Ieremia …

Ce destin a avut profetul Ieremia! Nimic nu anunţa această misiune pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o, aceea de a fi, într-un fel, purtătorul său de cuvânt faţă de poporul său într-o epocă dramatică a istoriei acestui popor. El se prezintă ca fiind un mare singuratic, neînţeles şi persecutat, neiubit de nimeni, începând cu familia sa. El nu va fi niciodată căsătorit… Nu va fi niciodată tată…. Închis, brutalizat, deţinut politic, el îşi va sfârşi zilele vieţii în exil. Toate acestea deoarece el a fost chemat într-o misiune, o misiune pe care a încercat să o refuze.

Ba mai mult, el a trebuit să transmită poporului lui Dumnezeu un mesaj pe care acesta nu-l va asculta. Toate acestea s-au întâmplat pentru că Dumnezeu a intrat violent în viaţa lui. L-am ascultat în prima lectură din această duminică, adresându-se lui Dumnezeu: „Tu m-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus”. Traducere este eufemizată puţin. TOB a tradus un pic altfel: „Ai abuzat de naivitatea mea; da, am fost naiv; ai făcut uz de forţă cu mine pentru a-ţi atinge scopurile”, iar altă variantă a Bibliei traduce aşa: „Tu m-ai forţat”, m-ai agresat. De asemenea, adaugă această traducere: „toată lumea face mişto de mine”.

 

Acesta este destinul profetului. Un destin de care nu poate scăpa, dar pe care l-a acceptat cu mare dificultate; voia să renunţe: „Nu mă voi mai gândi la el, nici nu voi mai vorbi în numele lui”, spune el. Dar iată, era „ca un foc mistuitor” în adâncurile fiinţei sale. El va merge până la urmă la sfârşitul misiunii sale, pentru că seducţia lui Dumnezeu este mai puternică decât orice.

… Şi Isus

Experienţa prin care a trecut profetul Ieremia, este aceeaşi prin care va trece şi omul-Isus. Sunt impresionat să aud astăzi, spunând încă o dată în timp ce vorbea despre misiunea sa, că „trebuie să meargă la Ierusalim…” TrebuieNu este un moment de distracţie cel care urmează. Contradicţiile cu mai marii poporului, încercările, arestarea, patima şi moartea fac parte din destinul său; ele sunt parte inerentă a misiunii sale: el trebuie să moară. Isus ştie că această a doua parte a vieţii sale publice care urmează să înceapă va fi dificilă; el simte acum teama si chiar angoasa – o angoasă cu care ne vom mai întâlni în Ghetsemani – dar trebuie să fie ascultător, ascultător până la moarte.

Geografia Evangheliilor nu este o geografie oarecare, ci este o şcoală. Este o geografie, aş spune, „simbolică”. Matei localizează episodul la Cezareea lui Filip, cel mai mare oraş din partea de Nord a Israelului. Acolo, mai întâi, face o „evaluare” a credinţei ucenicilor, întrebându-i pe discipolii săi ce cred oamenii despre el şi ce cred ei înşişi despre el. La această întrebare despre persoana sa, Petru dă răspunsul perfect. Dar nu este suficient să ştii ceva despre personalitatea lui Isus. El trebuie să ajungă şi la o cunoaştere personală, care se traduce şi în cunoaşterea misiunii sale.

Aici, în Cezareea lui Filip, Isus va face o cotitură, se va întoarce spre Sud, spre Ierusalim. Până în prezent, mulţi l-au urmat cu entuziasm, voind chiar să-l facă rege. Acum, însă, – şi Isus ştie asta – se îndreaptă spre dispute aprinse, neînţelegeri… El ştie că vor urma abandonul şi trădarea celor care l-au urmat până acum. El se îndreaptă acum spre un eşec aparent şi spre moarte, dar „trebuie” să treacă prin toate astea. Acesta este destinul lui. Şi Simon-Petru este respins şi numit chiar „Satană”, pentru că el nu vrea să se realizeze ceea ce tocmai afirmase prin exprimarea identităţii Învăţătorului său: Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Era de neconceput pentru el, ca Mesia al lui Dumnezeu să aibă parte de un destin atât de lamentabil! Era contrariul a ceea ce spuseseră Scripturile despre Mesia…

