uratura plugusor 2012Aho, aho, frunză verde iasomie
Astăzi la episcopie
Am venit cu mic cu mare
Să facem caldă urare
La doi brazi înalţi şi falnici
Şi la pungă tot mai darnici.
Doi stâlpi măreţi pe o cale triumfală
Ce cu efort şi osteneală
Susţin cu drag fără sfială
Marea noastră catedrală.
Venim din deal, venim din vale
Cu toţi urcăm pe cărare
Anul nou ce stă să vină
Să ne ţină în lumină.
Să ne dăruiască-n toate

Gânduri bune şi curate
De la mic la cel mai mare
Hai să tragem o urare…
Mânaţi măi! hăi, hăi!

La preasfinţitul nostru, Petru
Mereu nucleu, mereu în centru
Mereu prezent mai peste tot
N-are cuvântul „nu mai pot”
Şi în toate el cu drag conduce
Dieceza vrea să o urce
Spre el, Cristos, lumina sfântă
Moldova toată se avântă
Şi de mai sunt fii rătăciţi
I-aduceţi la turmă spăşiţi
Căci prin cuvânt şi prin ţinută
Sunteţi puternică redută.
Ne-nfrânt rămâneţi permanent
Căci sunteţi un păstor atent
Şi toate oile din turmă
Vă calcă-ncet, încet pe urmă.
Vă urăm deci sănătate
Şi mult spor s-aveţi în toate
Mânaţi măi ….hăi, hăi

La Preasfinţitul Aurel
Ce-i este Domnului fidel,
Vin astăzi cu întreaga ceată
Să vă mai spunem încă-odată
Mult bine faceţi şi mereu
N spiritul lui Dumnezeu.
Mult bine faceţi cu folos
În felul lui Isus Cristos.
Acum când anul se termină
Mulţimea toată vrea să vină
Să vă transmită o urare
Să fiţi mereu la daruri mare.
În Moldova noastră toată
Şi-n Europa cât e de lată.
Dăruiţi celor cu credinţă
Spre a vieţii biruinţă
Sacramente administrate
La oraşe şi la sate
La copii, oameni cuminţi
Având suflete fierbinţi.
Toţi acum să facem roată
Şi să mai hăim o dată…

Mânaţi măi     hăi, hăi

Mai trece-o zi, mai trece-un an
Venim la un preot decan
Să vedem ce ne mai spune
Pe unde-a mai fost în lume
Pe unde-a mai predicat
Cuvântul Celui Preaînalt.
Vrem ca anul care vine
Să predice mult şi bine
Aici la episcopie
Şi oriunde-o fi să fie.
Se descurcă peste tot
Căci, o ştim, e poliglot
Şi pe unde a umblat
Pe toate le-a învăţat.
Ba vreo două-trei în plus
Ca să-i fie de-ajuns
Îi dorim toţi pe vecie
Paroh pe la noi să fie
Să aibă zilele frumoase
Să-l ducă pe Domnul în case
Mereu tânăr şi plin de viaţă
La toţi să le dea povaţă
Iar la anul când venim
Tot aici să vă găsim.
Mânaţi măi ….. hăi, hăi.

De părintele Budău
O ştim toţi, şi-o ştiu şi eu
Că nu oboseşte în veci
Pe cărări şi pe poteci
În maşină, avion
Mereu este de planton.
Răspunde mereu prezent
Cu semenii toţi e atent
Manager vrednic de spital
În trend mereu, mereu pe val.
Suplu, actor de cinema
Cum spunea ieri cineva
Secretul său l-am aflat
Şi-l ştim cu toţii din palat:
Mişcare multă, cu folos
Pentru orice păcătos
Fie tânăr sau bătrân,
Sănătos sau ros de chin,
Are cuvânt de mângâiere,
Răspuns pentru orice durere,
Şi-i spunem cu toţii acum:
Să nu vă opriţi nicidecum!
Mânaţi măi     hăi, hăi!

Iată-l de doi ani de zile
Pe părintele Vasile
Înconjurat de tinereţe
Peste tot, senine feţe,
Catedrala după-amiază
Freamătă şi vibrează
Căci Cristos aici la Iaşi
Are-n tineri mulţi urmaşi!
Ora patru e la lui
Ora tineretului.
Se unesc în jurul său
S-asculte de Dumnezeu
Ce vorbeşte în Scriptură
La orice om, orice făptură.
Că rod Cuvântul mult aduce
Pe orice cărare şi răscruce.
Spor mult în toate îi dorim
Fideli Cuvântului să fim
Şi toţi care suntem de faţă
Îi spunem: să aibă lungă viaţă!
Mânaţi măi ……hăi, hăi!

Mare copil la grupa mică
Părintele nostru Petrică
Nu-l recunoşti printre ei
Toţi cei mici şi prichindei.
Îi iubeşte, îl iubesc
Ca pe-un dar ,are ceresc
Căci duminica în zori
Te cuprinde dulci fiori
Când vezi tot schimbul de mâine
Bucuria îţi rămâne
De mănuţă-n cărucioare
Stau în bănci şi pe culoare
Şi privesc înspre altar
Chiar de nu prea au habar
Prezenţa lor aici, acum
Va da roade-n al lor drum.
Merit părintele Petru
Vicarul lor aici la centru.
Şi ca semn că îl iubiţi
Ia hăiţi, copii, hăiţi!

