Luni, 2 aprilie ora 19.00 un grup numeros de tineri, împreună cu pr. Vasile Petrişor, s-au rugat Calea Sfintei Cruci pe Dealul Cetăţuii, iar marţi, 3 aprilie ora 19.30 în catedrala „Sfânta Fecioara Maria Regină”, au încredinţat Mamei cereşti şi fericitului papă Ioan Paul al II-lea, prin rugăciunea sfântului rozariu, soarta tuturor copiilor ce trebuie să se nască.
Primăvara şi-a făcut prezenţa şi în oraşul nostru… Păsările vesele ciripesc, copacii se trezesc la o nouă viaţă, Soarele încălzeşte Pământul, căruia nu i-a spus niciodată: „îmi eşti dator”!
E luni şi pare a nu fi o zi obişnuită. Ea are menirea de a ne iniţia în trăirea cu spirit de credinţă şi pocăinţă a Săptămânii Sfinte. Dealul Cetăţuii … undeva la periferia oraşului aidoma Golgotei. Ceea ce până mai ieri era un loc pustiu, iată-l acum în mişcare.
La poalele lui, e forfotă, e semn că se întâmpla ceva. Tineri entuziaşti scrutează împrejurimile, ce încă se dezmierdau sub razele soarelui ce pătrundeau copacii în dezmorţire din Dealul Cetăţuii… Prin mulţimea adunată se auzeau glasuri sfioase care întrebau: Cum va fi? Drumul e anevoios? Cum vom reuşi să ajungem acolo… sus, unde Crucea de pe turla mănăstirii Cetăţuia uneşte cerul cu pământul?
O ultimă privire spre soarele ce ne însoţea în drumul său spre apus şi liniştea ce se aşternuse uşor era semnul că vom uita de noi şi că vrem să trăim din plin bucuria de a medita opera de răscumpărare a Mântuitorului Isus Cristos. Şi astfel, în cântec şi rugăciune, cărarea şerpuită ce va duce acolo sus… se lasă străbătută cu paşi molcomi.
Îngenuncherea de la fiecare staţiune, în praf şi pe alocuri pe pietre, ne ajută să poposim puţin, să privim în jur, să-i admirăm pe cei are sunt în frunte şi să le fim alături celor din urmă. Şi mai ştim că prin acest gest în faţa crucii, preamărim măreţia sacrificiului lui Isus Cristos şi recunoaştem micimea fiinţei şi a credinţei noastre, chiar mai mică decât sămânţa de muştar.
Meditarea primelor două staţiuni, ne invită la o introspecţie a raporturilor noastre cu cei din jur, la antagonismul dintre vorbele dure, tăioase şi tăcerea binevoitoare a lui Isus, la lepădarea uneori prea facilă a obligaţiilor noastre şi primirea cu resemnare şi îmbrăţişarea crucii de către Cristos.
Mersul anevoios se face simţit… e a treia staţiune, reflectăm la prima cădere, care va fi urmată de altele două mai zdrobitoare. Isus Cristos, sleit de puteri, îşi îndreaptă privirea încrezătoare spre fiecare şi ne arată că o prăbuşire în mrejele păcatului, prin sacramentul reconcilierii, se poate transforma într-un salt, într-o nouă şansă de convertire.
Deşi nici un obiect nu împovărează, cu fiecare pas parcă devii mai obosit. Praful ce se ridică e stânjenitor, ispita abandonării e sâcâietoare dar zărirea Crucifixului îţi întăreşte voinţa de a continua drumul, ştiind bine că şi Isus spre locul răstignirii, a avut parte de o privire plină de duioşie a Mamei sale, de compătimire şi de lacrimile femeilor din Ierusalim.
Din când în când, o privire senină, o încurajare sau o mână caldă ce se îndreaptă spre tine pentru a te ajuta să te ridici sau să înaintezi, te determină să te gândeşti la curajul lui Simon din Cirene şi al Veronicăi, care nepăsătoare la atitudinea ostilă a soldaţilor, prin nobleţea sufletească şi prin gestul ei de a întinde spre Cristos năframa, vrea să spună: „şi tu eşti unul dintre ucenicii săi! Îndrăzneşte să fii, ca Simon, ca mine!”
E amurg… timpul parcă s-a oprit… e proba încercării şi a sacrificiului suprem, medităm la staţiunea a douăsprezecea, e ceasul morţii lui Isus. Din înălţimea Crucii ne priveşte şi ne îmbrăţişează pe fiecare. „Consummatum est! S-a săvârşit!” se aude în ecou, pe dealul Cetăţuii. Priveşti spre cer şi ştii că doar de acolo vine mântuirea.
Meditarea Căii Crucii nu s-a încheiat într-un orizont trist, posomorât, fără speranţă. Învierea glorioasă a lui Isus Cristos, a readus omenirii bucuria, pacea şi viaţa.
Prin acest act de pietate şi de mărturie a credinţei, manifestat pe dealul Cetăţuii, fiecare a mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile primite, în special pentru darul vieţii, darul cel mai preţios, manifestat în cele două dimensiuni ale sale, umană şi spirituală.
Marţi seara, cu intenţia specială de a fi primiţi cu bucurie şi deschidere copiii prin care Dumnezeu binecuvântează familia şi întăreşte iubirea conjugală, tinerii au invocat-o pe sfânta Fecioară Maria, Regina familiilor prin rugăciunea sfântului rozariu.
Să iubim viaţa şi să o trăim cu spirit de responsabilitate şi dăruire, pentru că ea e semnul bunătăţii Tatălui ceresc şi preţul de răscumpărare plătit de Isus Cristos pe Golgota.
Mai multe fotografii puteţi viziona aici