Noi, de asemenea…

Isus a vrut să mai spună încă ceva: aceasta nu este doar soarta sa, ci este soarta tuturor celor care sunt invitaţi să-l urmeze. Nu doar Petru şi tovarăşii săi, dar şi dumneavoastră, şi eu, şi toţi cei de astăzi. Iată, aici ne blocăm foarte mulţi dintre noi. Am vreau, parcă, asemenea lui Ieremia, să exclamăm: „Nu mă voi mai gândi la el! Nu voi mai vorbi în numele lui”! Am vrea să punem frâna, pentru că nu ne-am fi dorit să fim angrenaţi într-un astfel de drum. Nu sunt un „maso”, cum se spune astăzi!

Şi totuşi, orice drum pe care ni se cere să mergem cere alegeri care costă şi care, de multe ori, sunt foarte dureroase (sigur, pe un plan pur uman). Începând cu alegerile de zi cu zi, în lucrurile mici, şi terminând cu marile decizii care privesc viaţa noastră. În caz contrar, dacă cedez să merg mai departe, dacă stau în indecizie, nu voi fi niciodată un om. Priviţi la viaţa dumneavoastră profesională sau în viaţa afectivă şi familială, şi veţi vedea că totdeauna se verifică acest adevăr. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să ne lăsăm pradă descurajării. Nu putem prinde doi iepuri dintr-o lovitură şi nu putem împăca şi iepurele şi varza, spune înţelepciunea populară. Mai mult decât atât, întotdeauna pe plan pur uman, orice angajament în favoarea altora, pentru o cauză umanitară, de exemplu, cere alegeri care costă şi care sunt adesea dificil de asumat până la capăt.

Cu atât mai mult se întâmplă acest lucru, ne spune Isus astăzi, atunci când vine vorba de a fi fideli misiunii noastre de creştini. Dacă vrem să călcăm pe urmele lui Isus, va trebui să facem adesea alegeri dureroase: fie să ne comportăm altfel decât ceilalţi, să murim pentru noi înşine. În astfel de momente, vom descoperi că Isus a trebuit să moară. Aceasta a fost „taxa” pe care a plătit-o el. Asemenea lui, şi noi suntem chemaţi să murim pentru noi înşine… Dar să nu uităm: în această moarte este plinătatea vieţii.

Certitudine iubirii

Secretul misterios al acestui comportament, aparent dureros, este certitudinea iubirii. A iubirii cu care suntem iubiţi. Isus a înţeles acest lucru şi s-a abandonat Tatălui său. Desigur, pe cruce a exclamat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”… Dar să nu uităm faptul că aceste cuvinte sunt un citat dintr-un psalm de încredere în Dumnezeu, care îi salvează pe cei săraci; trebuie să ne amintim, de asemenea, că ultimele cuvinte ale lui Isus pe cruce dau mărturie despre încrederea extraordinară în dragoste Tatălui său: „În mâinile tale, Tată, îmi încredinţez sufletul meu”. El semnează astfel, în câteva cuvinte, toată călătoria sa pământească, cea pe care o exprimase deja în Evanghelia ascultată astăzi: „Cine va voi să-şi salveze viaţa, o va pierde; iar cine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va salva”.

Aceasta este problema: atunci când suntem tentaţi să ne refugiem în tăcerea complicităţii, în timp ce ne îngrozim de misiunea noastră, dragostea lui Cristos ne cuprinde ca un foc ce arde în inimile noastre. Pâinea cu care ne vom hrăni la această Sfântă Liturghie va fi în noi ca un foc mistuitor care ne va proteja de orice laşitate şi ne va permite să iubim până la moarte, asemenea Maestrului nostru, Cristos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.