Moment de rugăciune pentru Postul Mare

Preot: Doamne Isuse Cristoase, am venit la tine în această seară pentru a răspunde invitaţiei pe care ai făcut-o odinioară apostolilor, de a veghea şi a se ruga măcar o oră cu tine… Tu ne-ai chemat, aşa cum i-ai chemat pe apostolii tăi în Grădina Ghetsemani, pentru a se ruga alături de tine ca să nu cadă în ispită. Suntem în faţa ta, o Isuse, şi, asemenea apostolului Ioan în Cenacol, ne plecăm capul la pieptul tău pentru a asculta inima ta care doreşte să vorbească inimilor noastre însetate de iubire.

Fii alături de noi, o Isuse, şi alungă din noi tot ceea ce ne împiedică să stăm cu tine; eliberează-ne de indiferenţă şi de somn pentru a ne putea ruga alături de tine.

Revarsă în noi, Doamne, o profundă părere de rău pentru păcatele pe care le-am săvârşit, pentru că, o ştim bine, ele au fost cauza pătimirii şi a morţii tale dureroase.

Dăruieşte-ne o mai mare iubire faţă de tine, care ne-ai iubit cel dintâi cu o iubire fără limite, luând asupra ta păcatele noastre cu scopul de a ne reconcilia cu Tatăl.

Ajută-ne să percepem glasul tău în tăcere…

Înfinge în inimile noastre sabia Cuvântului tău, pentru ca în lumina înţelepciunii tale să putem discerne ceea ce este cu adevărat important pentru noi, şi să devenim liberi pentru Împărăţia ta, mărturisind lumii că tu eşti viu şi astăzi în mijlocul nostru, aşteptându-i pe oameni să vină şi să se alimenteze din izvorul nesecat al milostivirii tale.

Momentul I: PETRU

Tânăr 1: Simon, Simon, iată, Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi”. El i-a spus: „Doamne, sunt gata să merg cu tine şi la închisoare şi la moarte”. Dar el i-a zis: „Îţi spun ţie, Petre, că astăzi nu va cânta cocoşul până când vei nega de trei ori că mă cunoşti”.

(…) După ce l-au prins, l-au luat şi l-au dus în casa marelui preot, iar Petru îl urma de departe. Şi, aprinzând un foc în mijlocul curţii, s-au aşezat de jur împrejur. Petru s-a aşezat printre ei. O servitoare, văzându-l aşezat lângă foc, l-a fixat cu privirea şi a spus: „Şi acesta era cu el!” Dar el a negat, zicând: „Femeie, nu-l cunosc”. După puţin timp, un altul l-a văzut şi i-a zis: „Şi tu eşti dintre ei”. Dar Petru a zis: „Omule, nu sunt”. După vreo oră, un altul insista, spunând: „Cu adevărat şi acesta era cu el, căci este galileean”. Însă Petru i-a zis: „Omule, nu ştiu ce spui”. Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a cântat cocoşul. Iar Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului, care îi spusese: „Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă vei renega de trei ori”. Şi, ieşind afară, a plâns amara. (Luca 22, 32 – 34; 55 – 62)

Tânăr 2: Doamne, mă opresc acum în faţa ta. Îngenunchez… Caut să fiu smerit, să îţi arăt că îmi pare rău. Cu toate acestea, însă, inima mea nu e convinsă de această atitudine… În mintea mea se zbat multe idei, gânduri. Nu cred că meritai să fii răstignit. Dacă aş fi fost acolo, ţi-aş fi spus şi eu ca Petru: „Doamne fereşte să ţi se întâmple una ca asta”. Şi asta pentru că nu înţeleg rostul suferinţei. Mi-e greu să o accept în viaţa mea, în viaţa celor apropiaţi. De aceea, nu aş fi vrut-o nici în viaţa Ta. Însă planul Tatălui a fost altul, şi tu, Isuse, nu doar că ai acceptat acest plan al suferinţei, mai mult chiar, l-ai îmbrăţişat! Ca şi cum ar fi fost o persoană dragă, aşa ai primit Crucea. Tu ai văzut dincolo de suferinţă, ai privit la roadele ei. Ştiai că e singura cale pentru ca noi să ne putem mântui. Mie îmi este greu să privesc la roade…mă împiedic de suferinţă, mi se pare că mă încurcă, că ar fi fost mult mai bine fără…