Mânaţi măi ….. hăi, hăi!

Venit în vară în oraş
Părinte Cătălin Farcaş
Ai pornit-o prin spitale
Unde-i durere şi jale
De la cel născut recent
Pân-la cel din viaţă-absent.
Împărţiţi cu-mbelşugare
Sacramente şi iertare
Sensul vieţii e iubirea
Sensul vieţii-i nemurirea
Împreună cu Cristos
Slujiţi nouă cu folos
s-aveţi multă bucurie
tinereţea să vă ţie
Mereu plin de fapte bune
Peste tot în astă lume
Şi ca semn că vă iubim
Vă cinstim, vă preţuim,
Spun acum la lumea toată:
Mai hăiţi fraţilor o dată!

Mânaţi măi …..hăi, hăi!

Acum ştim că nu-i uşor,
Părinte drag Isidor,
Să fii amic cu Anton, sfântul,
Şi să ai ai şi liber gândul.
Vin zilnic şi mereu întreabă
Unii mai calmi, alţii în grabă,
Unde-i părintele cu har
Cel ce nu are hotar
La spovezi şi rugăciuni
Şi, mai ştii, chiar la minuni.
Domnul ştie cel ai bine
Pe cine a trimis în lume
Într-o zi se va afla
Peste tot carisma sa.
Lumea, toţi vor da năvală
Spre a noastră catedrală
Spre părintele Mocanu
Vor veni multţi şi la anul
Căci cu harul său divin
Şterge tot ce e suspin.
Vrem acum să-i dăruim
Să-l cinstim, să-i mulţumim
Gândul nostru de iubire
Toată-a noastră preţuire
Pentru tot ce-făptuieşte
Zi de zi în ceruri creşte
Ciata sfinţilor cerească
Din lumea noastră pământească.
Şi acum suflarea toată
Să hăiască înc-o dată!

Mânaţi măi …… hăi, hăi!

La părintele Fechet
Vreau acum să-i spun discret
Să o lase mai încet.
În zori îl văd pe motoretă
La prânz încearcă-o bicicletă
Iar seara pe la asfinţit
Maşina-n trombă a pornit.
Eu îi urez inimă tare
Căci nu are asemănare
Ritmul e de el impus
Greu de tot se-ajunge sus
Mişcare, multă mişcare
Rugăciune şi-nchinare
Din zori până târziu în noapte
Pe Dumnezeu-l ascultă-n şoapte
Şi toată-ntreaga sa făptură
Nu are jumătăţi de măsură.
Îi mulţumim noi, toţi de-aici,
Părinţi, copii, nepoţi, bunici,
Suntem aici cu toţii roată
Ca să mai hăim o dată!

Mânaţi măi ……hăi, hăi!

Părintelui nostru Cornel
Mereu Cuvântului fidel
Îi transmitem cu-nfocare
Sănătate, la mai mare
La radio şi la revistă
Cuvântul său spre noi persistă
Să ne-ntoarcem la Cristos
Cel mult prea bun, mult prea frumos
Să fim veşnic cititori
Şi fideli ascultători.
Duminica în zori, de vrei,
Dă pe AM 1053
Şi vei asculta la opt
Slujba celor ce nu pot
Sunt retraşi şi părăsiţi
Dar de Domnul sunt iubiţi.
De aceea-i mulţumim
Şi toţii-n cor hăim!

Mânaţi măi, …..hăi, hăi!

Fraţilor, de sărbători,
Să urăm nişte surori
Ce se străduiesc în toate
Să aibă-n suflet bunătate
Munca lor să aibă spor
Sprijin nouă, tuturor
Avem nevoie-n astă viaţă
De inimi pline de dulceaţă
Avem nevoie-n rugăciune
De ajutor în astă lume
Şi ruga lor, şi cântul lor
Spre cer se-nalţă uşor-uşor.
Venim acum în astă seară
Chiar dacă e frig afară
s-aduce gând de mulţumire
pentru ce fac, preţuire
Bucuria să vă susţină
Pe toate aici, în grădină,
Şi acolo unde lucraţi
Mărturie sfântă să daţi
Mereu să încurajaţi
Preoţi, părinţi, copii şi taţi.
Cu ruga voastră tot mereu
Să mergem toţi la Dumnezeu.
mi-arunc ochii roată-roată
Şi vă zic: hăiţi o dată!

Mânaţi măi, …..hăi, hăi!

Urez eu, urez de-aseară
Dar eu cred că la cămară
Butoiul s-o prea răcit
Şi friptura s-o gătit
Şi colac din grâu curat
Pe masă e aşezat
Mirosul cald de sarmale
Ne-aduce la stomac o jale.
Zic să ne oprim un pic
Ca să nu ratăm nimic
Om termina de arat
După ce vom fi mâncat
Şi butoiul uşurat
De vinul vechi limpezit
Până mâine-n asfinţit.
Anul nou ce iată vine
Să v-aducă numai bine
Să nu mai auzim de criză
Sau de vre-o altă surpriză.
Să strigăm în bătătură
La final de urătură
s-avem cu toţii sănătate
Sufletele tot mai curate
De patimi, vicii, scuturate
Bucuria fie-n toate
La oraşe şi la sate
Domnul nostru s-aibă parte
Cum scrie la Sfânta Carte
De mulţimi nenumărate.

La anul şi la mulţi ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.