rece, cerul e vopsit într-un albastru superb. Coborâm la micul dejun cu tricolorul în mână şi, după cafea, câteva ture de alergare uşoară prin faţa pensiunii dezmorţesc oasele şi spiritul. Ne adunăm şi plecăm spre autocar. În curtea sanctuarului începem cântarea sub faldurile tricolorului, vocile devin mai puternice. E o atmosferă de bucurie, părintele Cristian ne va povesti despre sanctuarul care, în traducere românească, înseamnă „Cortul Mariei”. Intrăm în capela alăturată, Sfântul Mihail, o capelă circulară unde vom celebra sfânta Liturghie. Părintele Cristian, la predică, ne spune despre Maria şi ipostazele diferite ale sale, despre trăirile de bucurie, durere, speranţă şi credinţă – trăiri care sunt şi ale noastre. Maria se manifestă diferit, dar ea rămâne aceeaşi Mamă plină de iubire pentru fiii ei.

După sfânta Liturghie intrăm din nou în sanctuar, facem o fotografie de grup, îl ascultăm pe părintele Cristian care s-a dovedit inima acestui loc, pulsând mereu sânge proaspăt în toţi conaţionalii săi. După câteva cumpărături personale, ne luăm rămas bun de la Mariazell, de la părintele Cristian, de la aceste locuri cu adevărat binecuvântate de Dumnezeu. Suntem în autocar şi pornim din nou prin serpentine, lăsăm în urmă munţii albiţi de zăpadă şi intrăm în oraşul Salzburg. Autocarul ne lasă pe toţi într-o staţie de autobuz. Ne îndreptăm pe jos spre renumita Catedrală din Salzburg.

Aproape de Catedrală, într-o piaţă deschisă, asistăm şi la un concert în aer liber. Piaţa e plină de lume venită din toate colţurile pământului. Intrăm în Catedrală. Construită în stil baroc, impresionează, cum era şi normal, orga distribuită în cinci elemente, arcadele cu picturi şi, în mod deosebit, altarul. Aici se fac pregătiri pentru o sfinţire de diaconi, sfinţire care va avea loc mâine. Ne adunăm sub cupola mare a Catedralei şi, cu inimile pline, recităm un Bucură-te Marie, urmat firesc de un cântec închinat Maicii Domnului „O, Marie, o prea dulce Mamă, România e sub scutul tău…”. Acustica-i fără cusur. Numai când te gândeşti ce nume au fost pe aici cu cântul lor, te ia cu furnicături. Se aud voci – Am cântat româneşte în Catedrala din Salzburg! Şi e adevărat!

Urcăm din nou în autocar şi ne îndreptăm spre o biserică aflată pe o culme ce străjuieşte oraşul Salzburg. Panorama oraşului este de vis, dincolo de oraş străjuiesc munţii, în zare, zărindu-se şi vârfuri albite de zăpadă. Biserica este la fel de impresionantă, la fel de frumoasă… Rămânem, pentru câteva minute, împreună pentru rugăciune şi cântec, rămânem într-un exerciţiu de admiraţie pentru arta creată de Dumnezeu cu ajutorul unor oameni îndumnezeiţi. Ceasul solar aflat pe peretele Catedralei ne arată timpul ce se scurge uşor-uşor. Rămânem câteva minute pentru fotografii şi, cu regretul că nu este posibil să mai rămânem câteva ore măcar.

La ora fixată, ne adunăm din nou în staţie, urcăm şi plecăm spre un loc deosebit, intim, unde vom intra cu toţii – este vorba de o capelă mică, o capelă unde, pentru prima dată, s-a auzit celebrul cântec de Crăciun „Stille Nacht – Noapte de vis”. Sigur că l-am cântat şi noi mai întâi în româneşte, dar mai apoi, surpriză, pr. Alois Fechet împreună cu domnişoara Cristina Budău, l-au fredonat şi în germană. Acustica deosebită a capelei şi intimitatea ei a dat fiori, cu siguranţă, tuturor pelerinilor.

Urcăm din nou în autocar şi pornim  spre Altötting, vârful pelerinajului nostru. Ajungem spre seară şi ne cazăm la hotelul „Zwölf Apostel”. Suntem aproape de renumita bisericuţă din Altötting, pe care o vizitez, împreună cu părintele Vasile, după cină. În faţa simplităţii desăvârşite, rămânem fără cuvinte. Aici, în faţa noastră, este renumita biserică – aici se află inima Mariei. Înconjurăm Biserica, privim mulţimea de ex-voturi trimise de toţi cei care au găsit răspuns în rugăciunile lor la Maica noastră preasfântă. Rămânem puţin în zona pieţei, după care ne retragem pentru odihnă. Suntem în prima seară la Altötting. A fost ziua a patra.