Şi ştii, Isuse?! Îi semăn lui Petru mai mult de atât. „Nu îl cunosc”, a spus el de trei ori, renegându-te. Eu însă am rostit aceste cuvinte de zeci de ori. În momentele de suferinţă prin care am trecut, nu te-am văzut pe tine, am uitat că oferindu-ţi mica mea durere puteam contribui la opera Ta de mântuire. Nu te-am cunoscut nici în cei săraci, nici în colegii ce aveau nevoie de ajutor. Ţi-am întors spatele…

Preot: Era într-o duminică. Veneam spre biserică. Nu singur, ci, ca de obicei, cu bunii mei prieteni. Am ajuns la o intersecţie şi ei s-au uitat complice la mine, spunându-mi „Mergem tot acolo, nu?” Ştiam prea bine ce înseamnă „acolo”. Promisesem însă data trecută că va fi ultima dată. Că „acolo” am timp să merg în orice zi şi la orice oră din săptămână, dar duminica e una singură. Mă convinsesem singur că a-i da o oră pe săptămână lui Dumnezeu e nimica toată pe lângă ce-mi dă el mie. Mă simţeam rupt în două. O parte din mine mă trăgea „acolo”, o alta îmi arăta obrazul. Amicii au fost însă mai puternici. Nu am avut putere să zic nu. Mi-a fost ruşine…. Şi eu sunt unul dintre ei…

A venit apoi ziua de miercuri. Reuşisem între timp să mă spovedesc, iar aceleaşi promisiuni, aceleaşi angajamente. De data asta eram în sala de cursuri. Colegii mei spuneau glume indecente şi vorbeau destul de necreştineşte. Ar fi trebuit să mă ridic şi să iau atitudine. Sau măcar să plec. Eu însă am râs forţat la tot ce se spunea. Nu am avut putere să mă ridic. Mi-a fost ruşine. Şi eu sunt unul dintre ei.

A venit vineri seara. Mă uitam la televizor. Eram singur. Am dat, cu sau fără voie, peste nişte lucruri nu prea morale. Ceva din mine îmi spunea că ar fi bine să schimb canalul. Nu am avut însă putere. Şi eu sunt unul dintre ei…

Tânăr 2: Doamne, suntem conştienţi de toate căderile noastre, de lipsa noastră de coerenţa în urmarea ta. Tocmai de aceea, ai urcat pe cruce, crezând că astfel te voi vedea şi eu. Iată-mă. În această seară m-am întors la tine… M-am întors acasă. (o scurtă pauză)

Isuse, privirea de iertare pe care a-i îndreptat-o asupra lui Petru în noaptea renegării, o îndrepţi şi spre noi, spre fiecare dintre noi care suntem la fel de inconstanţi în a te urma. Este privirea care ai fi vrut să-l întâlnească şi pe Iuda, dar el nu s-a lăsat privit. Vrem, Doamne, prezent în faţa noastră, să ne lăsăm priviţi în această seară de tine, să simţim, asemenea lui Petru, iertarea ta… Şi să plângem amar căderile noastre…

Momentul II: IUDA

Tânăr 3: După ce a spus acestea, Isus s-a tulburat în duh şi a mărturisit: „Adevăr, adevăr vă spun: unul dintre voi mă va trăda”. Discipolii se uitau unii la alţii, neştiind despre cine vorbeşte. Unul dintre discipolii lui, pe care îl iubea Isus, stătea la masă la pieptul lui Isus. Atunci, Simon Petru i-a făcut acestuia semn să întrebe cine ar putea să fie cel despre care vorbeşte. El s-a aplecat, deci, pe pieptul lui Isus şi i-a zis: „Doamne, cine este?” Isus a răspuns: „Este acela pentru care voi întinge îmbucătura şi i-o voi da”. Atunci, întingând îmbucătura, a luat-o şi a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon. După acea îmbucătură, a intrat Satana în el. Atunci, Isus i-a zis: „Ceea ce vrei să faci, fă repede!” Dar nici unul dintre cei care stăteau la masă nu a înţeles de ce i-a spus aceasta. Şi, cum Iuda ţinea punga cu bani, unii au crezut că Isus îi spune: „Cumpără ceea ce ne trebuie pentru sărbătoare” sau ca să dea ceva săracilor. Aşadar, după ce a luat îmbucătura, el a ieşit repede. Şi era noapte. (In. 13, 21-30)

Tânăr 4: Isuse, stau îngenunchiat înaintea ta după o zi plină de probleme, de griji, de ocupaţii tot mai diverse. Vin să mă închin ţie, să-ţi cer iertare pentru toate căderile mele, pentru toate infidelităţile mele, pentru toate păcatele mele.

