Chiar şi astăzi

La ora la care vă vorbesc eu acum, sute de mii de copii sunt în pericol de moarte. Am citit nu demult într-un cotidian: „În ultimele zile, Programul Alimentar Mondial, care se află în subordinea ONU, avertizează că, în cazul în care comunitatea internaţională nu răspunde în termen de două luni, 14 milioane de oameni sunt ameninţaţi să moară de foame în cinci ţări din Africa: Etiopia, Eritreea, Somalia, Kenya şi Uganda”. Cu siguranţă există, din păcate, şi alte regiuni ale lumii ameninţate de aceeaşi situaţie.

Această dramă, care există şi astăzi în unele ţări, reprezintă vârful unei drame care se regăseşte peste tot: câţi bărbaţi, femei şi copii, chiar şi astăzi, în ţările noastre dezvoltate, nu se întreabă unde vor găsi hrana cea de toate zilele? Să ne amintim cuvintele lui Mao Tse Tong, care spunea: „Care este cel mai important lucru? Cel mai important lucru este acela de a avea ce să mănânci în fiecare zi”. Noi nu trebuie să uităm asta niciodată.

 

Contextul

Evanghelia după Matei subliniază că de două ori Isus s-a „retras” din faţa unui pericol iminent: prima dată în timpul arestării lui Ioan Botezătorul, iar a doua în contextul executării sale de către Irod. În acest context – în momentul în care Isus era în barcă şi voia să se retragă în pustiu – Evanghelia ne relatează minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor. Isus a fost respins de către conaţionalii săi din Nazaret, asemenea vărului său Ioan care a plătit cu viaţa mărturia lui. Tocmai de aceea, acum Isus face un pas înapoi. Mulţimile îl opresc. Nu are nici o şansă sa-şi ia acum câteva momente de reflecţie şi de rugăciune. Imediat mulţimea îl vede şi îl urmăreşte, iar el se umple de compasiune faţă de ea. Prin urmare, el răspunde imediat nevoilor urgente ale oamenilor: îi vindecă şi îi hrăneşte. În timp ce Marcu şi Luca ne spun că Isus, în acel moment, i-a învăţat multe lucruri despre Împărăţia lui Dumnezeu (chiar dacă ei aveau nevoie, poate de altceva), Matei afirmă că Isus a mers direct la esenţial. În timp ce ucenicii săi îi sugerează lui Isus să îi trimită pe oameni acasă pentru că sunt în deşert, Isus le răspunde cu aceste cuvinte pe care ni le-a lăsat şi nouă ca datorie: „Daţi-le voi să mănânce”!

Amintiri şi noutate

Dacă evangheliştii au simţit nevoia de a relata de şase ori o minune pe care a făcut-o Isus hrănind mulţimile, acest lucru nu a avut ca scop de a se sublinia senzaţionalul. Desigur, pentru cei care au fost martori şi beneficiari, acesta a fost un gest extraordinar, un gest atât de impresionant încât evanghelistul Ioan aminteşte că mulţimile voiau să-l facă rege. E normal! Gândiţi-vă puţin: un om care este capabil să vă hrănească, ba mai mult, să vă hrănească în mod gratis! Dar eu cred că pentru discipoli esenţialul nu a fost acesta. Minunea pe care a făcut-o Isus a devenit pentru primele comunităţi creştine o prefigurare a mesei euharistice.

Haideţi să ne gândim puţin: deşertul, locul foamei şi al setei, este locul călătoriei poporului ales, călăuzit şi hrănit de Dumnezeu pe tot parcursul său, în cei patruzeci de ani.

Amintiţi-vă, totodată, gestul profetului Elizeu, care, de asemenea, a hrănit o mulţime înfometată.

Să ne amintim, în cele din urmă, de toate profeţiile din Vechiul Testament care au descris timpurile mesianice ca fiind timpuri de fericire şi de abundenţă. Am auzit în prima lectură a zilei cum profetul Isaia anunţa aceste zile minunate în care vor putea consuma mâncăruri alese. O lume în care nu va mai fi foame!

Să ne amintim acum şi de  masă euharistică ce ne-a adunat astăzi aici, în Biserică. Aţi observat cum Evanghelia după Matei foloseşte cuvintele din relatarea instituirii Euharistiei din Joia Sfântă: „a luat pâinea … a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor … „.

Dăţi-le voi să mânânce

Atenţie! Să nu luăm aceste cuvinte ca şi cum ne-ar spune Isus: „ziua de mâine va fi mai bună, curaj”! Ceva de genul: aşteaptă şi speră! Isus nu vrea ca ucenicii Lui să rămână insensibili la problemele oamenilor din jurul lor. Tocmai de aceea le spune: „Daţi-le voi să mănânce „! Fără promisiuni, fără braţe încrucişate, fără promisiuni utopice. Acum este timpul de a acţiona, nu mâine, nu altădată. Aduceţi ceea ce aveţi pentru a împărţi cu ceilalţi! Nu ţineţi doar pentru voi! Aţi observat acest lucru: Isus le cere să aducă ceea ce au ei ca hrană. Fără această mică parte oferită de noi, nimic nu este posibil. Dumnezeu are nevoie de oameni. Pentru mântuirea lumii, el are nevoie de colaborarea noastră. El are nevoie să i se dea totul. Fără această parte mică a noastră, Dumnezeu nu poate ajuta. Chiar daca este foarte mică contribuţia noastră, chiar dacă înseamnă aproape nimic: cinci pâini şi doi peşti! La final va ieşi un contrast incredibil între sărăcia noastră oferită şi enormitatea harului lui Dumnezeu care face să sporească darul nostru umil.

Pentru o lume nouă

Deci, să ne amintim contextul în care Isus a hrănit mulţimile! Ştiind că martiriul lui Ioan Botezătorul este o anticipare a propriului său martiriu, Isus nu se închide în el însuşi: el se gândeşte tot la oameni, faţă de care este cuprins de compasiune. Ei bine, este mereu astăzi ca şi atunci, în deşerturile lumii noastre, în care celebrăm Euharestia. Nu putem ignora mizeria din lume, victimele terorismului, ura şi duşmănia umană, victime bolii SIDA şi ale tuturor felurilor de epidemii, victimele nedreptăţilor, intoleranţa, rasismul şi toate crizele economice. Aceasta este lumea noastră, ca şi cea de atunci. La fiecare Euharistie Isus ne repetă: „Daţi-le voi să mănânce”! Trebuie să profităm de această lume nouă, creată de Euharestie. O lume bazată pe comuniune şi nu pe bani, pe dialog nu pe dominaţie şi rivalitate. O lume bazată pe dragoste. Astăzi, ca şi atunci, avem nevoie de această pâinea frântă pentru o lume nouă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.