Duminica a treia din TP: Isus ni se alătură pe drum…

0
951

Bizar!

Dacă e să deschidem Evanghelia după Luca, dar mai ales capitolul 24, vom fi surprinşi să constatăm importanţa pe care evanghelistul Luca o dă acestui episod, cu ucenicii care se îndreaptă spre Emaus. Nu vom observa doar că aceasta este prima apariţie a lui Isus înviat, dar vom observa şi faptul că Isus, în ziua de Paşti, merge câţiva kilometri cu doi discipoli necunoscuţi, luând chiar şi masa cu ei. Ne surprinde acest lucru cu atât mai mult cu cât evanghelistul Luca, în acelaşi capitol, aminteşte doar în treacăt apariţia celui înviat lui Petru, de exemplu.

Acest lucru pare să ne sugereze ideea unei dezbinări în Biserica din acel moment, decapitată, fără structură, fără misiune. Pietrele, cei unsprezece apostoli, ar fi avut mai mare nevoie de o întâlnire cu Isus cel viu; o întâlnire care i-ar fi putut ajuta să crească mai mult în credinţă şi, în cadrul căreia, puteau primi mai multe explicaţii şi sfaturi. Dar nu! Luca ne spune că Isus a oferit prioritate şi explicaţii celor doi discipoli necunoscuţi: Cleofa, al cărui nume este amintit aici pentru prima şi ultima dată în Sfânta Scriptură, şi însoţitorul său, al cărui nume nici măcar nu îl cunoaştem. După această întâlnire extraordinară, ei s-au întors la apostoli, pentru ca apoi să dispară din orice relatare. Nicăieri nu vom mai auzi vorbindu-se despre ei. Ei cad în uitare… Ce ar putea însemna oare acest lucru?

 

Tu şi eu…

Ei bine, cred că aceşti doi ucenici anonimi sunteţi dumneavoastră, sunt eu, sunt toţi cei care merg pe drumul vieţii, cu întrebările lor, cu speranţele şi deziluziile lor, căutând un sens pentru care să trăiască. Toţi semănăm cu Cleofa şi cu însoţitorul său. Ei cunoşteau ultimele ştiri ale acelei dimineţi: femeile care au găsit mormântul gol, doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb care le-au vestit că Isus a înviat, dar nu s-au lăsat deloc convinşi. Aşa se întâmplă mai mereu: bărbaţii nu ascultă femeile! Noi semănăm toţi cu aceşti doi drumeţi: asemenea lor, oare nu ni s-a întâmplat niciodată să ne îndepărtăm de Ierusalimul Biserici? Dar pentru a merge unde?

Este fascinant să vedem cum Isus se apropie de ucenicii săi în momentul în care ei se despart de Biserică. După Luca, îndepărtarea de Ierusalim este un act de deznădejde. Cei doi bărbaţi se îndepărtează de Biserică, de comunitatea celor unsprezece din cauza deznădejdii. Ei se separă de grup. Discută aprins (sau s-ar putea traduce mai corect „se ceartă”). Separaţi de grup, ajung să fie separaţi şi între ei. Isus nu îi opreşte. El nu le blochează călătorie, ci merge cu ei şi îi ascultă.

Evanghelizarea

Evanghelia ni-l prezintă mai întâi pe Isus ca model de evanghelizator. În primul rând, el se alătură oamenilor în drumul vieţii lor. Şi apoi, mergând alături de ei, îi lasă să vorbească despre experienţele vieţii lor, despre speranţele şi decepţiile lor.  Numai după aceea el le deschide ochii prin lumina Scripturii pentru ca ei să poată înţelege sensul evenimentelor. Deci, iată două aspecte ale evanghelizării: mai întâi trebuie să-i asculţi pe oameni pentru ca apoi să le luminezi viaţa cu lumina Scripturii. Vedeţi cum este ineficient şi incorect să doreşti să impui adevărul Evangheliei unor oameni care au o grămadă de preocupări şi de griji în viaţa lor. Trebuie să începem întotdeauna prin a-i asculta îndelung, cu atenţie, cu inima. Atunci şi numai atunci Cuvântul lui Dumnezeu poate deschide perspective valoroase şi poate găsi răspunsuri valide la întrebările vitale ale oamenilor de astăzi. Iată cât de mult contează să te apropii de oameni, să mergi alături de ei pe drumul vieţii…

Reţine-l pe străin!

O remarcă a Sfântului Augustin m-a lovit. El scrie: „Şi tu, dacă vrei viaţă, fă ceea ce au făcut ei şi îl vei recunoaşte pe Domnul: Domnul era ca un ca un călător care mergea departe, dar ei au reuşit să-l reţină cu ei: „Rămâi cu noi căci se face seară”. Reţine-l pe străin, şi îl vei recunoaşte pe Mântuitor”. Pentru sfântul Augustin, apariţia lui Cristos cel înviat, care s-a apropiat de cei doi bărbaţi şi de preocupările lor de moment, răspunde unei nevoi a celor doi: primirea străinului şi invitaţia de a intra în han cu ei pentru cină şi pentru repausul de noapte, „căci ziua e pe sfârşite”. Aici vom găsi o constantă a întregului mesaj evanghelic: primirea străinilor, a celor în trecere, a acelora care sunt diferiţi faţă de noi, pentru a ajunge să-i recunoaştem: „Ceea ce aţi făcut unuia dintre aceştia mici care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut”. Cleofa şi însoţitorul său au invitat un străin în trecere care voia să meargă mai departe: ei îl vor recunoaşte în el pe Cristos însuşi.

Recunoaşterea

Ei l-au invitat la masa lor. Şi iată că este el cel care îi cheamă la masa lui. El frânge pentru ei pâine, le dă să mănânce. Atunci abia ajung să-l recunoască. Ei l-au recunoscut – este Isus cel pe care l-au urmat cu câteva zile în urmă. Ei vedeau înainte în Isus un om obişnuit, ca tine si ca mine, un om în carne şi oase. Dar vor parcurge un itinerar de la a cunoaşte la a re-cunoaştere: ei erau foarte decepţionaţi în momentul în care au văzut moartea Omului-Isus. Dar iată că acum, în semnul frângerii pâinii, ei ajung să recunoască în el natura divină – pe Domnul înviat, cel care va rămâne cu ei până la sfârşitul veacurilor.

Din beneficiari în evanghelizatori

Ei îl recunosc. Şi imediat nu-l mai pot vedea. Viziunea a fost de un moment. Acum există în ei certitudinea unei prezenţe infinit mai intime şi mai adevărată. De aceea ajung să spună: „nu ne ardea inima când ne vorbea pe drum”? În sfârşit, nu se mai pune problema de a rămâne pe loc sau de a merge la culcare. Imediat reiau drumul spre Ierusalim, spre Biserică, spre fraţii rămaşi „acasă”, pentru a le transmite şi lor marea veste bună că Învăţătorul lor a înviat şi este viu. Beneficiarii primei „evanghelizări pascale”, care au fost ei înşişi, devin la rândul lor „evanghelizatori”, purtători ai veştii celei bune.

Şi noi, de asemenea, putem descoperi semnele prezenţei lui Isus cel înviat în viaţa noastră şi să ne transformăm în martori, în semne care bine vestesc misterul învierii. Vom reuşi să facem acest lucru doar dacă ne vom deschide ochii credinţei – însoţindu-i pe ceilalţi, mergând cu ei pe drumul vieţii şi adunându-ne cu toţii în Biserică pentru a celebra Euharestia, Frângerea Pâinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.