Ce sunt fără  tine? – un fir de praf purtat de vânt, un fir de nisip în deşertul acestei vieţi, un om ce trece aproape neobservat prin această lume. Doamne, ce tristeţe să trăiesc fără mâna ta ocrotitoare, fără Cuvântul tău mângâietor, fără iubirea ta plină de viaţă.

Plăcerile acestei lumi mă ademenesc. Aproape la fiecare pas găsesc câte un motiv de a te vinde. Cu fiecare pas pe care îl fac se mai adaugă câte un argint care îmi străluceşte şi îmi spune că pot face o afacere bună. Şi punga se umple… Şi tot nu îmi e de ajuns, vreau mai mult şi mai mult. “Cât îmi daţi ca să vi-l dau?”: o petrecere indecentă – 30 de arginţi; o prietenie nesănătoasă – 30 de arginţi; o înşelătorie profitabilă – 30 de arginţi… şi contul rămâne deschis pentru multe alte negocieri de “succes”. Şi ce ajung să cumpăr cu aceste sume? – un loc în rândul celor cu care am negociat, un loc egal cu banul, un loc al deznădejdii, un loc al disperării, un loc al lipsei de identitate…

Isuse, ai fost trădat chiar şi de cei apropiaţi, de Petru, Iuda şi ceilalţi apostoli, iar de atunci fiecare om te trădează, te vinde pe kitsch-uri ce nu-i folosesc la nimic. De multe ori noi te supărăm prin păcat şi uităm să mai întoarcem privirea spre tine. De aceea stăm acum în faţa crucii tale unde tu ne aştepţi cu braţele deschise pentru a ne strânge la pieptul tău. Aici găsim liniştea de care avem nevoie, forţa şi tăria de a învinge toate greutăţile şi mai ales iubirea infinită ce ne umple inima de bucurie că avem un prieten adevărat. La umbra crucii ne regăsim, ne aflăm adevărata identitate, descoperim cine suntem noi cu adevărat, dar mai mult decât atât descoperim ce însemni tu pentru noi, tu care ţi-ai vărsat sângele pentru noi, tu care ţi-ai dat viaţa pentru noi…

Ajută-ne, Isuse, să conştientizăm mai mult greutatea păcatului! Ajută-ne să nu ne lăsăm învinşi de armele celui rău, căci cea mai bună armă pe care ne-ai dat-o împotriva păcatului este crucea pe care tu însuşi te-ai jertfit. Păşeşte alături de noi pe calea ce o urmăm şi fă să descoperim în inima ta izvorul speranţei şi al vieţii noastre.

Momentul III: PILAT

Tânăr 5: Pilat a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus şi i-a zis: „Tu eşti regele iudeilor?”  Isus a răspuns: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au vorbit alţii despre mine?”  Pilat a răspuns: „Oare sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?” Isus a răspuns: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici”. Atunci Pilat i-a zis: „Aşadar, eşti rege?” Isus i-a răspuns: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu”. Pilat i-a zis: „Ce este adevărul?”

Atunci Pilat l-a luat pe Isus şi l-a dat să fie biciuit. Soldaţii au împletit o coroană din spini, i-au pus-o pe cap şi l-au îmbrăcat cu o haină de purpură, apoi veneau la el şi spuneau: „Bucură-te, regele Iudeilor!” Şi-i dădeau palme. (…) Aşadar, Isus a ieşit afară, purtând coroana de spini şi haina de purpură. Iar Pilat le-a zis: „Iată omul!” Când l-au văzut, arhiereii şi cei din gardă au strigat: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” (In 18, 33-37)

Tânăr 6: Doamne, suntem în faţa ta acum, noi cei în care stă speranţa lumii. Venim aici cu mulţumirile, grijile şi nevoile noastre.

Tu ai fost condamnat la moarte, deşi Pilat ştia că eşti nevinovat. Tu ai fost condamnat atunci, ai suferit atunci, Pilat nereuşind să se opună mulţimii… Stând în faţa ta şi meditând la lipsa lui de verticalitate, stau şi mă gândesc dacă eu reuşesc sa mă opun lumii în care trăiesc. Nu vreau să vin aici pesimist, ci vreau Doamne doar să par realist şi să-ţi spun că trăim într-o lume a plăcerii şi a banului, dar Tu ştii deja  asta.

