Biserica de la Rusalii si Biserica de astazi

„În seara primei zile a săptămânii, de frica iudeilor, ucenicii au încuiat uşile casei în care se aflau”. Această primă frază a Evangheliei pe care tocmai am ascultat-o m-a lovit în mod special. Ziua învierii lui Isus este pentru ei o zi plină de emoţii puternice şi de sentimente de frică.

După arestarea şi, mai ales, după moartea Domnului lor pe cruce, ei şi-au pierdut orice speranţă. Credeau că nu vor mai auzi glasul profetului galilean care le-a predicat venirea împărăţiei lui Dumnezeu. Ei nu mai sperau să vadă minunile lui. Moartea a pus punct minunatei aventuri pe care au experimentat-o în preajma lui.

Dar iată că acum Domnul cel înviat apare în mijlocul prietenilor săi. Temerile lor fac loc bucuriei. Frumoasa aventură va reîncepe pe drumurile Galileii şi ale Iudeii. Este timpul pentru restabilirea Împărăţia lui Israel. Sunt misterioase cuvintele Maestrului lor: „După cum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Oare au înţeles ei sensul cuvintelor lui Isus: „A suflat asupra lor şi le-a spus: Primiţi pe Duhul Sfânt”?

Cartea Faptele Apostolilor ne-a relatat următorul fapt: în dimineaţa de Rusalii, apostolii si ucenicii erau împreună. Aceşti oameni, după moartea lui Isus se gândeau numai cum să se ascundă şi să stea departe de mulţime. Dar deodată, cu multă îndrăzneală au început să proclame minunile lui Dumnezeu: „Pe acest Isus din Nazaret, omul pe care Dumnezeu l-a acreditat în faţa voastră prin minuni şi semne mari în popor, Dumnezeu la înviat”. Ce schimbare în viaţa acestor oameni! De fapt, Duhul Sfânt este cel care, coborând asupra lor, i-a întărit în credinţă şi i-a ajutat să dea o astfel de mărturie, uimind mulţimile.

Biserica din ziua Rusaliilor este, aşadar, o Biserică ce dă mărturie, proclamând credinţa ei în Isus cel înviat. Prima predică a lui Petru ne este cunoscută: „Să ştie toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit”.

Biserica din ziua Rusaliilor este o Biserică dornică de Cuvântul lui Dumnezeu, din care se hrăneşte; este o biserică dedicată rugăciunii, atentă să primească învăţătura apostolilor. Este Biserica iubiri fraterne şi a comuniunii, unită în celebrarea Euharistiei.

Biserica din 2011 este, de asemenea, ca în ziua Rusaliilor, cea pe care Duhul Sfânt o animă şi îi dă viaţă, cea care luminează şi purifică, cea care întăreşte în luptele cu forţele răului, ale erorilor, ale minciunii, ale seducţiilor tuturor idolilor moderni.

Biserica din 2011 este cea care se străduieşte să stabilească pe pământ domnia lui Isus Cristos, nu recurgând la facilităţile oferite de bani şi prestigiu, ci proclamând Cuvântul lui Dumnezeu; este cea care încearcă să reunească întreaga familie umană într-o mare comunitate chemată la o viaţă fraternă.

Biserica din 2011 este cea care ia apărarea omului, chip şi asemănare a lui Dumnezeu; este cea care îi trimite pe membrii săi printre oameni, printre fraţii şi surorilor lor, pentru a pune bazele relaţiilor sociale clădite pe respect, iubire, dreptate, libertate, realizând astfel planul de mântuire pe care Dumnezeu ni l-a promis.

Biserica din 2011 nu pierde din vedere „cerul nou şi pământul cel nou”, la care se referă Apocalipsa. Sarcina ei pe pământ nu este aceea de a ascunde cerul: „Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii… Dumnezeu cu ei va fi Dumnezeul lor”.

Această Biserică din anul 2011 nu încetează să amintească omului de astăzi cuvintele lui Isus: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu… Nu lucraţi pentru hrana cea trecătoare, ci pentru cea care rămâne pentru viaţa veşnică”.

În lumina cuvintelor lui Isus, este momentul să ne întrebăm: comunităţile noastre creştine seamănă cu Biserica din ziua de Rusalii? Avem noi, creştinii, încredere puternică în Domnul nostru cel viu? Creştinii îndrăznesc să proclame Vestea Bună a Evangheliei? Creştinii sunt bucuroşi să împărtăşească cu ceilalţi ceea ce au (bunuri materiale şi spirituale)? Într-un cuvânt, îl lăsăm noi, creştinii, pe Duhul Sfânt să lucreze în noi?

O admirăm pe Maica Tereza de Calcuta, pe abatele Pierre şi pe mulţi alţii. În foarte multe ţări din lume creştinii sunt persecutaţi pentru că vor să trăiască după logica credinţei lor. Ştim foarte mulţi bărbaţi, femei, tineri, copii care, cu toată simplitatea, se dedică slujirii celorlalţi. Ştim pe mulţi creştini care militează pentru pace, pentru dreptate şi libertate.

Dar ştim, de asemenea, creştini cărora le este frică să-şi asume cerinţele Evangheliei, creştini care se complac în mediocritate şi în monotonie, sau care se refugiază în contemplarea nostalgică a Bisericii de altădată şi care nu îndrăznesc să îşi asume responsabilităţi concrete în acest astăzi al istoriei. „Acest popor mă cinsteşte doar cu buzele, a spus Isus odată, dar inima lor este departe de mine”.

Sigur, sunt mulţi care nu gândesc cum gândim noi şi care nu cred ceea ce credem noi. Sunt mulţi care îl refuză pe Duhul Sfânt. Tocmai în mijlocul lor suntem chemaţi să dăm mărturie despre acţiunea Duhului şi despre roadele lui în noi.

Duhul Sfânt i-a transformat pe apostoli. El i-a scos din ghetoul lor şi ia condus să proclame vestea bună a mântuirii. Să ne lăsăm transformaţi şi noi, asemenea lor, de acelaşi Duh! Să deschidem minţile şi inimile noastre pentru a primi Suflul său, care ne va ajuta să înţelegem mai bine mesajul lui Isus, să-i iubim mai mult pe fraţii noştri şi să le transmitem Evanghelia cu un zel reînnoit pe care nimeni şi nimic nu ni-l poate diminua.