 

Ziua de sâmbătă, 19 mai, din nou frumoasă, fără nori ameninţători de ploaie. De altfel, trebuie să spun că pe întreaga durată a pelerinajului umbrele nu au fost folosite aproape deloc.

După micul dejun, autocarul porneşte spre satul în care s-a născut şi a primit sacramentul Botezului sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea – Marktl am Inn.

După celebrarea sfintei Liturghii, rămânem o jumătate de oră, facem fotografii, cumpărături şi urcăm din nou în autocar cu destinaţia München. Acest oraş este foarte aglomerat – e ziua finalei de Champions League şi Bayern München joacă acasă, cum se spune, cu echipa londoneză Chelsea. Ne strecurăm printre suporterii celor două echipe pentru a vizita Catedrala din München, după care, în grupuri, ne retragem pentru cumpărături, prânz, fotografii. Oraşul dă impresia unui ceaun ce dă în clocot. Suporterii celor două echipe se salută, cântă – decibelii din toată Europa fotbalistică au coborât deasupra Münchenului.

În jurul orei 14.00, părăsim oraşul. Ce va fi deseară pe stadion!

Ieşim din oraş şi trecem chiar pe lângă Alliantz Arena, o bijuterie arhitectonică, cel mai modern stadion din Europa. Ne îndreptăm spre frumoasă mănăstire benedictină Andechs. Biserica e construită, nici nu se putea mai bine, pe vârful unui deal. Până la intrarea în mănăstire ne întâmpină diferite standuri cu obiecte religioase şi nu numai. Lume venită de peste tot, se aud aici toate limbile pământului şi, în momentul în care intrăm, înţelegem de ce. Biserica mănăstirii e de o frumuseţe rară. Într-o combinaţie de aur şi alb, stilul baroc se desfăşoară în toată splendoarea sa. Altarul principal şi cele laterale sunt lucrate cu o măiestrie ieşită din comun. Statui de sfinţi, icoanele de pe pereţi şi cupolă, toate într-un amestec de culori alb şi galben auriu te duc cu gândul în istorie… Ce mare a fost credinţa pe aceste locuri, ce puternic sentimentul de apartenenţă la Biserica lui Cristos!

După câteva cumpărături, mici suveniruri, urcăm din nou în autocar şi revenim la Alttöting. În această seară va fi procesiunea cu lumânări în jurul Bisericii. Ajunşi la hotel, după cină, coborâm şi aşteptăm procesiunea. Se va pleca de la Biserica sf. Ana. La ora 21.00 pornim în procesiune: crucifix, fanfară, preoţi, credincioşi. Ne alăturăm şi noi având lumânări aprinse. Vremea este superbă, doar adie puţin vântul. Înconjurăm Biserica de două ori, se recită Bucură-te Marie în germană şi se cântă Ave Maria. La sfârşit, părintele rector al sanctuarului îl invită pe părintele Iosif Dorcu să dea şi el binecuvântarea. Suntem invitaţi să rostim o rugăciune în româneşte şi spunem, cu toată puterea, Adu-ţi aminte. Cântăm şi un cântec care răsună în toată piaţa şi, pentru că a plăcut, mai cântăm unul: O Marie, o prea dulce Mamă. Sentimentul de apartenenţă la Biserica Universală este fantastic, ne simţim fraţi întru Cristos cu toţii. Se încheie procesiunea. Bucuria se citeşte pe chipul tuturor şi asta pentru că aici, în faţa Bisericii din Alttöting, au răsunat cântece româneşti închinate Măicuţei noastre.

Ne retragem la hotel pentru a vedea finalul finalei de fotbal. Adormim spre miezul nopţii cu gândul la ce va fi mâine în bisericuţa din Alttöting, unde nimeni nu intrase până acum. A fost ziua a cincia.

 

Duminică 20 mai, la ora 8 dimineaţă, celebrăm liturghia în bisericuţa Gnadenkapelle din Alttöting. În predica sa, părintele Vasile Petrişor, spune că „dacă la Mariazell eram în „Cortul Mariei”, aici la Alttöting suntem chiar în inima Mariei”, pentru că aşa este Maria: simplă la exterior şi plină de bogăţie şi frumuseţe la interior. Biserica este de o intimitate rară, altarul cu Madona Neagră e lucrat numai în aur şi argint. Frumuseţea acestei biserici este nebănuită pe dinafară. Rugăciunile noastre sunt tremurate pentru că te simţi chiar alături de sfânta Fecioară. Ne rugăm şi cântăm, păstrăm şi un scurt moment de tăcere, iar la terminare se face şi o fotografie de grup. După ce preoţii au lăsat ornatele, vizităm cele trei biserici mari care se află în jurul pieţii.