Eu mă văd înconjurat de tineri care împărtăşesc idealul sfânt şi sunt înconjurat si de mulţi tineri care împărtăşesc un alt ideal. Nu este uşor, Isuse, să te mărturisesc în acest context. Nimeni nu a zis că e uşor, doar că uneori simt că devine aproape imposibil, mă simt mic şi neajutorat, deşi ştiu că Tu eşti acolo si mă ajuţi.

Deşi ştiu că Tu nu mă părăseşti niciodată, eu totuşi te trădez în faţa multora. Poate că noi am dori să te mărturisim tot timpul, dar uneori clacăm. Eram la şcoală si o colegă spunea: ”eu când mă voi căsători, voi face mai întâi doar cununie civilă si după ce fac o probă de câţiva ani, ca să mă conving că el e alesul, merg şi la Biserică pentru cununia religioasa.” Atunci eu nu am reuşit să zic nimic, m-am simţit precum Pilat în faţa mulţimii, nu am reuşit să spun: Isus e sus, poruncile nu au fost date pentru ca Dumnezeu să-şi arate puterea, iubirea. Familia este o instituţie divină, nu o ataca! Iubirea nu se pune la probă” Atunci am tăcut, şi poate că au fost multe alte dăţi în care noi nu am ştiut, sau nu am reuşit să fim mai mult decât Pilat.

Pentru toate aceste dăţi îţi cerem acum iertare şi Te rugăm ajută-ne să fim acea picătură din ocean, să aducem roade aici unde am fost plantaţi. Fii lângă noi şi spune-ne si noua:” Azi vei fi cu mine în paradis”!

Momentul IV: IOAN

Tânăr 7: Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mama Sa, şi lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el.

După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi i l-au dus la gură. Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a împlinit!” Şi plecându-şi capul, şi-a dat duhul. (In. 19, 25-30)

Tânăr 8: Ioan… cine a fost acest Ioan?

Biblia ni-l prezintă ca pe cel mai tânăr dintre apostoli, cel care a fost cu Isus şi alături de Isus în momentele principale ale vieţii sale pământeşti, ucenicul care, rezemat la pieptul lui Isus, primeşte din partea Lui indiciul cu privire la persoana trădătorului…

El este ucenicul despre care putem crede că l-a văzut pe Învăţătorul lui sub povara crucii, fără să-l poată ajuta în vreun fel. El e singurul din cei doisprezece care a stat în faţa crucii lui Isus şi a privit cum acelaşi piept, pe care capul lui a avut privilegiul sa stea aplecat la Cina cea de Taina, era acum despuiat, gata să fie deschis de lance ca să ţâşnească din el sânge şi apa. Deşi cel mai tânăr dintre apostoli, Ioan a avut inima cea mai puternică şi neînfricată, în stare să vadă suferinţa şi moartea în faţă. În toată drama pătimirii şi a morţii, Ioan preferă să nu spună multe cuvinte; în faţa lui Isus răstignit, fără să spună un cuvânt, dovedeşte că este un om al contemplaţiei şi al tăcerii. Aşa ajunge să perceapă cel mai bine dintre apostoli înţelesul nemărginit şi dincolo de orice firesc înţeles al valorii suferinţei şi iubirii Mântuitorului.

Lui, celui mai iubit dintre apostoli i-a încredinţat Isus fiinţa cea mai scumpă, pe mama sa, Fecioara îndurerată, Maria, ca răsplată pentru iubirea şi dăruirea sa. Nu a fost vârsta aceea care a primat, şi nici maturitatea celorlalţi apostoli, bunăoară a lui Petru, ci ataşamentul plin de iubire ce caracteriza inima acestui tânăr ucenic, o inimă pe care trebuie să ne-o formăm şi noi ca şi tineri!

