În faţa lui Dumnezeu nu putem să ne punem măşti! (IX-A)

0
855

René Bazin scrie: „În viaţă nu se mai poate să fim neutri: ori viaţa noastră îi slujeşte lui Cristos, ori îi slujeşte duşmanului său, lui Satana. În orice situaţie noi suntem o motivaţie pentru sau împotriva lui Cristos”.

D’Arnou adaugă: „Lumea nu crede în Isus Cristos, pentru că o mărturie nu lucrează: noi”.

Din această cauză Isus aruncă cuvinte severe (grele), mai ales nouă credincioşilor: pentru că avem o mare responsabilitate!

Noi am primit mai mult şi mai ales de la noi se va cere mai mult.

Un creştin care fură, păcătuieşte mai mult decât un necredincios care fură; un creştin care bârfeşte, păcătuieşte mai mult decât un necredincios care bârfeşte; un creştin care urăşte, păcătuieşte mai mult decât un necredincios care urăşte; un creştin care dezbină (destramă) familia sau întunecă unitatea şi bucuria familiei, păcătuieşte mai mult decât un necredincios care duce la pierzanie familia sa.

Toate acestea sunt evidente: pentru că fiecare trebuie să răspundă de intensitatea (forţa) luminii sale.

Matei povesteşte: „Isus a început să mustre cetăţile în care au avut loc cele mai multe minuni ale sale, pentru că nu s-au convertit: Vai ţie, Corazin, vai ţie, Betsaida! Căci, dacă s-ar fi făcut în Tir şi în Sidon minunile săvârţite în voi, de mult ar fi făcut pocăinţă în sac şi cenuşă. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi”(Mt 11,20-22).

Aici este tot înţelesul evangheliei din această duminică, care propune meditaţiei noastre concluzia discursului de pe munte.

„Nu oricine îmi zice «Doamne, Doamne», va intra în împărăţia cerurilor, dar cel care face voinţa Tatălui meu din ceruri.”

Domnul spune în mod clar că judecata lui Dumnezeu nu va fi nici despre intenţiile noastre frumoase, nici despre cuvintele noastre frumoase, dar va fi despre viaţa noastră. Cu Dumnezeu nu se poate trişa: cu el cuvintele nu contează sau, mai degrabă, singurul cuvânt care contează este viaţă.

Isus adânceşte acest gând în povestirea judecăţii finale relatată de Matei (Mt 25): judecata finală va fi despre iubirea fraternă, despre gesturile noastre faţă de aproapele, despre răspunsurile noastre la situaţii concrete de a face binele, situaţii pe care le avem în fiecare zi.

În acest orizont se înţelege că drumul Paradisului este deschis tuturor: oricine trăieşte răspunzând cu fidelitate şi cu generozitate, în măsura în care a primit lumina de la Dumnezeu, este potrivit pentru împărăţia cerurilor.

Isus spune şi mai mult: oricine trăieşte iubirea fraternă este deja în împărăţia cerurilor, chiar dacă nu ştie acest lucru, chiar dacă în exterior nu ajunge să creadă.

Aceste cuvinte ale lui Isus subliniază faptul că acela care nu trăieşte iubirea fraternă, care nu face în mod concret voinţa lui Dumnezeu în fiecare zi, se îndepărteză de Împărăţia lui Dumnezeu, chiar dacă se roagă de dimineaţa până seara.

În special aceste cuvinte ale lui Isus sunt mai dure: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, oare nu în numele tău am profeţit, nu în numele tău am scos diavoli şi nu în numele tău am făcut multe minuni?» Atunci eu le voi spune pe faţă: «Nu vă cunosc; plecaţi de la mine nelegiuiţilor!»”.

Isus ne aminteşte: darul credinţei nu este un privilegiu, dar un angajament; botezul nu este un bilet pentru Paradis obţinut cu uşurinţă, dar este un talant ce trebuie investit, este o sămânţă care trebuie să aducă roade.

Ioan Botezătorul le spunea fariseilor şi saduceilor care mergeau să se boteze, dar nu vroiau să-şi schimbe inima: „Pui de vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi, deci, rod vrednic de pocăinţă. Să nu credeţi că puteţi spune: „Îl avem de tată pe Abraham” pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abraham fii din pietrele acestea”.

Aceste cuvinte sunt adevărate şi pentru noi.

Prima lectură din această duminică şi ea ne îndemnă în aceeaşi direcţie. Moise zice: „Poruncile pe care vi le dau, puneţi-le în inima voastră, în sufletul vostru; legaţi-le la încheietura mâinii ca pe un semn, purtaţi-le ca pe o podoabă pe fruntea voastră”.

Moise vroia să spună: „Trăiţi ceea ce v-am învăţat, puneţi în practică”. În schimb evreii au nesocotit prima parte („puneţi-le în inima voastră”), şi au urmat a doua parte, făcându-şi cutiuţe în care scriau fragmente din Biblie pe care le legau de braţ şi le atârnau pe frunte.

Un comportament caraghios, obişnuit chiar şi azi. Pentru aceasta Isus zice: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac… Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi chimion, dar lăsaţi la o parte părţile cele mai grele din Lege: dreptatea, îndurarea, credinţa. Acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi. Călăuze oarebe! Voi strecuraţi ţânţarul, dar înghiţiţi cămila” (Mt 23,2-3.23-24).

Aceste provocări puternice ale lui Isus sunt însufleţite de o observaţie a realităţii: şi lumea nu priveşte la cuvinte, dar la fapte; cine nu crede, nu este mulţumit cu predicele noastre, dar priveşte la comportamentul nostru.

În fiecare zi viaţa ne demonstrează că este aşa: faptele, viaţa închegată, lucrările sapă stânca necredinţei.

Augusto Guerriero (cunoscut drept „Ricciardetto”) în 1976 scria în „L’Epoque”: „Nu am întâlnit niciodată un sfânt. Întâlnirea cu Maica Tereza m-a impresionat profund. I-am sărutat mâna de mai multe ori…; în ochii ei strălucea lumina mesajului creştin, a adevăratului mesaj creştin, care este IUBIREA”. Şi adaugă: „Am simţit toată deşertăciunea lumii în care am trăit, a patimilor sale, a luptelor sale, a ambiţiilor sale. Şi am avut sentimentul acut şi dureros de a fi trăit în zadar. Pentru nu există decât un singur ideal pentru care se merită să trăieşti: acesta este IUBIREA”.

Tot în 1976, un fapt a impresionat Italia: pe 15 aprilie televiziunea a prezentata un interviu cu un tânăr de 19 ani, hirotonit preot la Torino în camera sa, deoarece suferă de osteosarcom, acum cu metastază.

Tânărul a vorbit despre speranţă, a zâmbit, era liniştit.

I-au scris foarte mulţi tineri sănătoşi, dar trişti, mulţi puşcăriaşi şi persoane de felurile, pentru că au văzut în el ceva extraordinar: au văzut un exemplu.

„Fraţilor, ne aminteşte sfântul Ioan, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, dar cu fapta şi cu adevărul” (1In 3,18).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.