Această întâlnire dintre Isus şi samariteană putea să nu aibă loc. Teoretic, Isus nu ar fi trebuit să treacă prin Samaria. Evreii pioşi evitau această regiune din cauza unei rivalităţi foarte vechi. Şi totuşi, ceea ce l-a condus pe Isus şi pe această femeie să se întâlnească a fost „setea” lor: pentru Isus a fost setea „de a căuta şi salva ceea ce era pierdut”, iar pentru samariteană a fost setea materială, care, de fapt, reflecta căutările ei interioare pentru iubire şi adevăr.

Totul începe cu un dialog al surzilor. Cei doi nu sunt pe aceeaşi lungime de unde. Isus are iniţiativa şi îndrăzneşte să ceară apă de la ea.

Conform legii iudaice, el nu ar fi trebuit să intre în contact cu această străină, cu atât mai mult cu cât şi recipientele erau considerate impure. Dar, în relatarea acestui episod, descoperim că misiunea lui Isus nu se limitează la poporul evreu. El a venit pentru a-i chema la mântuire pe toţi oamenii, chiar şi pe păgâni.

 

În paginile Sfintei Scripturi descoperim, într-adevăr, un Dumnezeu care vine să-i întâlnească pe oameni şi care face mereu primul pas spre ei. Este ceea ce se întâmplă şi în cazul femeii din Samaria. Dar este adevărat şi în cazul fiecăruia dintre noi. Nu atât noi îl iubim pe Dumnezeu, cât mai ales el ne iubeşte pe noi, pentru că el este mereu primul. Iubirea noastră nu poate fi decât un răspuns la iubirea lui.

Iată-l, deci, pe Isus care încearcă să-i explice acestei femei că adevărata ei sete nu este cea care crede ea. Şi îi explică, prinzând-o la colţ: „du-te cheamă-l pe bărbatul tău şi vino cu el”. Prin această invitaţie, Isus coboară în conştiinţa tulburată a femeii care, cu cei cinci soţi ai săi, bea numai apă murdară. Isus face să se ridice la suprafaţă păcatul pentru a-l elimina. El vrea să trezească în ea o altă sete, setea de Dumnezeu. Această transformare putea schimba modul ei de a crede şi de a se ruga.

Evanghelia ne vorbeşte, de asemenea, despre cinci bărbaţi ai femeii. De fapt, este o situaţie ireală într-un mediu care nu tolera decât trei căsătorii succesive. Dar aici cuvântul soţ este simbolic. El desemnează cele cinci divinităţi păgâne ale samaritenilor (2Reg 17, 25-34). Soţul pe care îl are acum femeia nu este adevăratul Dumnezeu.

Aceasta este o bună ocazie pentru noi toţi de a ne întreba asupra falşilor zei moderni de care ne lăsăm adesea ademeniţi; aceste divinităţi se numesc: confort, putere, reputaţie, individualism, bani etc. Postul Mare ne oferă ocazia de a ne întoarce lângă fântână. Acolo Isus vrea să ne întâlnească pe fiecare pentru a declanşa în noi o sete nouă. „Nu vă împietriţi inimile ca în pustiu”! Să-i permitem Veştii celei Bune aduse de Cristos să intre în lume prin noi!

Simbolismul fântânii este unul foarte puternic. În lumea noastră occidentală s-a cam pierdut acest simbolism pentru că apa vine în casele noastre prin conducte. Dar în textele biblice, fântâna este o imagine foarte puternică. Apa este viaţa lui Dumnezeu pe care noi o bem. Astăzi Isus se prezintă ca apă a vieţii care dă viaţă. Aceasta este cea care ne cheamă pe toţi pentru a spăla în ea chiar şi cele mai mari păcate. Apa dă viaţă, dar apa şi purifică. Când haina Botezului nostru este murdară, noi o putem spăla cu apa lui Isus. Drumul nostru creştin este adesea obosit de îndoială, de eşecuri, de aspiraţii nesatisfăcute. Credem adesea că putem găsi fericirea în lucruri şi bunuri, dar în cele din urmă rămânem dezamăgiţi.

Astfel, asemenea samaritenei, suntem chemaţi să mergem la izvor, la fântână, şi să stăm aproape de Isus care ne aşteaptă acolo. Aceasta este experienţa pe care o trăim ori de câte ori ne întâlnim cu un preot pentru Sacramentul Spovezii. Şi bineînţeles, această întâlnire personală cu Cristos se face în rugăciune, atunci când medităm textele biblice şi, mai ales, în Euharestie. Postul Mare este un timp favorabil pentru a ne potoli setea noastră după Cristos şi de a găsi Izvorul vieţii adevărate.

În momentul în care îl întâlnim pe Cristos, totul se schimbă în viaţă. Este exact ceea ce s-a petrecut cu femeia din Evanghelie. Ea a renunţat la ulciorul său deoarece dispune acum de un izvor interior. Ea merge în sat şi spune oamenilor: veniţi şi vedeţi un om care mi-a zis tot ce am făcut; nu este el oare Mesia? Mărturia ei a fost importantă. Dar ceea ce i-a condus pe samariteni să creadă a fost, însă, lucrarea lui Dumnezeu în inimile lor.

Este la fel şi astăzi. Suntem trimişi pentru a da mărturie despre Vestea cea bună. Dar Duhul lui Dumnezeu ne precede întotdeauna. Cu samariteana şi cu milioane de creştini din întreaga lume, noi proclamăm: Noi ştim că Isus este cu adevărat Mântuitorul lumii.

Astăzi, Doamne, tu ne-ai adunat pentru a ne arăta şi a ne oferi apa vieţii, apa care potoleşte orice sete. Tu vii pentru a locui în noi. Ajută-ne să fim, asemenea samaritenei, mesageri ai iubirii tale. Amin.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.