O zi mai altfel… O meditaţie mai altfel…

Fiecare om are anumite momente de cotitură în viaţa lui, din care are de învăţat foarte multe şi care îi schimbă perspectiva asupra întregii sale vieţi. Ei bine, meditaţia la care am luat parte sâmbătă, 26 martie, alături de ceilalţi cercetaşi exploratori a schimbat cu siguranţă convingerile multora dintre noi.

De ce? Pentru că părintele Vasile Petrişor, asistentul nostru spiritual, ne-a vorbit despre haosul din vieţile oamenilor contemporani nouă şi modul cum ei se depărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Dar poate că asta nu ar fi făcut meditaţia una esenţială pentru noi dacă el nu ar fi continuat, rugându-ne să ne deconectăm de tot ce este în jurul nostru şi să ne gândim în linişte deplină, pentru un sfert de oră cel puţin, la vieţile noastre, la ceea ce dorim să facem în viaţă, dacă suntem mulţumiţi de felul cum suntem sau dacă este nevoie să ne schimbăm pentru a ajunge unde dorim…

Unii au ieşit şi s-au plimbat în grădină, alţii au rămas înăuntru. Lăsaţi singuri cu gândurile noastre, am reuşit să evaluăm un şir întreg de întâmplări, de planuri, de aspiraţii şi visuri, de bucurii, tristeţi, de temeri, de fapt,  tot ceea ce ne-a înconjurat până în acel moment, inclusiv oamenii pe care ne-am bucurat să îi avem alături sau nu. S-au petrecut atunci schimbări în sufletul fiecăruia, pentru că am putut să ne oprim în acele momente şi să ne uităm înapoi, pentru a şti cum vom merge mai departe şi ce va trebui să facem pentru a reuşi în tot ce ne-am propus. Am văzut feţele triste care realizau că nu totul a fost perfect până atunci şi că poate uneori, ar fi trebuit să procedeze altfel, iar mai apoi, zâmbetele ascunse atunci când îşi promiteau că de mâine totul va fi diferit.

Jocul în care trebuia să creăm un spot publicitar sau o scenetă care să evidenţieze societatea actuală ne-a demonstrat încă o dată că am ajuns cercetaşi pentru că vrem să lăsăm lumea un pic mai bună decât am găsit-o, să facem o schimbare în bine, oricât ar fi ea de mică, să ştim că ne-am îndeplinit scopul şi că cineva va fi mai fericit pentru că noi am fost acolo atunci când era nevoie. Împărţiţi în 3 grupe, trebuia, însă, mai întâi, să vorbim despre ce caută oamenii în ziua de azi, dar şi ce căutăm noi, o concluzie la ce reflectasem până atunci. Toţi am realizat un lucru: că oamenii caută fericirea. În diferite locuri, în diferite moduri, fericiri care nu se aseamănă între ele pentru că sunt ceea ce fiecare dintre noi tinde să obţină mai devreme sau mai târziu: bani, putere, o familie, bucuria celorlalţi,  plăcere, faimă… În multitudinea de idei şi păreri personale la care ne-a supus exerciţiul de imaginaţie am reuşit să ne confesăm, să ne facem cunoscute gândurile ascunse, dorinţele. Nu numai că ne-am cunoscut mai bine pe noi înşine în acea zi, dar am aflat lucruri despre ceilalţi pe care, poate, nu le-am fi aflat niciodată.

După aplauzele publicului pentru actorii aspiranţi, ne-am aşezat la locurile noastre şi pe grupe, am expus ideile principale ale discuţiilor dintre noi. Am înţeles atunci că fericirea este o stare de bine, de împlinire sufletească, la care nu se poate ajunge fără ajutorul lui Dumnezeu; că este foarte important să ştim ce ne face fericiţi şi ce suntem dispuşi să facem pentru a obţine acel lucru; că dacă iubim, trebuie să dăruim şi nu să cerem, pentru că iubirea asta înseamnă, să te dăruieşti trup şi suflet pentru ceva sau cuiva.

Cum am fi putut noi, aşadar, să părăsim clădirea impozantă care ne-a intimidat la început fără să fi simţit ceva nou printre gândurile şi concepţiile noastre? Fără să ne simţim mai bucuroşi şi puţin mai aproape de Dumnezeu? Au fost într-adevăr câteva ore splendide, profunde, în care am făcut ceea ce aveam cu toţii nevoie: să petrecem câteva momente cu noi înşine,departe de tumultul vieţii.