Ni se sting candelele!

0
2833

candela credintei aprinsaÎmi amintesc cum, în trecut, când benzinăriile erau mult mai puţine decât astăzi, când mergeam cu maşina pe şosea, vedeam de multe ori maşini oprite la marginea drumului, iar alături de ele stăteau şoferii care, cu un bidon gol în mână, făceau din mână şoferilor care treceau pe acolo pentru a opri şi a le da un pic de combustibil pentru că rămăseseră în pană. Îmi imaginez cum gândeau acei şoferi în momentul acela: „Niciodată nu voi mai merge la risc; voi fi atent să nu mai ajung în astfel de situaţii penibile”.

Mi-am amintit de astfel de scene atunci când am citit Evanghelia din această duminică: cinci tinere, domnişoare de onoare, care au rămas fără ulei în candele şi au fost nevoite să meargă să cerşească de la celelalte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru pentru că ni se sting candelele”.

„Daţi-ne din combustibilul vostru căci nu ne mai merg maşinile”, spuneau şoferii opriţi pe marginea drumului… „Daţi-ne din untdelemnul vostru căci ni se sting candelele”, spuneau tinerele rămase fără ulei.

Oare câţi oameni astăzi nu sunt în aceiaşi situaţie din punct de vedere spiritual… Câţi oameni astăzi nu stau cu mâinile întinse strigând din răsputeri: „Ni se sting candelele”. Mă gândesc la multe familii care rostesc disperate aceleaşi cuvinte: „Ni se sting candelele, nu mai putem merge mai departe. Candela iubirii din familia noastră este aproape stinsă”! Mă gândesc la tinerii deznădăjduiţi care, după experienţe de rătăcire, rămân cu un gol existenţial imens în interiorul lor şi ajung să strige din răsputeri: „Ni se sting candelele. Nu mai avem ulei; ne lipseşte uleiul curajului, uleiul speranţei, uleiul tinereţii”. Mă gândesc la oamenii răpuşi de suferinţă, de boală şi lipsuri care ajung să spună şi ei: „Ni se sting candelele, nu mai putem continua această viaţă. Este prea grea pentru că am rămas fără uleiul speranţei”. Mă gândesc la mulţi dintre noi care am experimentat momente dificile în viaţa noastră în care am rostit împreună cu tinerele din Evanghelia de astăzi: „Ni se sting candelele. Nu mai avem chef de nimic, nu mai avem putere, nu mai avem curaj”. Mă gândesc la lumea de astăzi, căzută pradă consumismului modern, care, cu o ultimă zvâcnire, parcă strigă: „Ni se sting candelele. Ni se sting candelele credinţei. Nu mai avem uleiul divin în noi. Nu-l mai avem pe Dumnezeu, iar candela credinţei este aproape stinsă”! Oare este cineva dintre noi care să nu fi rostit măcar o dată în viaţă astfel de cuvinte?

Da, acesta este strigătul omenirii de astăzi care s-a îndepărtat mult prea mult de Dumnezeu şi care a rămas fără ulei, iar viaţa a ajuns să nu mai ardă, să nu mai lumineze, a ajuns să fie atât de stinsă, atât de tristă, atât de grea de trăit.

Suntem în luna noiembrie, o lună în care suntem chemaţi să ne amintim de cei dragi ai noştri care nu mai sunt printre noi. Suntem chemaţi să ne rugăm pentru ei pentru ca Dumnezeu să-i primească la ospăţul său veşnic. Dar în acelaşi timp Biserica ne invită să reflectăm în aceste ultime duminici ale anului liturgic asupra realităţilor ultime ale vieţii noastre: moartea, judecata şi veşnicia fericită sau nefericită în care vom intra după moarte. Parabola celor zece fecioare pe care am ascultat-o astăzi are o semnificaţie escatologică: Mirele este Cristos, venirea Mirelui este judecata, sala nunţii este veşnicia fericită, iar întunericul în care rămân cele cinci fecioare fără ulei în candele este veşnicia nefericită. Ele au rămas pe dinafară, nu au mai intrat în sala nunţii şi nu s-au mai bucurat cu mirele. Au rămas triste în întunericul nopţii: „Adevăr vă spun: nu vă cunosc”, le-a spus mirele. De ce? Pentru că nu erau pregătite şi rămăseseră fără ulei, iar atunci când şi-au dat seama cât de important este acest ulei era deja prea târziu.

Iată mesajul Liturgiei Cuvântului de astăzi: „Vine Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare”! El va veni curând, dar noi îi vom putem ieşi în întâmpinare doar dacă acel moment ne va găsi cu candelele aprinse… Întrebarea este: dacă astăzi ar veni Mirele ne-ar găsi cu candelele aprinse sau stinse? „Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”, ne-a spus Isus în finalul Evangheliei de astăzi.

Ce înseamnă a veghe? A veghea înseamnă a rămâne treji şi a-l primi deja pe Cristos care vine în vieţile noastre. Suntem în Biserică în timpul sfintei Liturghii… Cristos a venit deja la noi prin Cuvântul său pe care l-am ascultat. A fi treaz înseamnă a-l primi, a-i asculta cuvântul şi a te lăsa transformat de acest cuvânt proclamat, dătător de viaţă. Isus va coborî peste câteva minute şi pe acest altar din faţa noastră. A fi treaz înseamnă a-l descoperi prezent în pâinea şi vinul consacrat; înseamnă a-l contempla şi a-l primi ca hrană pentru sufletul tău. Cristos vine la noi în momentele de rugăciune. A fi treaz înseamnă a te întâlni cu el în astfel de momente de intimitate, de rugăciune. Cristos vine la noi în persoana fraţilor noştri, mai ales a celor bolnavi şi deznădăjduiţi. A fi treaz înseamnă a-l descoperi prezent în aceşti fraţi ai noştri şi a-l primi, întinzându-le o mână de ajutor. Cristos vine astăzi la noi în atâtea şi atâtea moduri. A fi treaz, a veghea, înseamnă a-l descoperi prezent în aceste moduri şi a-l primi în viaţa taA veghea înseamnă a păstra candela prezenţei lui Cristos aprinsă mereu pentru a lumina ţie şi celor din jur: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât, văzând ei faptele voastre, să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”!

Spuneam la început că de prea multe ori candelele noastre se sting. Ni se stinge pentru că rămânem fără ulei: unii rămân fără uleiul iubirii, alţii fără uleiul credinţei, alţii fără uleiul speranţei sau al curajului. Un astfel de ulei se consumă foarte repede trăind în mijlocul lumii de astăzi. Simplul fapt de a trăi în mijlocul lumii îţi consumă mult din acest ulei. Tocmai de aceea avem nevoie de mult ulei pentru că, trăind în mijlocul lumii, consumăm mult. De unde îl vom procura? Nu de la alţii, nu de la oameni! Fecioarele neînţelepte nu au putut procura acest ulei de la celelalte. Îl putem procura din momentele noastre de rugăciune, din citirea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, din participarea la sacramente, mai ales din participarea la sacramentul Spovezii şi al Euharestiei. Acestea sunt „magazinele” din care ne putem procura uleiul de care avem nevoie pentru a reaprinde în noi flacăra credinţei, flacăra iubirii, flacăra curajului şi a speranţei. Dacă nu vom găsi timp pentru Dumnezeu, pentru rugăciune, pentru meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, dacă nu vom veni să ne întâlnim cât mai des cu Isus  la Sfânta Liturghie, primindu-l ca hrană, vom rămâne stinşi şi trişti…

„Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului”! Doamne dă-ne ulei în candelele noastre pentru a ne găsi treji în ziua revenirii tale. Amin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.