Mergem la micul dejun şi ne facem bagajele. Plecăm de la Alttöting. Ne vom îndrepta spre o altă mănăstire benedictină celebră – Ettal. Într-un decor de verdeaţă, înconjurată de munţi, mănăstirea este străjuită de ziduri, iar curtea mănăstirii, foarte largă, e amenajată cu alei, spaţii verzi, esplanadă. Deşi e foarte largă, Biserica nu are, fapt interesant, stâlpi de susţinere. Din nou stilul baroc, din nou amestecul de alb, argint şi aur, scoate la iveală opere nemuritoare de artă. Deşi înconjurată de munţi cu vârfuri înzăpezite, aici la mănăstire e chiar cald, verdele crud alternează cu florile de toate culorile. După prânz, cumpărături, suveniruri, urcăm din nou în autocar – ne îndreptăm spre localitatea Oberammergau, unde de sute de ani se joacă patimile Domnului Cristos cu frecvenţă din 10 în 10 ani, opera se joacă întotdeauna cu casa de bilete închisă. Impresionează faptul că eroii sunt sătenii acestui sat. Teatrul în aer liber este foarte mare, iar la intrare este şi o expoziţie de fotografii şi costume ale artiştilor. Plecăm din localitate pentru a vizita, mai departe, unul din celebrele castele bavareze, Linderhof. Într-un cadru natural, înconjurat de pădure, castelul te lasă fără cuvinte când pătrunzi în interior. Aurul, argintul, marmura, oglinzile şi catifeaua de toate culorile abundă şi te întrebi cum ai putea sta într-un asemenea castel care copleşeşte, pur şi simplu, prin fast şi grandoare. Grădinile din faţa castelului, cu fântânile arteziene şi sculpturile în marmură, sunt de o frumuseţe rară. Facem cunoştinţă şi cu două lebede ce se plimbau pe un lac alăturat. Au venit la noi, fiind familiarizate cu oamenii ce vin pe aici.

Ne urcăm din nou în autocar şi ne îndreptăm undeva în mulţi, în localitatea Schwangau, pentru cazare. Ajungem seara, ne cazăm şi, după cină, ieşim o parte dintre noi la o mică plimbare. Aerul de munte ne face bine, dar oboseala îşi spune cuvântul în scurt timp. Ne retragem în camere pentru odihnă. Vântul adie puţin, iar luminile se sting uşor, uşor peste tot. Noaptea devine stăpână peste întreaga staţiune. A fost ziua a şasea.

 

Luni, 21 mai, după micul dejun pregătim bagajele şi urcăm în autocar cu destinaţia Budapesta. Acolo trebuie să ajungem spre seară. Dar până atunci, aproape de prânz părăsim Germania şi intrăm din nou pentru a merge la părintele Iosif Maresch, la Vestenthal, pentru a celebra Sfânta Liturghie. Întrucât timpul era puţin depăşit, servim mai întâi prânzul, pregătit de enoriaşii părintelui, şi apoi mergem la Sfânta Liturghie. Biserica din Vestenthal, construită în stil modern, nu are, asemenea mănăstirii Ettal, stâlpi de susţinere. În faţa altarului, un crucifix enorm ne întâmpină cu braţele deschise. După Sfânta Liturghie urcăm în autocar pentru că trebuie să ajungem la Budapesta. La ora 21.00 vom pleca în croazieră pe Dunăre şi vom servi cina pe vas. Ajungem în Budapesta în jurul orei 20.15. Astfel că mergem direct punctul de îmbarcare, iar la ora 21.00 începe croaziera. Budapesta, luminată feeric, se prezintă fabulos de aici de pe Dunăre. După cină urcăm pe punte, pentru a admira şi face fotografii. Ghidul ne prezintă obiectivele mai importante din punct de vedere istoric: Palatul Parlamentului, podul Margareta, podul cu Lanţuri, podul Elisabeta, Statuia Gellert, Universitatea Politehnică şi multe altele.

În jurul orei 22.30 părăsim vasul, urcăm din nou în autocar, pentru a ne caza la Hotelul Ibis din Budapesta. În foarte puţin timp adormim. A fost o zi mai grea, cu mulţi kilometri parcurşi. A fost ziua a şaptea.