Isuse, de multe ori ne speriem de ce se întâmplă în jurul nostru, ne descurajăm văzându-ne batjocoriţi sau luaţi peste picior pentru credinţa, principiile morale, învăţăturile din familiile noastre… Şi e atât de tentant să le inhibăm, să le ignorăm, să fim la modă sau cool şi, astfel, să ne îndepărtăm de Tine, de credinţă, de rugăciune… Este tentant să fugim de suferinţă şi să alegem calea uşoară şi plăcută… Isuse, te rugăm ca în această perioadă de post, asemenea tânărului Ioan, sa rămânem statornici în credinţa noastră, fideli în iubirea faţa de Tine! Asemenea lui Ioan, să ne rezemăm capul pe pieptul Tău atunci când ne simţim prea obosiţi sau speriaţi, când nesiguranţa vieţii tinde să ne dea viaţa peste cap, să ne găsim echilibrul şi protecţia la pieptul Tău… Ajută-ne să nu ne bizuim prea mult pe minţile noastre, ci să gândim viaţa şi evenimentele ei şi cu inima… Asemenea lui Ioan să avem curajul şi tăria de a te urma până sus pe Calvar, să te privim şi să învăţăm să contemplăm iubirea Ta infinită în tăcere pentru ca Tu să te descoperi în linişte inimilor noastre!

Tânăr 9: Reflecţie – Crucifixul…

… Am călcat uşor, de teamă să nu trezesc durerea unui crucifix imens.

Dar m-a întâmpinat zicându-mi: Vino! Am înaintat până în faţa altarului şi m-am aşezat sfios pe o bancă. Am privit pe furiş crucifixul. El se uita la mine… Nu ştiam ce să spun. Să-i fi spus că rănile îi sângerează? Să-l fi întrebat dacă are nevoie de ceva? Să plâng împreună cu el?

Dar el m-a întrerupt:

– Ştiu că îmi sângerează rănile şi nu vreau să plângi alături de mine! Am nevoie de dragostea ta. Nu-mi spune nimic! Priveşte-mă în ochi!

L-am privit o clipă, două, trei, patru… până când, ruşinat, mi-am aplecat privirea.

– De ce nu mă priveşti? Mi-a şoptit el.

Tăceam. Mi-era ruşine deoarece se afla pe cruce din cauza păcatelor mele. Într-un fel, călăul venise să se închine victimei…

Mi-am ridicat ochii spre crucifix. Cristos mă privea absent, iar soarele din priviri ardea tot timpul, pâlpâind purpuriu. Câte un spin fantomatic îi brăzda fruntea, lăsându-i răni însângerate. M-am gândit să-i spun că aş vrea ca el să nu mai sufere, dar el m-a întrebat:

– Tinere, tu mă iubeşti?!

Şi din adâncul fiinţei mele am răspuns răsunător:

– Da, vreau să te iubesc!

– Apropie-te! mi-a poruncit.

Desprinzându-şi mâinile de pe cruce, şi-a luat coroana de spini şi mi-a aşezat-o pe frunte. Am tresărit puternic, încovoindu-mă sub povara ei şi durerea ei m-a făcut să plâng. Plin de recunoştinţă m-am ridicat să-l sărut pe cel răstignit.

Dar dispăruse…

Mă aflam din nou pe treptele reci ale vechii biserici în care intrasem pentru a mă odihni. Mă întrebam uimit: să fi fost doar un vis? Şi drept răspuns, un spin mi-a căzut din păr, însângerându-mi tâmpla…

Şi din depărtare, am auzit ecoul unei întrebări:

Tinere, tu mă iubeşti?!…

Preot:

Te iubesc

Nu pentru că am învăţat să-ţi spun aşa

Nu pentru că inima îmi inspiră acest cuvânt

Nu pentru că credinţa mă face să cred că eşti iubire

Şi nici măcar pentru că ai murit pentru mine.

Te iubesc

Pentru că ai intrat în viaţa mea

Mai ceva ca aerul în plămânii mei,

Mai mult decât sângele în venele mele.

Ai intrat

Unde nimeni nu ar fi putut intra

Atunci când nimeni nu mă putea ajuta

De fiecare dată când nimeni nu mă putea consola.

În fiecare zi am vorbit cu tine

În fiecare moment te-am privit

Şi pe chipul tău am citit – răspunsul

În cuvintele tale – explicaţia

În iubirea ta – soluţia

Te iubesc

Pentru că ai trăit alături de mine

Iar eu am trăit din tine.

Ajută-mă să fiu recunoscător

Măcar puţin

Pentru această iubire

Pe care ai revărsat-o asupra mea

Şi care m-a constrâns să-ţi spun

Te iubesc!