Toţi la nunta fiului de Împărat! (Duminica a XXVIII-a, Anul A)

Lecturi: Isaia 25,6-10; Filipeni 4,12-14.19-20; Matei 22,1-14

Şoc şi neîncredere!

Mult timp pasajul din Evanghelie pe care l-am ascultat astăzi m-a speriat. Bineînţeles, experţii în Sfânta Scriptură au explicat că autorul, Matei, a împletit două parabole distincte. Totuşi, aceste explicaţii nu m-au scutit să fiu şocat la finalul acestui text. Şocat şi lipsit de încredere. Cum e posibil ca, după ce a invitat toată lumea în sala de nuntă, „buni şi răi”, regele să-şi permită să alunge din sală un om sărac şi nefericit care nu are ţinută de nuntă şi să-l condamne la întuneric, la plâns şi scrâşnire din dinţi, căci spune textul „mulţi sunt chemaţi, dar puţin sunt aleşi”? Cum ni-l putem imagina pe Isus rostind astfel de cuvinte? Să încercăm să vedem mai de aproape acest text!

Un context exploziv

Parabola de astăzi este în continuarea celor pe care le-am ascultat în duminicile trecute. Într-un context exploziv, Isus îi contestă pe conducătorii lui Israel: ei nu împlinesc voinţa lui Dumnezeu (parabola tatălui şi a celor doi fii trimişi în via sa), se consideră proprietarii absoluţi ai „viei” (parabola viticultorilor ucigaşi) şi refuză în mod repetat invitaţia de a veni la nuntă, de a intra în „Împărăţie” (parabola de astăzi a nunţii fiului de rege). Această parabolă ascultată astăzi ia o turnură profetică: deoarece Israel, care a refuzat mesajele profeţilor, este pe cale să-l omoare şi Isus, „Regele s-a aprins de mânie, a trimis armata sa, a nimicit pe ucigaşi şi a dat foc cetăţii lor”. Biserica de la începuturi a citit în această exprimare evenimentele din anul 70, atunci când Ierusalim a fost asediat de către romani, iar templul a fost distrus. Şi chiar dacă ucenicii lui Isus sunt persecutaţi, la rândul lor, asta e tot o consecinţă a refuzului de reînnoire a vechiului Israel.

Toţi sunt invitaţi!

Aceşti primi creştini, ei înşişi de origine iudaică, vor să realizeze ceea ce profeţii Vechiului Testament au anunţat: un nou Israel, un nou Popor al lui Dumnezeu în care Dumnezeu să fie „totul în toţi”. Nu mai este necesar să fii evreu pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Este suficient să se înţeleagă că iubirea lui Dumnezeu este universală şi că nici un om nu este exclus, fie el bun sau rău. Toţi sunt chemaţi să intre în sala de nuntă.

Adesea îl imaginăm pe Dumnezeu ca fiind un stăpân exigent, unul care pedepseşte, care stă cu ochii pe noi gata să ne pedepsească pentru orice mişcare greşită pe care o facem. Adesea vedem şi cerul ca fiind un loc de plictiseală…

Dar iată că astăzi, aşa cum se întâmplă în multe pasaje din Evanghelie, Isus ni-l prezintă pe Tatăl său ca fiind cel care ne invită la sărbătoare, cel care vrea să ne facă părtaşi de fericirea lui. Tocmai de aceea Isus compară Împărăţia cu un banchet, o sărbătoare de nuntă. Se spune că o nuntă este reuşită nu atât când este o mâncare bună şi o băutură de calitate, cât mai ales atunci când este „atmosferă”, când se creează relaţii între nuntaşi, când cei invitaţi se bucură şi dansează împreună.

În fraternitate

Este tot sensul existenţei noastre care este aici în joc. Dacă cred că sunt născut din întâmplare şi că viaţa mea efemeră este angajată într-o luptă împotriva unei morţi inexorabile, atunci sentimentul este unul teribil de apăsător. Într-un astfel de caz, nu mi-ar rămâne decât să profit de mici momente trecătoare de bucurie. Dar dacă ştiu că trăiesc pentru că, din veşnicie Dumnezeu a voit ca eu să exist şi că el mă invită astăzi pentru a lua parte la bucuria sa, atunci absolut totul în viaţa mea cotidiană  prinde sens şi valoare. Tot ceea ce caut pentru a reuşi în viaţă (relaţii, întâlniri, iubire, bucurie şi pace), totul îmi este oferit în această Împărăţie a lui Dumnezeu care este o lume a fericirii şi a libertăţii. Este o lume de vis: a fraternităţii universale în care fiecare se recunoaşte, şi în care recunoaşte pe fiecare din fraţii săi, ca fiind copii ai aceluiaşi Tată. O lume în care sunt şi buni şi răi. O lume nu de mâine, din cer, ci una care trebuie să înceapă încă de astăzi, de pe pământ.

Curaj şi încredere.

Deşi sunt chemaţi la acest banchet de nuntă şi cei buni şi cei răi, totuşi la nuntă nu poţi participa oricum. Regele îl scoate afară din sală şi îl pedepseşte pe cel care nu este pregătit şi nu are hainele corespunzătoare.

Asta înseamnă că nu este suficient să primeşti Împărăţia ca şi „consumator”. Trebuie să-ţi însuşeşti manierele şi obiceiurile tipice Împărăţiei, adică manierele şi obiceiurile lui Cristos. Trebuie să fii „altoit în Cristos”, cum spune sfântul apostol Paul. Să munceşti asemenea lui şi cu el pentru a crea o lume mai fraternă. Dacă nu vom participa la construcţia unei lumi mai fraterne, mai umane, atunci vom fi nişte profitori care vor fi alungaţi la un moment dat din sala nunţii.

Iată invitaţia Domnului de astăzi: angajaţi-vă cu mult curaj şi încredere în îmbrăcarea lumii cu „haina lui Cristos”!