 

Marţi, 22 mai, ne trezim mai devreme ca de obicei pentru că afară … plouă. Este ora 4.00 dimineaţă. Mai dorm aproximativ o oră. Ploaia continuă. Coborâm, în jurul orei 7.00, la micul dejun. În discuţiile de la masă se aude, pentru prima dată de când suntem în pelerinaj, cuvântul „umbrelă”… Asta e. Urcăm în camere, ne luăm bagajele şi, în momentul în care noi urcăm în autocar, ploaia se opreşte. Norii se încreţesc, iar umbrelele se strâng şi ele în rucsacuri. Ne îndreptăm spre Sfânta Liturghie, pe care o vom celebra azi în Budapesta, la biserica Sfânta Ana. Suntem deja aşteptaţi. Biserica, foarte frumoasă, în stil baroc, cu altarul principal, ca şi cele două laterale, în marmură roşie, împreună cu icoanele înrămate în foiţă de aur şi argint, ne veghează parcă rugăciunea şi cântul nostru. Timp de trei-patru ore vizităm Budapesta. Ghidul nostru turistic ne prezintă Dealul Cetăţii, cu oprire la Bastionul pescarilor, Biserica Matyas, Palatul Regal, Opera, şi, în final, Catedrala Sfântul Ştefan. Aici rămânem uimiţi de lucrarea de-a dreptul extraordinară, în marmură roşie. Catedrala este foarte mare, totul e pictură, sculpturi, acoperite de aur şi argint. ‚Facem o rugăciune şi cântăm din toată inima un cântec marian. Ghidul nostru e sensibilizat până la lacrimi pentru că totul a fost făcut cu dăruire maximă. Urcăm în autocar, ne luăm rămas bun de la ghid şi ne îndreptăm spre graniţă. Vom intra cât de curând în România. Ajungem spre seară şi ne cazăm la Băile Felix. După cină ne retragem pentru odihnă. Suntem din nou în România după o săptămână de absenţă. A fost o zi grea, o zi plină de nostalgii, ne apropiem de final. A fost ziua a opta.

 

Zorii zile de miercuri, 23 mai, ne întâmpină cu zgomotul făcut de doi fazani, crescuţi aici în pensiune, alături de ferestrele noastre. După micul dejun urcăm cu tot cu bagaje în autocar, ne luăm rămas bun de la gazde şi ne îndreptăm spre Catedrala Romano – Catolică unde vom celebra ultima liturghie a pelerinajului. Anul trecut, la pelerinajul din Polonia, am celebrat aici în a doua zi. Acum încheiem drumul nostru de rugăciune, meditaţie, cântec şi comuniune cu Sfânta Fecioară. Hramul Catedralei din Oradea este acelaşi cu al catedralei noastre fin Iaşi, „Adormirea Maicii Domnului”. După celebrarea Sfintei Liturghii, rămânem pentru ultima fotografie de grup în faţa altarului. Încheiem cu cântecul „Marie, întoarce-ţi privirea” şi ne despărţim de grupurile de la Timişoara, Baia Mare şi Sibiu.

Autocarul se îndreaptă spre Iaşi, în timp ce noi, pentru ultima oară, pregătim un rozariu. Şi tot pentru ultima oară spunem „Laudele” şi „Vesperele”. Le-am ţinut zilnic, preoţii noştri alternând la conducerea acestor rugăciuni.  Pe toată perioada pelerinajului au fost zilnic Sfânta Liturghie, Sf. Rozariu, şi recitarea „Laudelor” şi „Vesperelor”.

Ne apropiem uşor, uşor de casă, de catedrala noastră. În jurul orei 21.40, autocarul pătrunde în curtea catedralei. Brusc, veselia pune stăpânirea pe toţi, se descarcă bagajele, prieteni care aşteaptă şi care sunt aşteptaţi, cuvintele „a fost minunat”, „la anul la Roma” sunt pe multe buze. După ce las tricolorul la decanat, părăsesc curtea catedralei şi mă îndrept spre staţia de tramvai. Sunt un pic trist: s-a terminat, parcă, prea repede, dar mă împac cu gândul că tot ce e frumos se termină repede. De mâine viaţa intră în normal. Pentru nouă zile am ieşit din casa mea, din ţara mea, din rutină şi m-am îndreptat acolo unde m-a chemat Măicuţa noastră.

Pelerinajul mi-a întărit încă o dată convingerea că viaţa e un drum, o călătorie, la capătul căreia, într-o intimitate absolută, te întâlneşti cu Creatorul pentru a-ţi oferi o cheie pentru cazare, un loc pe care îl pregătim noi înşine toată viaţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.