Din nou, a opta duminică de peste an ne propune, din evanghelia după Matei, un fragment din discursul program de pe munte. După ce a proclamat fericirile şi după ce a pus în evidenţă marele dar al noii dreptăţi oferită de Dumnezeu fiilor săi, Isus îi îndeamnă să aibă încredere, mai ales pentru că fiii nu îşi pun încrederea lor în bogăţie, în bunurile acestei lumi, dar se încred în Tatăl, care cunoaşte dorinţele noastre. „Nu fiţi atât de îngrijoraţi pentru viaţa voastră că nu veţi avea ce mânca sau ce bea, nici pentru trupul vostru că nu veţi avea cu ce vă îmbrăca.” Isus NU ne spune să dispreţuim mâncarea, nici hainele. Isus ne cere să evităm preocuparea! Aceasta este greşită! Viaţa valorează mai mult decât mâncarea, trupul valorează mai mult decât îmbrăcămintea. Isus ne cere să dăm valoare vieţii, trupului, persoanei, în toate realităţile sale, punându-ne încrederea noastră în Domnul, Tatăl cel grijuliu.
Printr-un fel de asemănare, Isus, un subtil observator al vieţii, îi invită pe ucenicii săi să privească păsările cerului, să privească crinii câmpului. Priviţi la grija lui Dumnezeu care hrăneşte şi îmbracă şi „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, iar celelalte vi se vor da pe deasupra”. Căutaţi dreptatea împărăţiei! Căutaţi acea legătură bună cu Domnul! Căutaţi să împliniţi planul său de mântuire! Încredeţi-vă în el! căutaţi-l pe el mai presus de orice lucru şi toate celelalte vor veni! Nu vă preocupaţi de ziua de mâine! Orice zi are necazul ei! Gândiţi-vă la ziua de azi! Cereţi pâinea pentru ziua de azi! Domnul se va gândi şi la cea pentru ziua de mâine! Tocmai pentru că suntem fii, putem avea încredere!
PRIMA LECTURĂ, foarte scurtă, ne oferă o perspectivă încântătoare. Din cartea profetului Isaia ne este propus un moment în care poporul lui Israel este îngrijorat şi spune: Domnul m-a abandonat! Poporul seamănă cu cineva care trece printr-un moment dificil, o suferinţă, o neplăcere, o ruşine, o descurajare şi are impresia că Domnul l-a uitat. Nu. Nu este adevărat! Poate oare o femeie să-l uite pe copilul ei? (profetul se gândeşte mai bine şi îşi dă seama că, din păcate, sunt femei care-şi părăsesc copiii) Chiar dacă imaginea mamei care îi vrea binele micuţului ei este foarte puternică, găsim şi câteva excepţii. Domnul ne asigură: eu, (cu atât) mai mult! Dacă totuşi este o femeie care uită de copilul ei, eu nu te voi uita niciodataă! Întăriţi în această încredere putem să trecem peste (depăşim) îngrijorări (preocupări).
PSALMUL ne învaţă să spunem în rugăciune: „Numai Dumnezeu este speranţa noastră. Numai în Dumnezeu îşi află sufletul meu odihna, de la el îmi vine ajutorul. Numai el este stânca şi mântuirea mea, turnul meu de scăpare; de aceea nu mă clatin.”. Sufletul meu se odihneşte: nu este preocupat, nu este agitat, nu este îngrijorat. Se odihneşte în Domnul, numai (doar) în el, pentru că numai (doar) de la el vine speranţa mea, numai (doar) el este stânca mea. Nu mă încred în banii mei. Nu mă încred în inteligenţa mea. Nu mă încred în posibilităţile mele. Am încredere, mă încred în Domnul! În el găsesc mântuirea mea, în el este scăparea mea, în el este adăpostul meu (locul meu de refugiu). Am încredere în el şi mă odihnesc în el! Mai întâi caut dreptatea sa şi apoi îmi dau seama că toate celelalte vin de la sine (totul este o consecinţă).
În A DOUA LECTURĂ apostolul Paul continuă să le scrie corintenilor şi la capitolul patru se prezintă ca slujitor al lui Cristos, administrator al tainelor lui Dumnezeu. Mi se cere să fiu fidel, om de încredere, spune Paul. Cu toate acestea, încerc să mă angajez, fără a pretinde să judec, să am ultimul cuvânt. Deşi sunt conştient că nu am nicio vină, nu pentru aceasta sunt justificat. Nu mă încred în criteriile mele. Am încredere în Domnul care este judecătorul meu. Deci, faceţi la fel şi voi, zice Paul, nu judecaţi nimic înainte de a fi timpul (nu vă grăbiţi să judecaţi). Încredeţi-vă în Domnul şi „el va pune în lumină ceea ce stă ascuns în întuneric şi va da pe faţă gândurile inimilor”, intenţiile profunde. Din nou ni se spune: să nu ne încredem în noi înşine, să nu ne încredem în forţele noastre!
Numai în Domnul se odihneşte sufletul meu, el este judecătorul meu, el este tatăl meu bun şi grijuliu. În mâinile lui sunt în siguranţă, ca în braţele unei mame, mă odihnesc liniştit. El nu mă va abandona. El mă va călăuzi şi va făuri (februarie: făurar) viaţa mea. Mă încred în el!
